Arhive etichetă | conștiență

Perpetuarea Adevărului intern

Unde îți îndrepți Atenția, acolo îți îndrepți Energia, deci dai Vitalitate unui subiect la care te gândești. Îl îmbrățișezi și îl ”hrănești” ori de câte ori ți-l amintești. Chiar dacă e neplăcut, tot îi oferi găzduire, îl primești în viața ta, îi oferi spre consum resurse importante. Și el își face cărare, apoi cuib. Tu pui sămânța… el știe ce are de făcut.Cum niciun gând nu vine singur, simpla privirea asupra unuia singur,  atrage alte gânduri de aceeași frecvență (din aceeași… ”familie”). Musafirul tău își aduce neamurile.

Cum îți consumi gândurile? Prin Cuvinte. Dialog Intern. Ce fac cuvintele în mintea ta?
Dialogul Intern pozitiv generează Cuvinte încântătoare.
Care generează Reprezentări Interne frumoase.
Care generează Emoții plăcute.
Care generează Comportamente agreabile.
Care generează Rezultate convenabile. Pentru tine și ceilalți din  mediu. Și ce îți spui tu sau îți spun ei?
Cuvinte încântătoare.
Care generează Reprezentări Interne frumoase….

Observi ciclul?

Când îți spui ”Azi arăt ca o floare””… la ce te gândești? Ce Reprezentări Interne ai?
Dar când gândești: ”Vaccinurile…” la ce te gândești? Care este fratele acestui gând? Te rog să îl observi. Ce Reprezentări Interne ai? Sunt deja prezente câteva dezacorduri legate de păreri pro și contra, eventual un mic conflict interior (”să fac sau să nu fac vaccin copiilor mei… dar dacă…”)?

Ei bine, aceste exemple sunt niște ”capete de paragraf” în gândurile noastre.
Evident, un paragraf durează cât durează…. Cât îi dai tu voie să dureze sau până ceva extern (mai puternic) îți ”atrage Atenția” și declanșează alt șir de gânduri, începând alt dialog Intern/extern. Știi asta, de la copiii mici: când nu vrei să îi lași supărați, le atragi atenția asupra unui alt stimul. Și ei își schimbă starea aproape instantaneu. Starea este rezultatul unui ”paragraf” care conține cuvinte, reprezentări interne, ceva fiziologie, emoții, comportamente…

Ai circa 60.000 de gânduri într-o zi… câte paragrafe s-au scris azi în romanul vieții tale? Cine le-a scris? Despre ce vorbesc ele? Dacă ar fi să le recitești (și ori de câte ori povestești ceva din trecut, nu faci decât să repui un paragraf pe tapet), pe care le-ai reciti? Ce te entuziasmează? Ai observat că, ori de câte ori repovestești o întâmplare, o faci cu aceleași cuvinte, nu-i așa? Pentru că vrei să recreezi Starea!

În afară de vocabularul personal, avem și un stil personal de a ne crea paragrafele sau de a le reitera. În romanele noastre avem paragrafe negative, cu și/sau despre emoții distructive, situații devastatoare, paragrafe încurajatoare, simpatice, pline de veselie, ghidușii, cateva paragrafe cu recunoștință, respect sau cu iubire, adorație, sau paragrafe cu gingășie, minuni, afecțiune… mii de paragrafe zilnic se scriu sau se reiterează în romanul trăit al vieții noastre. Toate acestea sunt declanșate de Atenția pe care o dăm la stimuli interni/externi și sunt descrise de Cuvintele pe care ni le spunem.

Ori de câte ori cineva este cu mintea în trecut, nu face decât să perpetueze un Adevăr intern și are tendința nu numai de a-și ocupa Prezentul cu el, dar și de a-l proiecta in Viitor. Observă asta. Meditează.

Alege să îți construiești viitorul pe care îl dorești. Dacă tot e ca Viitorul să fie contaminat de Trecut, alege să fie perpetuate doar acele momente consumate în stări de măreție, de mulțumire, de congruență, de deplină claritate și de tot ce ai nevoie ca resurse. Perpetuează-ți ACEST Adevăr intern.

Tu poți construi, ca un scriitor tot mai experimentat și mai înțelept, un roman tot mai surprinzător pentru valoarea lui.
l5c6D8

SUferință – SUficiență – SUveranitate

Ce vrem noi de la Sistem?
Locuri de muncă, câini comunitari îngrijiți, școli, creșe, învățământ și educație cu programe reformate, pensii mai mari și pușcării mai pline/goale, alte locuri de muncă, reforma sănătății, taxe juste, utilizarea corectă a resurselor, respect pentru valori…

Cu ce o ard EI?
Discuții despre panseluțe și palmieri, fântâni arteziene, căsătorii LGBT, corectitudine politică (gen ”Season greetings!” în loc de ”Hristos a Înviat!”), spitale – nu catedrale, cătușe, vacanțe și pușcăriabili la putere, o mătușă a dat 30 de ouă la un doctor și e dusă cu duba la București, una jură pe Biblie duminica la biserică că ea însăși era cea care a votat…

Și noi ce facem? Noi SUferim și reclamăm: Nedreptate, Dezamăgire, Trădare! Noi LE cerem să rezolve cauze mari. Ei NE pierd în detalii mici.

Cu alte cuvinte, NOI (Victimele aflate în SUferință) le cerem LOR (Salvatorilor) să … (verb)…. Cine dă vina pe Sistem și vrea cu orice chip ca El să se reformeze, să se îmbunătățească pentru mai mult… (orice)… are implicit intenția de a perpetua relația Victimă – Persecutor – Salvator.

Sună rău, nu-i așa? Mai citește o dată fraza de mai sus. Apoi, meditează la asta: mai multă SUferință înseamnă Mai-Mult-Salvator (Sistem). Mai-mult-Salvatorul dorește… mai multă justificare (SUferință), deci are nevoie de un Mai-Mult-Persecutor. Așa că, Mai-Mult-Salvatorul hrănește Mai-Mult-Persecutorul, pentru mai multă legitimare…. Culmea e că Persecutorul și Salvatorul poate fi, în mod nostim, una și aceeași entitate, în această ecuație! Pentru că nu este nevoie ca Persecutorul să fie real, este suficient să fie perceput sau (cel mai economic) doar imaginat… 🙂

Care e Soluția?
La limită, dacă nu ar exista SUferință, nu ar exista Salvatori. Soluții, Sisteme, Societăți, Strategii, blablabla, ar dispărea. Pe apa Sâmbetei. S-ar dizolva. Fiecare dintre noi și-ar fi auto-SUficient la nivel familial, tribal, local…

Pentru că toată lumea știe clar care îi este SUferința, ar putea defini oarecum cum ar fi propria SUficiență, să ne amintim ce înseamnă SUveranitatea (cuvânt nemaiauzit de 26 de ani în spațiul public).

SUveran – Persoană sau colectivitate care e liberă să dispună de soarta sa, de actele sale, de interesele sale etc. DEX.
Cum poți tu ajuta Alep, Bangladesh sau un cutare de nu-știu-unde? Sigur că nu prea poți. Dar, în timp ce te gândești, discuți sau te revolți despre soarta lui, mintea îți este ocupată cu acea cauză, în loc să îți fie ocupată cu elaborarea unei soluții pentru familia, comunitatea ta, cartierul tău. Mai mult, tineretul are o nouă cauză. El caută Pokemoni. Ei bine, SUveran acum nu e cel care îți domină pământurile, pădurile, apele (care?). Ci cel care îți domină mintea. Cu alte cuvinte, tu ești liber să îți decizi soarta. Dar, oare, mintea ta e acolo?

Nu vi se pare ciudat că noi, pe măsură ce tot ne îndreptăm cererile (îndreptățite) spre Salvator, solicitându-i tot mai multă … corectitudine, transparență, modestie, inteligență, blablabla… de fapt hrănim o hidră care devine tot mai mare ca dimensiuni și mai rapace pe măsură ce se ”îmbunătățește”?

Mai mult ajutor social înseamnă, de fapt, mai multă neajutorare a clienților, menținuți, în acest perfid mod, în starea lor de letargie. De ce te-ai ridica să culegi para mălăiață, dacă ea e cade singură? Mai mult ajutor social atrage mai puțină școală, mai puțină muncă, mai puțină instruire și educație, mult timp liber, mai multă infracționalitate și, ca atare, mai multă contribuție a societății, în ansamblul ei, la justificarea și întărirea Salvatorului.

Cum ar fi viața dacă fiecare dintre noi ar fi plin de Bravură, Cutezanță, Încredere, Stimă de sine, Putere interioară, Năzuințe înalte, Sănătate, Responsabilitate, Grijă față de aproapele, Iubitor de natură, Păstrător de valori înalte, Autor al propriului destin, Liber, SUveran și Conștient?
🙂

Ei bine, dacă eu nu critic Sistemul, nu înseamnă că îl laud sau îl aprob. Pur și simplu am învățat să îl ignor. Nu îi mai dau energie Mentală, Emoțională sau Vitală. Doar așa pot să părăsesc rolul de Victimă dezamăgită. Și mă străduiesc să mi-l construiesc pe cel de persoană conștientă, responsabilă și cât mai autonomă. Care se dezvoltă sustenabil. Cu cât sunt mai fericită și independentă față de El, cu atât sunt mai SUverană.

Cum strică bicarbonatul de sodiu zenul și fengșuiul consumatorului de FB

Nu este zi lasată de Dumnezeu pe Facebook fără ca măcar cineva binevoitor să posteze un link la un mare articol cu 20 de rânduri (și 40 de reclame) despre ce minuni face bicarbonatul de sodiu.

Doar o lingură pe zi și scapi de cancer, slăbești 14 kile într-o săptămână, îți cureți argintăria și din tezaurul de la Moscova, desfunzi țevile îmbâcsite din baie și din corpul tău, alcalinizezi fiecare ungher al celulelor, un milion de minuni pe care bicarbonatul de sodiu le face iar noi, pare că… neam. Mai mult de atât, nu numai că nu spunem nimic, dar nici nu facem nimic.

Autorii articolelor au ajuns să sufere atât de mult de nerecunoștința noastră încât pun titluri de-a dreptul dureroase: ”Bicarbonatul de sodiu face și drege… NiMENI NU SPUNE NIMIC, COSTĂ DOAR 2 LEI…”

Cum nimeni nu spune nimic, dragi autori? Scrisul nu se pune? Share-ul nu se pune? Da” clicku”? Trebuie să vorbim singuri prin casă ori să ne dăm telefoane unii altora? Păi de ce să mai îngreunăm stenogramele interceptărilor? Să îi doară mâna inutil pe scriitori? Click și share și pac! la Războiu” feisbucist.

Nu mă întreb și nu vă întreb de ce autorii acelor articole savante (știați că, de fapt, numele corect este hidrogenocarbonat de sodiu?) le scriu, că au și ei un număr de cuvinte de pus într-un ”frame” numit ”rubrică” și papă și ei o pâine. De ziarist.

Mă întreb și vă întreb, oare ce îi mână pe share-uitorii de linkuri la eruditele articole? Dorința de a face bine? Da. Dorința să se știe? Da. Intenții pozitive? Da, normal. Numai că, dragilor, nu credeți că asta se spune zilnic peste tot? Nu e un fel de… abuz? Și nu vă gândiți că, Dumnezeule, dacă știți voi, știm și noi deja…


Apel disperat către țară

M-am gândit la ceva constructiv, desigur, ca o tipă orientată pe soluții ce mă știți.

Hai, dragi români, dragi prieteni de FB să mâncăm dom”le bicarbonatul ăsta! Să nu mai dea Guvernul tehno laptele și cornul cu E.coli (apropo, bicarbonatul de sodiu nu scoate bacteria ucigașă, ce zic cercetătorii britanici sau, mai nou, germani?)!

Să dea Guvernul o lingură de bicarbonat de sodiu copiilor la școală exact așa cum, în anii 1962-63, ne înfundau pe noi comuniștii ăia veroși la grădiniță, dimineața, pe nemâncate, cu o lingură de cremă de ghete ce ne trăsnea direct în nasul nostru de copii de 4 ani (am zis Omega 3 – din untură de pește), iar noi o vomitam instantaneu! Ei ne dădeau ca să ne crească IQ-ul, că altfel cum făceau ditamai Republica Socialistă? Măi, și ne creștea. Dar n-a ținut decât până în decembrie ”89, că după aia ne-a scăzut direct proporțional cu nește treburi, nu le scriu aici…

Exact așa să luam bicarbonat. Și eradicăm aciditatea stomacală pe loc, nema ulcer, cancerul dispare până la vară, nu mai cumpărăm creme cosmetice căci praful de copt e bun și ca peeling pentru față și corp, ne vindecăm de psoriazis, de înțepături, de coșuri, de arsuri solare, scoatem mirosurile neplăcute din haine și pantofi și câte și mai câte… Măi, parol, pe bune. Nu râdeți.

Măi, și să se vindece domnule tumorile canceroase în câteva zile, chiar serios, de ce nu o faceți, măi, oameni buni? Sau poate măcar oamenii de știință să pornească niște studii să dea jos Pharma sau barem s-o zguduie românește din încheieturi, înainte de lovitura mortală cu fiertura de … și de…. care chiar te vindecă de tot, de toți și de toate cele.

Dragi tovarăși de lecturi pe Cartea Fețelor, hai să facem grupul consumatorilor de bicarbonat de sodiu, să ni se albească dinții și să ne râdem la soare în pozele de profil, să strălucească pixelu” de la laptop de să tragă tot curentul din priză”.

Să dăm dovadă de conștiență și să check-uim odată subiectul ăsta. Poate apare și altceva pe lume… între timp. Mai o descoperire, mai un cântecel, mai un elev olimpic sau un artist deosebit…

Hai, vă rog, vreți să mâncăm bicarbonatul ăla naibii odată și să se ne mai scutească binevoitorii cu linkurile și marii jurnaliști de la rubricile de sănătate online cu sfaturile?

Sau sunt nașpa eu și într-o pasă proastă?
Să mă dreg cu oleacă de NaHCO3, soluție slab alcalină?
Bicarbonat de sodiu

Cum înghețăm apele doar cu un cuvânt?

Uite-așa. Prin încremenire!

Începem cu un exercițiu: care e factorul comun în următoarele expresii…

  • nu există comunicare între noi,
  • nu mai e iubire în cuplul nostru,
  • nu e respect în țara asta,
  • minciuna stă cu regele la masă,
  • nu sunt destui bani,
  • viața e o luptă,
  • nu e timp de-așa ceva,
  • nu mai am nicio dorință de împăcare,
  • nu există nicio explicație din partea lor…

În NLP se vorbește despre nominalizare (transformarea unui verb într-un substantiv). De ce ar fi asta o problemă? Nu ar fi o problemă dacă omul ar face nominalizări în mod conștient și ar folosi procedeul cu scop precis, așa cum fac specialiștii în comunicare (o-ho-ho! la televiziune e belșug de nominalizări!).

De obicei, însă, noi folosim inconștient acest mod de a vorbi și, după suficient de multe repetări, el devine un tipar de exprimare. Și acest tipar atrage o problemă. Oamenii încep să vadă ”adevărul” în ceea ce spun. Și. crezând acest adevăr ei ajung într-un punct mort, în poziția de Victimă, când nu mai întrezăresc soluții la problemele lor. Atunci, vorbitorii par a evita responsabilitatea, ca și cum cele spuse ar fi cu adevărat reale.  Dar nominalizările sunt niște minciuni curate în care noi ajungem să credem! Înghețăm apele cu fiecare nominalizare…

 uw

Despre ce e vorba?

Nominalizările sunt unele dintre ”păsările mari” pe care, în calitate de terapeut sau coach, le vânez încă de la primul interviu. Când omul suferă, el nu spune ”eu sufăr căci mă simt singur”. El spune ”E multă suferință și singurătate în viața mea”, ca și cum suferința și singurătatea ar fi două piese de mobilier impuse și plasate de cineva din exterior, cu proprietatea că ocupă spațiul-timpul vieții protagonistului în interiorul ei. Păi, scoate-le, domle de-acolo! Omul le-ar scoate dacă singure s-ar putea mișca, doar că ele sunt… înghețate în timp. Sunt acolo.

De ce nu se pot scoate singurătatea și suferința din viața cuiva? ”Vinovat” aici este verbul este. Pentru că verbul ”este” este un pasiv! Și pentru că verbul ”este”, așa cum îl folosim în mod curent, falsifică adevărul nostru interior și realitatea ”exterioară”. Pentru că, la o adică, ce ”este” încremenit și înghețat în timp și spațiu, dragii mei? De la nivel atomic și subatomic până la ceea ce mintea noastră poate imagina, totul se mișcă, se schimbă continuu…

Copilul este timid, Câinele este gras și Profesorul este bun se referă la un Este care descrie o Identitate. Evident, afirmațiile descriu realități false pentru că Identitatea nu poate fi descrisă într-un atribut, pentru că Identitatea nu e statică, deoarece, așa cum am afirmat, nimic nu e neclintit. Când afirmăm asemenea lucruri ar trebui să fim conștienți că ne referim la un aspect singular și minuscul al realității.

Copilul este timid, Câinele este gras și Profesorul este bun se referă la așa numita Predicație, ca și cum acel ceva (copilul, câinele sau profesorul) are niște însușiri independente de experiența vorbitorului. De fapt, acestea sunt însușiri pertinente doar din punctul de vedere personal al vorbitorului și ne transmit ceva despre experiența internă a vorbitorului, nu despre o realitate externă. La fel de bine altcineva poate afirma despre copil că este liniștit, despre câine că este puternic sau despre profesor că e bine pregătit.

Cu alte cuvinte, mai corect ar fi să exprimăm sau măcar să fim conștienți de operațiunile de evaluare pe care le facem în interiorul nostru și să spunem: ”Eu evaluez copilul ca fiind timid”, ”Apreciez câinele ca fiind gras și ”Cred că profesorul e bun”. În acest fel evidențiem procese mentale proprii și nu numai că trăim, suntem vii, ci mai exprimăm și faptul că facem alegeri.

Acum, ”la cestiune”! Privind prin prisma NLP, Este + nominalizare (cu sens negativ) = univers static, înghețat, imposibil de schimbat, mort, imuabil, stop-cadru, fotografie. Văd clientul nemișcat cum plânge privind o poză veche (o stare pe care a resimțit-o undeva, cândva). Tot stând și privindu-și fotografia, a înghețat și el și trăiește (pardon, există) așa, ca tabloul în tablou.

Ce e de făcut când te auzi vorbind astfel? Transformă substantivele în verbe. Dă suflare de viață cuvintelor tale. Trezește-le, pune-le aer în aripi și dă-le drumul să zboare. Asumă-ți responsabilitatea schimbării.

E multă singurătate și suferință în viața ta? Ți-aș lua suferința și singurătatea cu mâna, dar nu le găsesc. Arată-mi-le, să le dizolv, să le micșorez, să le transform, să le iau cu mine când plec de la tine. Dar tu nu poți să mi le arăți pentru că nominalizezi ceva ce nu există!

Ce poți să faci? Ei bine, poți spune: eu sufăr și mă simt singur. Atunci, în mod simplu, vei observa că responsabilitatea schimbării stărilor emoționale îți aparține doar ție și doar tu poți s-o faci.  Sunt verbe, slavă Domnului, descriu procese, deci poți schimba

Concluzia: nominalizările care ne închid mintea, ne blochează căile de acțiune, provoacă controverse, creează un univers ireal și inexistent, o imagine statică, o realitate periculoasă logic. O minciună.

Remediul: redă contextul, denominalizează nominalizarea și scoate la iveală verbul ascuns.

Ca mai jos:

  • nu există comunicare între noi, – să comunicăm mai mult unul cu altul,
  • nu mai e iubire în cuplul nostru, – să ne iubim mai mult,
  • nu e respect în țara asta, – cine nu respectă pe cine?
  • minciuna stă cu regele la masă, – cine minte?  
  • nu sunt destui bani, – de câți bani ai/am nevoie?
  • viața e o luptă, – cine cu cine luptă?
  • nu e timp de-așa ceva, – cât timp să acord?
  • nu mai am nicio dorință de împăcare, – vreau să ne împăcăm,
  • nu există nicio explicație din partea lor… – explicați, vă rog…

 Așa-i că viața e altfel, acum, când ai cunoaștere? Pardon… Ai cunoaștere sau știi ?

MATRICEA sau BAGĂ CAPUL LA CUTIE!

Despre Ray Kurzweil am aflat de curând, de la Editura FOR YOU. Într-un articol al acestei edituri, care citeaza un interviu din The Times, am găsit câteva ”profeții despre viitor” ale unui om care chiar lucrează activ la construirea viitorului omenirii.
Redau pasaje din articol:

”Iată ce crede Kurzweil că ne pregăteşte viitorul:
2017 – Automobile care se conduc singure
„Maşinile Google care se conduc singure au parcurs până acum peste 800.000 de kilometri pe şoselele oraşelor fără a fi controlate de şoferi şi fără a provoca vreun accident. În 10 ani vor fi ubicue. Oamenii au un câmp vizual restrânspe când aceste maşini au senzori vizuali, laser şi o inteligenţă artificială care le permite să analizeze ce se petrece în mediul lor. În cele din urmă aceste maşini vor comunica una cu cealaltă şi îşi vor coordona mişcările. Nu vom mai avea nevoie să deţinem o maşină, ci vor exista mai multe maşini în circulaţie, iar atunci când vom avea nevoie de una vom putea beneficia de serviciile sale printr-o simplă comandă de pe telefonul mobil”, crede Kurzweil.
2018 – Motoarele de căutare devin asistenţi personali
„În acest moment, căutarea se bazează în cea mai mare parte pe cuvinte cheie”, afirmă Kurzweil. „Acum lucrez la realizarea unui motor de căutare care înţelege sensul acestor miliarde de documente. Va fi mai degrabă asemănător unui asistent uman cu care poţi dialoga, căruia îi poţi expune probleme complicate şi chiar griji personale. Dacă vei purta un sistem de tipul Google Glass, vei putea adnota realitatea. De asemenea, acest motor de căutare ar putea să-ţi asculte conversaţiile şi să-ţi ofere indicii preţioase. Spre exemplu, ţi-ar putea sugera o anecdotă care s-ar potrivi de minune în dialogul pe care îl porţi”, spune vizionarul.
2020 – Ne vom putea dezactiva celulele adipoase
„Acum o mie de ani, era în interesul nostru să stocăm fiecare calorie. Nu existau frigidere, astfel că organismul depozita caloriile în celulele adipoase ale corpului, însă asta a condus azi la o epidemie a obezităţii şi a diabetului de tip 2. Mulţumită Human Genome Project, medicina a devenit informatică, astfel că învăţăm în mod exponenţial cum să reprogramăm acest software învechit cu care este dotat corpul nostru. Oamenii de ştiinţă au reuşit deja în experimentele desfăşurate pe animale bolnave de diabet să dezactiveze gena receptorului pentru insulină. Animalele supuse acestei modificări mâncau cu poftă, dar rămâneau slabe şi nu făceau diabet, trăind cu 20% mai mult. Eu cred că acest lucru va deveni realitate şi în cazul oamenilor în aproximativ 5-10 ani, oferindu-ne abilitatea de a ne controla greutatea indiferent de ceea ce mâncăm”, prezice Kurzweil.

2020 – Cu un simplu click ne vom tipări haine „de marcă” în propria casă
„Momentan există un entuziasm exagerat pentru imprimantele 3-D. De regulă, atunci când oamenii se extaziază prematur, acest fenomen este urmat de deziluzii şi falimente, aşa cum s-a întâmplat la începutul deceniului trecut cu «crash-ul dot.com». Cred că suntem la 5 ani distanţă de modalităţile de utilizare cu adevărat importante ale imprimantelor 3-D. La începutul deceniului 2020-2030 cred că vom înlocui o bună parte din procesele de producţie cu imprimantele 3-D. Vom putea tipări haine şi va exista o piaţă open source cu design-uri gratuite. Vor exista imprimante 3-D personale, dar şi unele folosite în comun, disponibile în coffee shop-ul din cartier”, afirmă futurologul.
2023 – Realităţi virtuale în care ne vom putea pierde cu totul
„Jocurile pe computer au reprezentat pionieratul realităţilor virtuale, iar în maxim 10 ani (dar mai probabil în 5 ani) vom avea la dispoziţie realităţi virtuale absolut convingătoare, cel puţin în ceea ce priveşte simţurile vizual şi auditiv. Deasemenea, va exista o cvasi-simulare a simţului tactil. Pentru a stăpâni pe deplin simţul tactil vom avea nevoie să acţionăm asupra sistemului nervos, iar asta va dura vreo 20 de ani. Vom putea să trimitem mici dispozitive, nanoroboţi, în creier şi în vasele capilare, iar aceştia vor oferi semnale senzoriale adiţionale, care vor părea că vin din simţurile noastre reale”, spune Kurzweil.
Care vor fi beneficiile? „Spre exemplu, aţi putea să vă întâlniţi cu un prieten care se află la sute de kilometri distanţă şi să vă plimbaţi împreună pe malul mării Mediterane, ţinându-vă de mână şi simţind cum sunteţi  mângâiat pe faţă de aerul umed al valurilor”, exemplifică specialistul.

2030 – Ferme verticale de legume şi carne
Kurzweil crede că „va avea loc o nouă revoluţie în agricultură, una verticală, pentru că acum folosim o treime din suprafaţa utilă a Pământului pentru a produce mâncare, ceea ce este foarte ineficient. În schimb vom produce alimente într-o fabrică computerizată verticală, ce va fi controlată de o inteligenţă artificială. Această fabrică va folosi terenul mult mai eficient şi va recicla toate substanţele nutritive, astfel că nu va avea niciun impact asupra mediului. Ea va include plante hidroponice, fructe şi legume şi carne clonată in vitro”.
Eficienţa sporită nu va fi singurul beneficiu al acestui sistem. „Vom putea beneficia de alimente mai sănătoase, spre exemplu carne cu grăsimi Omega-3 în loc de grăsimi saturate”, crede vizionarul de la Google. În plus, carnea va fi obţinută prin clonarea in vitro a ţesutului musculareliminând astfel suferinţa animalelor.
2033 – Vom utiliza exclusiv energie solară
„Folosim noi nanotehnologii în conceperea panourilor solareiar costurile se reduc semnificativ de la o zi la alta. Un raport publicat de curând de Deutsche Bank sublinia că «în India şi Italia costul energiei solare nesubvenţionate este aproape de costul energiei disponibile în reţeaua electrică, iar în 2014 alte 11 ţări vor atinge acest prag de cost». Aşadar, cred că în maximum 20 de ani vom putea obţine toată energia de la soare”, afirmă Kurzweil.
„I-am prezentat acestui lucru acum nu foarte mult timp prim-ministrului statului Israel, Benjamin Netanyahu, care mi-a fost coleg de clasă la MITla Sloan School of Managementiar el m-a întrebat: «Raydar, există suficientă energie solară pentru a face acest lucru?». Răspunsul meu a fost «da,există de 10.000 de ori mai multă decât avem nevoie”, a mai spus Kurzweil.

2040 – Vom rămâne tineri pentru totdeauna 

Ultima previziune a lui Kurweil este şi cea mai îndrăzneaţă: „În douăzeci de ani din acest moment vom adăuga mai mulţi ani la speranţa dumneavoastră de viaţă decât anii care se scurg. Speranţa de viaţă a crescut de 4 ori în ultima mie de ani şi s-a dublat în ultimii 200 de ani. Acum putem să reprogramăm sănătatea şi medicina ca pe un software, astfel că acest ritm va continua să se accelereze. Există trei «punţi» care ne vor permite să ne extindem speranţa de viaţă.

Prima punte este să luăm decizii agresive care să ne permită să rămânem sănătoşi astăzi.

Obiectivul este să ajungem la cea de-a doua punte: revoluţia biotehnologiei, care ne va permite să reprogramăm biologia pentru a evita boala.

Cea de-a treia punte este revoluţia nanotehnologiei. Cel mai elocvent exemplu al acesteia îl reprezintă nanoroboţii, care vor fi prezenţi în fluxul nostru sanguin şi care ne vor augmenta sistemul imunitar. Astfel vom putea crea un sistem imunitar care recunoaşte toate bolile şi care poate fi reprogramat pentru a contracara agenţii patogeni noi”.”

Aici închei articolul citat. Wow!
Cred că ceea ce se spune este doar pregătirea noastră psihologică. Lucrurile sunt mult mai avansate. Ne uităm la filmele puse pe piață și știm că suntem în pregătiri, cum s-ar zice: facem joc de glezne

Cum vă place lumea creionată de acest futurolog? Eu văd cum, sub ochii noștri și cu (ne-)participarea noastră se creează, zi după zi, capcana Matrix. Având la dispoziție toate aceste tehnologii, care e filmul unei dimineți liniștite din viitor?

Te trezești de ”dimineață”, după o noapte de ”plimbări pe malul mării XYZ” cu proiecția virtuală a ”persoanei” generate de computer, te simți fresh, nu contează că te-ai epuizat astă noapte, tu ești mereu tânăr și musculatura ta e fin lucrată, mulțumit de tine, mănânci oricât și orice, căci celulele tale adipoase sunt programate să te țină zvelt, te sui în automobilul care dialoghează cu celelalte surate și te îndrepți, desigur, dacă ai chef azi, spre coffe-shop-ul din celălalt colț, care are imprimantă 3-D, să-ți listezi o ținută Larf Raulen, Cuggi, LSY, sau ce-o fi, după modă, … te uiți în jur, nu-ți prea place ce vezi, pentru că toți sunt conectați la device-urile lor. Firește, din moment ce sunt conectați la motoarele de căutare inteligente care le înțeleg conversațiile (doar ”pentru a-ți sugera anecdota potrivită”), ce conversație să mai faci tu, din mintea ta, și pe ce subiecte? Așa că îți pui casca potrivită, te așezi în cutia ta și te faci că te duci la muncă asistat de ”Her”.

Întrebări: oare cine o să aibă ”grijă” de noi, cei din viitor? Cine o să ne mai spele vasele, wc-urile, cine o să mai scrie poezii sau o să ne mai miște din cutie? Dar cui o să-i mai pese, când fiecare va obține tot ce ”vrea”, iar diferența dintre noi o să o facă device-ul, nu persoana?
Hai să mai lucrăm puțin, cât ne-a mai rămas, la conștiență! În vremurile copilăriei mele, ”bagă capul la cutie” însemna: ”ferește-ți capul, păzea, fii prudent”!
În viitor, vom alege, ÎN CEL MAI BUN CAZ! în ce ”cutie” să băgăm capul… la propriu sau la figurat…

d

Puterea cuvântului – Ce chemi, aia vine – II

Dacă ai ales să citești, acum știi că nu te poți sustrage schimbării pe care informația care urmează o va face în tine. Închipuie-ți că fiecare semnal (cuvânt spus, gândit, scris) declanșează (atrage) un răspuns. Unii numesc asta Legea Atracției. Răspunsul este o energie de aceeași natură cu energia declanșatoare. Iar acum, această energie poate fi filtrată – refuzată, amplificată, lăsată să treacă sau anihilată. Depinde de conștiința celui care ia contact cu semnalul.

Mai precis, procesul se desfășoară cam așa: semnalul îmi iese în cale. Îl decodific. Este, de pildă, o informație. În funcție de intenția mea (care, oricum este pozitivă) de a atrage atenția celorlalți, de a mă manifesta, de a chema la colaborare pro- sau contra sursei ori fenomenului, pot răspunde în mai multe feluri:

  • O ignor. Sigur că, chiar dacă am aruncat o privire asupra unui text, m-a ”amprentat” cu acea energie. Dar o las într-un registru periferic al emoțiilor, gândurilor și preocupările mele. Nu-i dau energie suplimentară. Ea va ”muri” de inaniție. Nicio altă undă de aceeași natură nu va mai rezona cu ea. Suprafața de undă se oprește la mine. Funcționez ca un Atenuator.
  • Rezonez cu ea. Intru în detalii, caut informații conexe, îmi adaptez cunoștințele, iau decizii. În acest fel, cresc energia informației. Devin un pol, un Rezonator, o sursă de energie. Firește, la nivel personal, o Invoc, deci o Invit. Evident, se va împlini.
  • O amplific. Pun un comentariu, o emoție, cer o acțiune, devin un factor activ și o dau mai departe. Și de data aceasta, mi-am luat-o. Am Invocat-o, am Invitat-o în viața mea. Mă pot aștepta la musafiri de aceeași natură. Nu sunt neapărat musafiri de natură materială, pot fi doar gânduri. Daca informația e negativă, vor fi aspura mea consecințe de aceeași natură: frici, frustrări, panică, deznădejde, gelozie, ură, sentimente de neputință, de pericol iminent… Dacă informația e pozitivă, voi avea parte de inimă ușoară, gânduri frumoase, clipe dulci, parteneri de călătorie aidoma mie…

Fiecare dintre noi, conștient sau nu, participă în acest mod la evoluția universală. Suntem conectați și nu ne putem sustrage energiilor. Poate fi naiv din partea mea, din partea ta, să credem că până și cele mai ascunse gânduri ale noastre nu au influență asupra noastră și a tuturor. Nimic nu le poate opri energia să se materializeze.

Cand deschid, dimineața, calculatorul, pe cronologia postărilor pe Facebook, o mulțime de cafele, de zâmbete, floricele și pisici mă întâmpină. Nu prea rezonez cu ele, mi s-au părut multă vreme chiar pierdere de timp… Dar, pe de altă parte, apar și postările ironice la adresa unuia sau altuia dintre politicieni ori întâmplări, mustind de ură, mânie, de frustrare. Și astea sunt pierdere de timp. Câtă vreme nu mă duc în locul politicienilor sau nu fac efectiv ceva constructiv, sunt doar un tribunist care fluieră, înjură și se bate până la sânge cu galeria adversă. În acest timp, jucătorii din teren își fac jocul,  banii, vacanțele, misiunea personală, concentrați pe viața și rezultatele lor. Dr. David R. Hawkins spune: ”Nu te implica într-o Cauză care nu este a ta”. Motivul e simplu: dacă nu e a ta, și nu poți face nimic, atunci nu amplifica efectele negative și nu le adu în viața ta. Dacă ceva te deranjează, construiește un grup, un organism, o entitate care poate materializa ideea în care tu crezi. Începe să clădești, prin cuvinte ziditoare, un nou pol de Putere.

Pentru cei care au urechi de auzit și sunt atenți la Cuvinte, le reamintesc pasajul: ”Cel ce binecuvântezi pe cei ce Te binecuvântează…” din liturghia ortodoxă un exemplu atât de grăitor de reciprocitate, de rezonanță, de cum funcționează treburile.

Din păcate, Puterea Cuvântului este ignorată. Dacă oamenii ar ști unde este, cu adevărat, Puterea lor, s-ar înfiora. Se uită la televizor, la profesioniști ai manipulării energiei emoționale și mentale și se miră de ce rezultatele din viața lor nu sunt cele dorite. Căci Puterea e la cine știe să dirijeze energia. Unii interpretează solo o melodie, alții în duet sau într-o orchestră, o piesă mai elaborată, unii fac parte din ansambluri mari, bine strunite, cu partituri serioase, de anvergură mare și impact impresionant, iar alții, cei mai mulți, se comportă ca niște emițătoare de unde sonore care nu fac decât un amalgam, un mare zgomot. Poate se cred pe o mare scenă. dar ei doar sunt la bâlci.

Dacă ai citit până aici, ai pierdut un drept. Din acest moment, nu mai ai dreptul să spui că nu știi. Acum știi că orice cuvânt rostit, scris, manipulat te afectează, îți afectează copiii, familia, rezultatele profesionale, și, în cercuri tot mai largi, comunitatea, umanitatea, Universul.

Deci, acum când ŞTII, în ce cuvinte alegi să gândești despre tine, despre ceilalți, despre întreaga Creaţie și să te exprimi? Mingea e în terenul tău. Tu eşti la pasă!

cap

HIROSHIMA, dragostea mea…

… se numea un film apărut in anii ’60 în România, pe cand eram eu mică, mică, ceea ce s-a întâmplat cu suficient timp în urmă…

Priveam afișul, credeam că e un film de dragoste și că numele eroinei e Hiroshima… nu era normal? Am fost foaaaaaaarte dezamăgită mai târziu, când sora mea mai mare și mai înțeleaptă – era deja elevă prin clasa a patra! – mi-a spus că Hiroshima e numele unui oraș … și ce tragedii au fost acolo… Evident, nu am fost dusă la film la cei 5-6 ani ai mei! Dar pur și simplu nu le-o puteam ierta autorilor afișului! Asta n-am uitat! M-au păcălit și m-au rănit!

În clasa a XII-a, ne pregăteam de bac. Am dat extemporal la română și, ghici ce?, subiectul era Eugen Jebeleanu – Surâsul Hiroshimei. Păi, nu? Am făcut o lucrare de excepție, de fapt știu sigur că nu eu, eleva, am scris, ci eram în starea aproape magică de flux și practic, aproape că mi s-a dictat… Așa că, atunci când doamna profesoară a venit cu lucrările corectate, a mea a fost lăsată la final… și a citit-o întregii clase cu lacrimi în ochi… chiar unii din clasă lăcrimau…  chestii de atmosferă, căci Corul copiilor uciși nu poate fi primit altfel… Dar, la final, după ce fusesem într-o stare de sublimă satisfacție și surpriză, eu am plâns eu de-a binelea. Lucrare de gazeta școlii, de revista școlii, laude, cancelarie și nota… 9! Mi-a stricat media, desigur. Chiar am plâns și am suferit! Nu mi-a dat niciodată o explicație, iar eu nu am îndrăznit să cer. În treacăt fie spus, pe vremea aceea ți se tăiau genunchii dacă așteptai în fața cancelariei un profesor ca să-ți dea o cretă colorată pentru ora de biologie, darămite să ceri explicații pentru nota 9 cu felicitări și onoruri deosebite… Și nici asta n-am uitat până azi.

Ohiroshima_mon_amour înţelegere, totuşi, am avut mai târziu. În filmul de dragoste, fiecare dintre ce doi protagoniși povestește despre drama lui – El, japonezul, despre Hiroshima sa, Ea, franțuzoaica, despre Războiul Mondial al ei. Fiecare spune celulalt: ”da, dar tu nu ai văzut cu adevărat nimic și nu știi cum a fost, de fapt…”

Ei, și care e povestea? Întâlnind mereu oameni noi, iar ei aflând cu ce mă ocup, ia ghiciți care e subiectul către care se îndreaptă brusc discuția? Știi, când am fost bolnav de…, când am divorțat de…, când am născut cu dificultățile…, când fiul/fiica mea a făcut…, când soțul/soția mea a zis…, când mi s-a întâmplat cutare…, și dă-i și luptă… și povestește cu detalii… Desigur, înțeleg, fiecare cu Hiroshima lui. Cu atașamentele lui față de drama lui cea mai importantă. N-am uitat-o, îmi spune el/ea.

Dar nu te poți vindeca și nu poți merge mai departe într-o viață mai bună câtă vreme ești ancorat în trecut, la un punct fix, și acela încărcat cu traume emoționale.

Desigur, îndrept atenția interlocutorului către o nouă perspectivă, o nouă posibilitate de a privi lucrurile. Înfăţişării unei noi conştienţe mi se răspunde, de cele mai multe ori, prin împotrivire.  E o rezistență bazată pe credințe limitatoare – fie refuzul de a crede că există o realitate nouă, mai luminoasă, fie teama că ei, deși văd această posibilitate, nu sunt demni de ea sau ”e prea târziu”, ”nu mai am putere”, ”nu-i de mine așa ceva”, ”dar de ce eu și nu ceilalți?

Da, convingerile, chiar limitatoare, oferă senzația de confort și iluzia controlului. Da, în dulcele sicriu căptușit cu pluș în care ne mențin convingerile noastre vechi și nefolositoare avem deplină forță. Însă doar o singură opțiune. Aceea de a fi Victime. Câtă vreme suntem experți în problema noastră și nu vrem decât să o clamăm, să o împărtășim, să le-o dăm și altora, să le-o povestim, gustăm deliciile victimizării. ”Ți-am spus de cinci-șase ori și tu te faci că nu înțelegi”, mi-a zis cineva, supărat că nu-i dau dreptate și nu cer amănunte, ”da, dar ce să fac eu cu gunoiul ăsta – mă întrebam eu –să fiu de acord și să-l pap alături de tine?”. Știi senzația aia, când tragi vin cu furtunul și vine mai întâi aerul greu mirositor cu aburi de alcool, acru, stătut și neplăcut, dar amețitor? Ei bine, tot așa se îmbată din povestea Hiroshimei lor cei care o tot repetă, și o repetă… și o păstrează ca un bun de preț în chiar inima și destinul lor.

Atașamentul față de o relație, de o persoană, de o experiență este cordonul ombilical energetic netăiat între noi și poveștile noastre de groază, care ne dau legitimitatea de a fi Victime, de a ne justifica ne-putințele sau, mai degrabă, ne-voințele…

Căci starea de conștiență (”da, am contribuit și eu cu 90% la acea situație:  atitudinea mea!”) presupune asumare de responsabilitate, recunoașterea vulnerabilității, a faptului că nu am putut sau nu am știut… dar dă și putere, soluții, echilibru, energie vitală și sănătate…

Prietene, nu e rău să nu știi și să recunoști asta, permite-ți-o! ca să poți învăța mereu! Nu e rău să nu poți, chiar de acolo venim toți, când, ca prunci inocenți eram total dezveliți în fața vieții, nu aveam platoșe și spade și am supraviețuit! Când recunoști neputința, ai făcut primul pas către vindecarea ei. Resursele sunt peste tot.

Ce ne-am face oare fără atașamentele noastre? Oare am fi liberi să alegem? Am fi liberi să fim și să facem ce vrem?  

Ca să renunți la ”fericirea” de a avea un subiect, o Hiroshimă a ta pe care o iubești și o aperi, asta chiar necesită curaj și o dorință arzătoare. Curajul de a-ți permite să fii chiar Tu, cel nehrănit de iluzia că ești mai interesant sau mai justificat de o Hiroshimă, ba chiar și de un Nagasaki al tău. Oamenii cred că sunt mai cineva dacă au mai multe tragedii și drame. Nu, hai să lăsăm asta lui Sofocle, lui Shakespeare, cui vreți voi. Să învățăm din loja teatrului, din cărți și din filme, chiar e de ajuns.   

Hai să privim soluția, nu problema. Iar soluția e să permiți Vieții, Oamenilor, Experiențelor, Sentimentelor să fie exact așa cum sunt, așa cum vin, nu cum le-ai anticipat tu în scenariile tale. Nu să le măsori, să le compari, să le încadrezi și să vezi că nu se potrivesc, că nu te hrănesc, că nu te justifică și nu îți dau rolul cel mai important în piesă.

Vrei să fii liber? Vrei un foarfece pentru cordonul dintre tine și Hiroshima ta? Ia lasă, pentru câteva minute, tăcerea să se aștearnă în mintea ta, fără gânduri, fără judecăți, idei, rațiune și privește ca un Observator curios toată acea dramă, cu maturitatea și înțelepciune pe care o ai acum…

Şi lasă, în linişte, toată acea energie nepotrivită pur şi simplu să se dizolve şi să se transforme într-o învăţătură bună. Ce-ai învățat din asta și ce vrei să faci de-acum încolo cu viața ta? Iar din experiență, ca dintr-o valiză veche, cu haine vechi, strâmte și prea-purtate de atâta povestit, scoate doar învățătura, înțelegerea. Acea Hiroshimă ți-a fost dată să înveți ceva. Caută și ia din bagaj doar învățătura, iar hainele uzate lasă-le să plece… să se dizolve… Uită-te apoi, în viitor, în viitorul în care tu ești deja mai înțelept. Mulțumește-i acele lecții și dă pagina. În cartea vieții tale e loc de o poveste nouă.

Poate chiar o poveste de dragoste…