Meditație în urma experiențelor de la cabinet: Fotografii sau Filme?

Ai avut vreodată un profesor care, deși vorbea pe înțeles, tu nu-l puteai pricepe? Un prieten? Un șef? O rudă? Ai auzit vreodată de la cineva: nu înțeleg ce vrei să spui?

Fii puțin atent la modul cum se exprimă oamenii: unii îți prezintă fotografii, instantanee nemișcate din afara lor, alții – filme cu sau fără ei în rol. Citește, ascultă(-te) și înțelege(-te pe tine).

Exemple

• Prietenia și pacea sunt minunate vs Mă împrietenesc și mă împac bine cu ceilalți,
• Are un job bun vs Muncește cu spor,
• Copilul meu e cuminte vs Copilul meu mă ascultă / face ce e corect,
• Frica asta devine prezentă uneori vs. M-am înfricoșat,
• Ăla e un nesimțit vs. Nu reușesc să îi înțeleg motivațiile personale,
• Aia e o chițibușară vs Eu nu mă preocup de detalii, ca ea,
• Ăla e un încuiat vs. Eu prețuiesc valori diferite și mă informez din alte surse,
• Viața este o bucurie vs Mă bucur de viață / Îmi fac bucurii mie și altora,
• Ăla e îngâmfat vs. Nu știu cum să răspund provocărilor în interacțiunea cu această persoană,
• Apare o neliniște vs. Mă neliniștesc,
• E bine să fii disciplinat vs. Mă disciplinez, chiar dacă îmi este greu,
• Greutatea mea e din ce în ce mai mare vs Mă îngraș fiindcă mănânc nesănătos,
• Sănătatea este o prioritate vs. Mă preocup de sănătatea mea,
• Nu mai e comunicare între noi vs. Noi nu mai comunicăm unul cu altul,
• Relația noastră e cam rece în ultima vreme vs. Noi nu ne manifestăm dragostea / căldura,
• E între noi un gen de oboseală / rutină / obișnuință vs. Noi nu facem nimic creativ, entuzismant ca să ne reîndrăgostim, să ne surprindem, să ne bucurăm unul pe altul,
• Ceilalți sunt mai importanți decât persoana mea vs. Mă sacrific (in)conștient ca să ocup locul de victimă și ca să primesc atenție.

Ai prins ideea. Care e folosul?

Numărul 1. Îți poți propune să asculți un pic mai atent ca să fii (pardon, să te pui) pe aceeași lungime de undă cu ceilalți. Unii oameni preferă contemplarea, alții acționează. Și exact așa vorbesc. Drept urmare,  când comunici, te poți calibra după preferința lor inconștientă: „fotografii” cu „fotografii” și „filme” cu „filme”. Se vor simți înțeleși.

Numărul 2. Poți, de exemplu, să studiezi cu mai mare atenție reclamele, sloganurile, lozincile și textele de vânzare sau de propagandă. Sunt ele „fotografii” sau „filme”? Când sunt fotografii, sunt ele generalizări cu care nu ai cum să nu fii de acord? Iar când sunt filme, te îndeamnă la acțiune, cumva?

Corolar 2.1.: Și, când sunt generalizări (cu care NU ai cum să NU fii de acord), există și alte moduri de interpretare decât cele pe care le dai tu? (De exemplu, dacă sloganul meu electoral ar fi „Schimbare!” tu ai înțelege că se schimbă clasa politică majoritară, guvernul, legile, societatea în ansamblu, groapa din asfalt, prețul la energie, pensiile contestate sau îți propun pe șleau schimbarea ta? Mai precis, să te schimbi!)

Corolar 2.2.: Și, când ești îndemnat la acțiune, cine are de câștigat de pe urma acțiunii tale? E rezultatul acțiunii win-win sau tu doar te manifești energ(et)ic?

Corolar 2.3. Depistezi confuzia și te poți feri de ea. Când cineva ar vrea să preia puterea asupra ta sau să își manifeste autoritatea, cel mai simplu ar fi să îți creeze momente de confuzie. De exemplu, când citești sloganul „Informația deșteaptă”, tu înțelegi „deșteaptă” ca adjectiv sau ca verb? Cu alte cuvinte, ce citești e de bună calitate sau te trezește (din somnul cel de moarte)? Sau și una și alta? (Nota bene: sloganul este foarte inteligent și felicit autorul!) Dar cam cum ar fi să urmărești cu mare atenție în timp ce citești repede „nu te gândi la ce citești sau înțelegi acum și nici la ce nu înțelegi din ce nu citești acum, ci la ce nu înțelegi din ce citești acum și la ce înțelegi din ce nu citești acum„? Ha?

Numărul 3. Vorbirea non-agresivă / blajină. De exemplu, într-o cameră de adolescent, în loc să spun: „Ai fumat (deși nu aveai voie)”, pot spune: „Aerul e cam închis / e un miros ciudat aici„. Bat șaua să priceapă adolescentul. El înțelege aluzia, dar nu se simte atacat. Sau, la cabinet, unui părinte care nu prea are grijă de sentimentele copilului său, îi pot spune: „Sentimentele copiilor sunt importante, nu-i așa?”‘ ori „E esențială preocuparea pentru efectele cuvintelor noastre în inimile celorlalți, ce ziceți?” – și ascult răspunsul, ca să pot duce discuția spre acțiune.

Numărul 4. (și cel mai important). Aici voi vorbi la persoana I, incluzandu-mă și pe mine, și pe tine. Când avem probleme în viață și le prezentăm ca și cum ar fi „fotografii” în afara noastră, e limpede că exact din acest motiv avem probleme. Subconștientul nu face decât acțiunile pe care i le comandăm prin verbele rostite. Verbele nerostite / evitate / „înghețate” constată chestiuni din afara noastră. Și astfel, evităm responsabilitatea de a ne vindeca noi înșine, aduce greutatea la nivelul potrivit, mări reziliența sau câștiga postul ori venitul pe care îl considerăm potrivit. Descriind ceva ca static, nu doar că ne separăm de acel ceva și îl înghețăm în timp, dar pierdem și puterea schimbării. Pardon. Puterea de a ne schimba. Noi pe noi.

Conștientizarea puterii cuvintelor ajută mult. Acțiunea conștientă ajută și mai mult. 🙂

Credit foto: Skitterphoto. Mulțumesc!

La aniversară: Florin Piersic.

Pe când eram elevă (adică acum aproape juma’ de secol), se făceau niște spectacole extraordinare la Sala Sporturilor (din Iași). Mari artiști ai lumii și țării erau disponibili, la un preț decent, celor care, flămânzi de cultură, veneau. Toate categoriile sociale aveau acces la educație.

Iată o amintire… Eram la un spectacol cu mari actori, poate și formații de muzica ușoară. De obicei, la începutul spectacolului apăreau artiști din zona Moldovei și chiar debutanți ce recitau, făceau diverse „numere”. Spectacolele mari erau prilejuri de a se afirma, de a se face cunoscuți și recunoscuți… și aveau succes, dar aplauzele mari erau păstrate, cu respect, pentru apariția vedetelor.

La spectacolul de care vă vorbesc, deși trecuseră vreo 20-30 minute de la începere și apăruseră pe scenă nume deja afirmate, nu se realiza chimia dintre sală și scenă. Sala fremăta, lumea se foia, mergea în „foaier” să-și cumpere Cico, câte unul mai „șmecher” răspundea făcând glume pe seama actorului de pe scenă, gașca lui râdea tare… răspundea alt prost din altă parte de sală… era un zgomot de fond deranjant pentru toată lumea preocupată de artă, era o atmosferă jenantă și premisele unui spectacol ratat erau deja puse!

Și apare Frumosul ăsta pe scenă (cu mult timp înainte de a fi momentul lui), cu toți metrii lui de trup, lat în spate cât Avram Iancu plus toți Haiducii lui ȘapteCai laolaltă, cu chipul lui de erou și răcnește din toți rărunchii (redau ideea): „BĂĂĂĂĂĂI, care ești deștept în sală, hai pe scenă, aici, să te vedem, hai aici să spui poezii cu mine, nu sta acolo ca prostovanul, să nu te cunoască lumea!!!… Vino, BĂĂĂĂĂI, să-ți vedem talentul și frumusețea, nu ne lăsa pe noi…BĂĂĂĂĂI, să ne facem treaba…. că noi am muncit, am făcut repetiții, am asudat la școli de teatru și am lăsat căldurica Bucureștiului să venim aici, la tine, ne-am pregătit să facem un spectacol frumos, uite câți oameni au organizat asta, de la casiera de la intrare și ăla care rupe bilete, până la ultimul mașinist care ține luminile și toate miile astea de oameni care s-au îmbrăcat frumos, și-au lăsat acasă treburile și au venit aici cu copiii, să asculte și să le vibreze sufletele de frumusețea artei, BĂĂĂĂĂI… dar dacă tu ești mai deștept, vino, BĂĂĂĂĂI, aici și ne învață… „.

În clipa aia s-a oprit timpul în loc. A înghețat și Cico, și aerul din plămânii muștei care își oprise zborul nepăsător la actul de cultură sau de golănie, și hăhăiala proștilor.

Și Frumosul continuă cu câteva cuvinte simple, pe înțelesul deșteptului, nu-mi amintesc exact ce anume, elogiind munca actorului, arta spectacolului, nevoia de conectare înălțare și, astfel, și-a brodat întreg numărul pe tema vindecării prin artă.„Dacă m-ai fi lăsat, ți-aș fi spus așa:… (și începe să declame dumnezeiește poeme din literatura universală care topesc sufletele celor din sală), dar n-am s-o fac… Și dacă ai fi vrut să știi, mi-ar fi trecut prin cap să îți spun și asta… (și iar recită o poezie, un monolog), dar n-am s-o fac…”

Și, cu geniul său inspirat de dragoste și Creație, Artistul construiește catedrale de imagini și simțiri din sacrele cuvinte ale celor mai mari poeți ai lumii, transformând spațiul banal al unei provinciale săli de sport, populate, simultan, cu spirite înalte și spiriduși de chițimie, într-un Cer de stele, într-o lume de slavă, într-un Altar al Artei, într-un Templu al Iubirii și al Bucuriei, într-un timp sfânt și BINE – CUVÂNTAT.

Mulțumesc, Florin Piersic!

Meditatii in urma experientelor de la cabinet: Energie

Totul este (despre) energie.

Noi insine suntem energie – entitati invizibile, spirituale, pe care mintea noastra le percepe in planul fizic ca „solide”.

„Hrana” noastra este energia (in diferite forme, de la „solida” la cea de vibratia cea mai rafinata – cea spirituala).
Cand te intinzi pe iarba sau plutesti pe apa, cand mananci, cand canti, cand iti manifesti iubirea, cand te joci cu un copil, un prieten, un animal sau admiri o floare, schimbi energie. Cand adresezi sau asculti critici si descurajari adresate tie sau altora (nu e nicio diferenta), cand corectezi extemporale cautand ce e gresit, schimbi energie.

Energia nu poate fi retinuta, stocata, zagazuita. Ea este in continua exprimare, transformare.

Noi, oamenii, suntem dotati cu (minimum) doua instrumente performante de lucru in domeniul ondulatoriu (rezonatoare, atenuatoare, amplificatoare).

Simplu spus:

– Rezonam cu ceea ce ne este obisnuit

– Amplificam ceea ce respingem sau aprobam

– Atenuam ceea ce „uitam” sau nu observam.

Constient sau nu, ne „hranim” continuu unii pe altii prin comunicare. Desigur, hrana e benefica sau demolatoare. Pentru ca energia pe care o lasam „sa treaca” spre celalalt devine pentru el context de evolutie.

In concluzie, doua intrebari:

1. E obisnuit ca sotii, parintii si copiii, profesoriii si elevii, sefii si subalternii, politicienii si poporul sa se critice unii pe altii. Imi poate da cineva un exemplu de evolutie si imbunatatire personala  fizica, intelectuala, emotionala, spirituala prin critica?

2. Tu alaturi de cine stai, cine „te hraneste”?

Strategii de comunicare la 5 ani

Prin mai 2016, din cauza multor drumuri facute, am depasit ora de somn la pranz a Isabellei, asa ca una din solutii a fost sa doarma putin in masina, in mers, iar mai apoi sa completeze acasa. Acasa, nevoie mare, desi pica de somn, nu voia sa adoarma. Eu, cu promisiuni (ca doar sunterm in campanie..): „dupa ce te scoli, s-ar putea sa iti dau o inghetata (aiurea: iaurt rece cu fructe si un pic de dulceata sau cacao ori un dram de ciocolata rasa pe deasupra, dar frumoooooos servita, in cupe de sticla, tot tacamul…) ori, poate, tarta cu fructe„… Isabella: „nu, nu, nu vreau inghetata, nu vreau tarta„… si nu pot sa dorm.

Si nu a dormit..

Peste o ora si jumatate de la aceasta discutie, intra ea in bucatarie si-mi zice: „Bunico, m-ai convins. Cred ca am sa accept inghetata pe care mi-ai promis-o”.

Tot de acasă

Dialog în dormitor, cam pe 10 octombrie 2014, la orele 21.30, cand Alexandra (Mami) o adormea pe Isabella:
I: Mami… Mamiii…
Mami (semiadormită):….
I: Mamiiiiiiiiiiiii…
Mami: Hmmm… da…
I: Mami, si pințul si pințesa s-au căsătolit?
Mami:… daaa…
I: Mami, … si au tăit feliciți până la adânci bătâneți?
Mami:… hma… da…
I: … si au făcut copii un baiețel o fetiță si un bebe?
Mami: … Da. Hai să dormiiiiiim.
I: Biiiine.

……..

Dialog între mine și Isabella, 30 octombrie 2014:
– Ce papi la gustarică?
– Vleau lapte cu bicuiți (dau lapte cu biscuiți).
– Nu bicuiți păt(r)ați (dau rotunzi).
– Dal nu în catonel. În căniță, pliiiiz (mut din castron în căniță).
– E plea puțin, vleau mai mult (mai adaug puțin).
– E cam cald (îl răcoresc).
– Vleau cu paiul, te log. Ăla ve(r)de. Muțumes. Asa. (Bea două guri de lapte).
– Acum nu mai vleau. M-am sătulat.
…
Ei, pentru asta sunt bunicii: să treacă zâmbind senin, cu recunoștință, prin proces!

Cel mai ”corect” cadou pentru copii – I

Azi m-a întrebat o mamică într-un e-mail: care cred eu că ar fi un cadou frumos pentru fiica ei? Când cadourile standard nu par a fi primite așa cum sunt dăruite și așteptările părinților nu se împlinesc, ce ar trebui schimbat?

Nu cred că trebuie schimbat. Doar șlefuit. Copiii noștri, da, merită tot. Da, da.

Dacă vrei să le dai Obiecte, dă-le Obiecte. Ei merită Obiecte: haine, jucării, case, mașini, fabrici și uzine, conturi pline, servitori și echipe care să lucreze pentru ei. Nu pentru că învață bine, nu pentru că sunt cuminți, nu pentru că așa suntem noi, ne sacrificăm pentru familie, ci pur și simplu pentru că sunt. Pentru că există. Da, ei merită pentru că există, nu pentru că ne sunt, mai târziu recunoscători, iubitori, de ajutor la bătrânețe. Doar pentru simplul fapt că ei, ca daruri ale divinității, ne-au onorat cu prezența la masa Vieții. Da, dă-le Obiecte, satură-i cu Obiecte (în caz că se poate obține asta), fericește-i cu Obiecte (cred că nimeni n-a găsit încă secretul acolo, fiecare generație o ia de la capăt cu căutările), inundă-i cu Obiecte, dacă asta e oferta ta.

Însă dacă ai și altceva de oferit, atunci cu atât mai bine.

Mă refer la amintiri, la intimitate, la modele și lecții de viață într-un mod delicat și bine ocrotit… Inundă-i cu inima ta, cu timpul tău, cu pasiunile și cu entuziasmul tău și sigur, ca familie, veți avea rezultate mai bune. Ei bine, chiar și…da, fabrici și uzine mai bune, conturi mai pline, în general, Obiecte mai bine folosite și administrate.  Dar dincolo de acestea, o viață și o menire îndeplinită. Parol d’honneur!

Iar dacă ești părinte și te plângi de copilul tău că nu e recunoscător sau că nu merită toate acestea, te desfid să îmi spui cum ar fi viața ta dacă nu l-ai fi născut, crescut și educat. Cum ai fi arătat, cum ai fi vorbit, ce mari chestii ai fi făcut și el te-a împiedicat…? Ai fi clădit fabrici și uzine, proiecte incomensurabile și titluri de noblețe, recunoașteri științifice și imperii financiare…. și toate acestea, întru ce? Dă-mi voie să îți spun că mă îndoiesc de valoarea acestor realizări când le compar cu  un scâncet sau un zâmbet, o poznă sau un mulțumesc de copil.

Copiii sunt ei înșiși un dar pentru noi și toate comportamentele lor sunt lecțiile smereniei noastre. Cadourile drăgălașe cu zulufi nevinovați și mânuțe firave ne învață pe noi cum e ”frumos”, iar noi le spunem cum e ”corect”. Vreau să dizolv mitul ”corectitudinii” când e vorba de copii. ”Corect” e un termen relativ al adevărului personal. Un Pat al lui Procust în care nu intri decât tu. Copilul tău va fi întotdeauna prea mic sau prea mare față de măsurile tale. El, însă, da, va fi perfect în măsurile divine.

Să revenim: dacă gândim într-o paradigmă mai largă și ne imaginăm cum cadoul posibil ne include, putem face alegeri mai inspirate. Deci, ce mă frământă?

Momentul. Ofer un cadou dacă nu am ocazia? Da. Copilul e ocazia și tu ești ocazia. Totdeauna ai o bună justificare să îți surprinzi copilul. Cred că cel mai bun moment este mereu Acum. Oferă Acum. Cum, n-ai ce? Întotdeauna, pe tine.

Intenția. Din ce motiv fac un cadou? Că nu mă mai pot abține și nu pot să nu dăruiesc? Ori ca să cumpăr o recunoștință care nu vine? Ei bine, cadoul îl transformă pe cel care dăruiește. Dând din ce ai, dobândești în ce ești. E vorba despre tine.

Canalul. Îi ofer personal și frontal, sau o fac delicat, folosind o a treia parte? Ți-l amintești pe Moș Crăciun? Poate nu întotdeauna e ideal să spui: iată, pentru tine. Un bilețel pe pernă, seara, la culcare, un prosop în cui la baie înainte de duș, prăjitura apreciată sau un bilet la filmul preferat, împreună cu tine, pot fi mesaje mai profunde și mai ample…

Cantitatea. Excesiv, ca să îl copleșesc sau cu măsura mică, precum în tratamentele homeopatice? Cu măsuri mici vei crea un copil atent și sensibil la nuanțe și detalii. Și îi vei da un bun exemplu ca și el să te copieze, cu puterile lui.

Ambalajul. Îl ambalez în straturi ușoare, în pânze fine de mătase ori îl fac un cartof fierbinte? Comportamentele tale îl învață și îl formează. Mai mult decât un curs de bune maniere.

Discreția. E un gest ascuns între mine și el sau mi-ar plăcea să-l știe toată lumea? Tu cum crezi?

Restul, în partea a II-a…

(Credit foto: patch.com,  Families in the Garden)

De la Lucrul Bine Furat la Lucrul Bine Tăcut

Am aflat de curând că Preşedintele, adorat acum 9 luni, scade vertiginos în sondaje. Unii, din noiembrie până în august, au dat lumii o nouă viaţă. ”Sarcina” Președintelui se pare că scade, cumva contra naturii umane, dar obișnuit naturii politice. Deși Președintele se mișcă ”politic corect”, capitalul enorm de simpatie venit pe cel de așteptare se diminuează. Ce înseamnă asta, pentru mine?

Pur și simplu, dacă în mandatele precedente, punctul slab al ”Fostului” era pălăvrăgeala, acum, punctul forte al ”Actualului” (Concizia) devine unul slab, fiind confundat cu Tăcerea. 

Poporul nu gândește la viziune, la abstracțiuni, sisteme și planuri de viitor exprimate scurt și clar. Poporul își vede buzunarul, probează asfaltul, urmărește aleșii cum uite-i nu-s după gratii, poporul stă atent la amănunte. Și amănuntele sunt multe…

Un lider este urmat cu simpatie, voluntar, de oameni atunci când ei se simt ghidați, îndrumați și când au minime instrucțiuni. Un lider care își asumă că milioane de concetățeni îl vor înțelege și îl vor urma doar pentru că face ”altfel”, are motive să privească mai des în urma lui, să observe dacă mai are followers. Și pentru că veni vorba de Politica altfel, măcar să se fi definit cumva ”altfelul” acesta. Deși, din punct de vedere al comunicării, Altfel-ul dâmbovițean = Change-ul lui Obama din prima sa candidatura, numai bun pentru a câștiga alegerile. Practic, fiecare alegător a înțeles ce a vrut și a dat votul. Numai că votantul a rămas fără explicații și tăcerea doare.

Îmi amintesc scene din campanie: în timp ce contracandidatul VVP se zbătea în amănunte (cifre, grafice, dovezi), câștigătorul privea condescendent în altă parte (ca un bun tenisman care știe să marcheze pe serviciul adversarului), abstractizând spre viziuni altfel și adunând voturi… Am știut cum și de ce va câștiga domnul Președinte, chiar înainte de turul doi: nu poți pierde generalizând și nu poți câștiga detaliind. VVP e un om al detaliului, KI e un om al abstractului. Dar lucrul bine făcut înseamnă bine făcut în detaliu! Iar acestei reguli i se supune și comunicarea!

Mai mult, am știut că domnul Klaus Iohannis va câștiga simpatia, apoi o va pierde, încă de la primele sale apariții pe la televiziuni, în campania electorală. Ca să te faci cunoscut așa cum dorești, e nevoie să te ”dezvălui”: să dai vălul deoparte tu, cu mâna ta. Astfel, poți arăta exact ceea ce vrei tu să oferi.

În acest context, iată o secvență, relatată din memoria mea aproximativă, dintr-o emisiune de pe la Digi24. Rețineți că e aproximativă!

Gazda întreabă: ”Cum se va comporta viitoarea Primă Doamnă când veți ajunge la Cotroceni?

Răspuns: Ca o Primă Doamnă. 

Gazda: Adică? Dați-ne mai multe detalii.

Răspuns: V-am spus: ca o Primă Doamnă.

Gazda: Cum definiți comportamentul de Primă Doamnă?

Răspuns: Ce nu se înțelege? Se va comporta ca o Primă Doamnă. Asta e tot.”

Ca profesor, ca părinte și, mai ales, ca și comunicator, se știe că nu poți defini o noțiune prin ea însăși. Nu vorbesc despre subiectul Primă Doamnă. Mă refer la ce explicații consideră un comunicator că sunt necesare la un nivel de așteptare a interlocutorului. Acesta nu a fost un răspuns neinspirat, ci a fost convingerea vorbitorului că a spus tot ce era de spus la chestiune.

Desigur, câteodată e nevoie de abstractizare, câteodată, de un pas alături, dar câteodată e nevoie de detaliere. Un bun comunicator știe când și cum să direcționeze un dialog sau un mesaj. Și niciodată încremenirea într-un singur punct nu aduce beneficii părților. Ci creează sau menține o problemă (nerezolvată) și întrebarea: oare (de) ce ascunde?

Deci, unul din punctele forte ale domnului Klaus Iohannis, Concizia, l-a ridicat și acum îl coboară în sondaje. Pentru că, pentru un popor obișnuit cu ”despicarea firului în patru” sau cu ”bătutul câmpilor”, această calitate poate fi lesne confundată cu lipsa de comunicare.  Decât mult și fără rost, mai bine puțin și/sau deloc se dovedește a nu fi cea mai bună cale pentru un lider, aici și acum. Românii au nevoie, sunt pregătiți și vor să urmeze un lider. Important e ca și liderul să înțeleagă că tot umblând pe căi neexplicitate, poate rămâne un singuratec. Păcat! Mă așteptam ca stilul sec (ca să nu spun deficitar) să fie suplinit de o echipă de buni consilieri care să creeze atmosfera, să explice, să expună, să țină legătura cu poporul. Mă uit puțin la televizor, dar suficient de mult cât să prind știri, talk-show-uri și să fiu conectată la zgomotul de fond al politicii românești. Cum am decis acum mulți ani să nu mă alătur niciunei cauze, pot privi cu simpatie, de la distanță, scena și protagoniștii.

În vânzări și în comunicare, maeștrii știu să îndrume clientul într-un proces, explicându-i pe înțeles: ce va fi, cât va dura, cum și unde se va desfășura, cât va costa, când se va termina și care va fi rezultatul. Cred că oamenii asta așteaptă…

Aș risca o comparație: timp de zece ani mi s-a părut că asist la spectacolul unui regizor de mâna a șaptea care, în momentele de schimbare de decor sau când se instalează orchestra, trage cortina și pune pe unul limbareț în față să țină atenția publicului ocupată cu vorbăria lui. În deceniul trecut, în spatele cortinei s-au întâmplat multe. Trebuia ca scandalul din față să fie cu adevărat mare ca să nu se audă cum dispar, dincolo de perdea, munți, păduri, rezerve sub- și supraterane, proprietăți și drepturi câștigate cu sânge de străbuni. Cum s-ar zice, Lucrul Bine Furat! Pare că, în noul deceniu, protagonistul tace în fața cortinei. Publicul, în sală, se întreabă… Oare nu și-a terminat de creionat speech-ul? Oare a fost prea scurt? Oare nu se aude ce zice sufleurul? Oare trage cu urechea și el, curios, să înțeleagă dacă zgomotele din fundal sunt făcute de cei ce pun recuzita la loc (aș!), ori de cei care caută, în continuare, ce se mai poate… tăcea?
Ce avem noi de învățat de aici?

Măști

    

   

    Cunosc atâtea persoane sensibile

    care se ascund după o față plină de de fermitate!

     Privește-le!

Dar dacă ești puțin atent la ce filme urmăresc, ce cărți citesc, ce poze afișează pe site-urile de socializare sau ce .pps-uri îți trimit prin e-mail, vei observa că, de fapt, ele exprimă un suflet minunat, plin de iubire. Un suflet care strigă – fără cuvinte – nevoia de dăruire.

Iar când te întâlnești cu aceste persoane la birou, în bucătărie – alături de partenerul de viață sau copii, în mediul de afaceri sau pur și simplu pe stradă, vei găsi o mască dură, un comportament rigid, determinat de ”credințe” ferme, păreri de împrumut, judecăți de valoare despre ”cum e lumea” – adică, se-nțelege – rea!, nevoia de a ascunde realitatea ”moale” a sufletului lor bun și cald.

Naturalețea lor e îmbrăcată în haine de general de armată și bucuria lor stă în a fi ”corecte politic” din toate p.d.v.

Mă gândesc adesea, ce le face pe aceste persoane să nu se comporte conform cu sufletul, valorile și nevoile lor? Incongruența între nivelurile de operare ale cuiva (una simt și alta arăt, una cred și alta spun) este ne-ecologică și duce la ne-sănătate. Pornind de la sănătatea emoțională până la cea fizică. Și am găsit:

– neacceptarea de sine, credința ascunsă că nu ești destul de bun ca să arăți lumii reala ta identitate

– frica de a nu fi rănit și dezamăgit în viitor 

– frica de a fi ”altfel” – adică firesc, de a-ți arăta slăbiciunile

– convingerea că, dacă pari slab – adică iubitor, dăruitor, vei fi lovit în partea ta soft, ca și cum paradigma e că  trebuie să ne lovim unii pe alții, nu să ne iubim și să ne sprijinim unii pe alții.

Acești oameni sunt mereu în gardă, neliniștiți, atenți la sensurile a ceea ce tu transmiți, analizează mesajele tale, căutând cu toate resursele lor cognitive (nu afective) care sunt țintele tale, ce ai vrut tu să spui etc… și nu mai merg cu tine în comunicare, rămân agățați undeva într-un punct în care li se pare că i-ai atacat! Mintea lor conștientă e ocupată cu verificări, nu cu înțelegeri… Iau decizii cu dificultate… sunt mereu cu proiectele în urmă, mereu ocupați… (au dreptate, crede-i, mintea lor e mereu ocupată de trupe de judecători, verificatori, socotitori)…

Și sunt gata să lovească. În funcție de educație, unii atacă direct, dur, alții cu ironii, alții pe la spate, alții agresiv-pasiv, iar alții se rănesc pe ei înșiși… dar nici unul nu-și asumă rolul de responsabil cu comunicarea, cu înțelegerea între părți. Ei ”n-au nevoie” de iubire,  de apreciere, de recunoștință…

Come on, friends… nu vă mințiți pe voi înșivă! Toți tânjim după recunoaștere și importanță ca o plantă după lumină!

Eu sunt optimistă că, prin creșterea conștientizării, înțelegem, unul câte unul, unul câte unul, că a fi natural, deschis și sincer te face LIIIIIBEEEERR!!!

Poate că unii dintre noi mai cred că venim din bărci diferite, dar, în fond, suntem cu toții într-o singură (b)Arcă…

http://www.youtube.com/watch?v=EkHTsc9PU2A&feature=related