Cel mai ”corect” cadou pentru copii – I

Azi m-a întrebat o mamică într-un e-mail: care cred eu că ar fi un cadou frumos pentru fiica ei? Când cadourile standard nu par a fi primite așa cum sunt dăruite și așteptările părinților nu se împlinesc, ce ar trebui schimbat?

Nu cred că trebuie schimbat. Doar șlefuit. Copiii noștri, da, merită tot. Da, da.

Dacă vrei să le dai Obiecte, dă-le Obiecte. Ei merită Obiecte: haine, jucării, case, mașini, fabrici și uzine, conturi pline, servitori și echipe care să lucreze pentru ei. Nu pentru că învață bine, nu pentru că sunt cuminți, nu pentru că așa suntem noi, ne sacrificăm pentru familie, ci pur și simplu pentru că sunt. Pentru că există. Da, ei merită pentru că există, nu pentru că ne sunt, mai târziu recunoscători, iubitori, de ajutor la bătrânețe. Doar pentru simplul fapt că ei, ca daruri ale divinității, ne-au onorat cu prezența la masa Vieții. Da, dă-le Obiecte, satură-i cu Obiecte (în caz că se poate obține asta), fericește-i cu Obiecte (cred că nimeni n-a găsit încă secretul acolo, fiecare generație o ia de la capăt cu căutările), inundă-i cu Obiecte, dacă asta e oferta ta.

Însă dacă ai și altceva de oferit, atunci cu atât mai bine.

Mă refer la amintiri, la intimitate, la modele și lecții de viață într-un mod delicat și bine ocrotit… Inundă-i cu inima ta, cu timpul tău, cu pasiunile și cu entuziasmul tău și sigur, ca familie, veți avea rezultate mai bune. Ei bine, chiar și…da, fabrici și uzine mai bune, conturi mai pline, în general, Obiecte mai bine folosite și administrate.  Dar dincolo de acestea, o viață și o menire îndeplinită. Parol d’honneur!

Iar dacă ești părinte și te plângi de copilul tău că nu e recunoscător sau că nu merită toate acestea, te desfid să îmi spui cum ar fi viața ta dacă nu l-ai fi născut, crescut și educat. Cum ai fi arătat, cum ai fi vorbit, ce mari chestii ai fi făcut și el te-a împiedicat…? Ai fi clădit fabrici și uzine, proiecte incomensurabile și titluri de noblețe, recunoașteri științifice și imperii financiare…. și toate acestea, întru ce? Dă-mi voie să îți spun că mă îndoiesc de valoarea acestor realizări când le compar cu  un scâncet sau un zâmbet, o poznă sau un mulțumesc de copil.

Copiii sunt ei înșiși un dar pentru noi și toate comportamentele lor sunt lecțiile smereniei noastre. Cadourile drăgălașe cu zulufi nevinovați și mânuțe firave ne învață pe noi cum e ”frumos”, iar noi le spunem cum e ”corect”. Vreau să dizolv mitul ”corectitudinii” când e vorba de copii. ”Corect” e un termen relativ al adevărului personal. Un Pat al lui Procust în care nu intri decât tu. Copilul tău va fi întotdeauna prea mic sau prea mare față de măsurile tale. El, însă, da, va fi perfect în măsurile divine.

Să revenim: dacă gândim într-o paradigmă mai largă și ne imaginăm cum cadoul posibil ne include, putem face alegeri mai inspirate. Deci, ce mă frământă?

Momentul. Ofer un cadou dacă nu am ocazia? Da. Copilul e ocazia și tu ești ocazia. Totdeauna ai o bună justificare să îți surprinzi copilul. Cred că cel mai bun moment este mereu Acum. Oferă Acum. Cum, n-ai ce? Întotdeauna, pe tine.

Intenția. Din ce motiv fac un cadou? Că nu mă mai pot abține și nu pot să nu dăruiesc? Ori ca să cumpăr o recunoștință care nu vine? Ei bine, cadoul îl transformă pe cel care dăruiește. Dând din ce ai, dobândești în ce ești. E vorba despre tine.

Canalul. Îi ofer personal și frontal, sau o fac delicat, folosind o a treia parte? Ți-l amintești pe Moș Crăciun? Poate nu întotdeauna e ideal să spui: iată, pentru tine. Un bilețel pe pernă, seara, la culcare, un prosop în cui la baie înainte de duș, prăjitura apreciată sau un bilet la filmul preferat, împreună cu tine, pot fi mesaje mai profunde și mai ample…

Cantitatea. Excesiv, ca să îl copleșesc sau cu măsura mică, precum în tratamentele homeopatice? Cu măsuri mici vei crea un copil atent și sensibil la nuanțe și detalii. Și îi vei da un bun exemplu ca și el să te copieze, cu puterile lui.

Ambalajul. Îl ambalez în straturi ușoare, în pânze fine de mătase ori îl fac un cartof fierbinte? Comportamentele tale îl învață și îl formează. Mai mult decât un curs de bune maniere.

Discreția. E un gest ascuns între mine și el sau mi-ar plăcea să-l știe toată lumea? Tu cum crezi?

Cap

Restul, în partea a II-a…

(Credit foto: patch.com,  Families in the Garden)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s