Arhive etichetă | dezvoltare

Perpetuarea Adevărului intern

Unde îți îndrepți Atenția, acolo îți îndrepți Energia, deci dai Vitalitate unui subiect la care te gândești. Îl îmbrățișezi și îl ”hrănești” ori de câte ori ți-l amintești. Chiar dacă e neplăcut, tot îi oferi găzduire, îl primești în viața ta, îi oferi spre consum resurse importante. Și el își face cărare, apoi cuib. Tu pui sămânța… el știe ce are de făcut.Cum niciun gând nu vine singur, simpla privirea asupra unuia singur,  atrage alte gânduri de aceeași frecvență (din aceeași… ”familie”). Musafirul tău își aduce neamurile.

Cum îți consumi gândurile? Prin Cuvinte. Dialog Intern. Ce fac cuvintele în mintea ta?
Dialogul Intern pozitiv generează Cuvinte încântătoare.
Care generează Reprezentări Interne frumoase.
Care generează Emoții plăcute.
Care generează Comportamente agreabile.
Care generează Rezultate convenabile. Pentru tine și ceilalți din  mediu. Și ce îți spui tu sau îți spun ei?
Cuvinte încântătoare.
Care generează Reprezentări Interne frumoase….

Observi ciclul?

Când îți spui ”Azi arăt ca o floare””… la ce te gândești? Ce Reprezentări Interne ai?
Dar când gândești: ”Vaccinurile…” la ce te gândești? Care este fratele acestui gând? Te rog să îl observi. Ce Reprezentări Interne ai? Sunt deja prezente câteva dezacorduri legate de păreri pro și contra, eventual un mic conflict interior (”să fac sau să nu fac vaccin copiilor mei… dar dacă…”)?

Ei bine, aceste exemple sunt niște ”capete de paragraf” în gândurile noastre.
Evident, un paragraf durează cât durează…. Cât îi dai tu voie să dureze sau până ceva extern (mai puternic) îți ”atrage Atenția” și declanșează alt șir de gânduri, începând alt dialog Intern/extern. Știi asta, de la copiii mici: când nu vrei să îi lași supărați, le atragi atenția asupra unui alt stimul. Și ei își schimbă starea aproape instantaneu. Starea este rezultatul unui ”paragraf” care conține cuvinte, reprezentări interne, ceva fiziologie, emoții, comportamente…

Ai circa 60.000 de gânduri într-o zi… câte paragrafe s-au scris azi în romanul vieții tale? Cine le-a scris? Despre ce vorbesc ele? Dacă ar fi să le recitești (și ori de câte ori povestești ceva din trecut, nu faci decât să repui un paragraf pe tapet), pe care le-ai reciti? Ce te entuziasmează? Ai observat că, ori de câte ori repovestești o întâmplare, o faci cu aceleași cuvinte, nu-i așa? Pentru că vrei să recreezi Starea!

În afară de vocabularul personal, avem și un stil personal de a ne crea paragrafele sau de a le reitera. În romanele noastre avem paragrafe negative, cu și/sau despre emoții distructive, situații devastatoare, paragrafe încurajatoare, simpatice, pline de veselie, ghidușii, cateva paragrafe cu recunoștință, respect sau cu iubire, adorație, sau paragrafe cu gingășie, minuni, afecțiune… mii de paragrafe zilnic se scriu sau se reiterează în romanul trăit al vieții noastre. Toate acestea sunt declanșate de Atenția pe care o dăm la stimuli interni/externi și sunt descrise de Cuvintele pe care ni le spunem.

Ori de câte ori cineva este cu mintea în trecut, nu face decât să perpetueze un Adevăr intern și are tendința nu numai de a-și ocupa Prezentul cu el, dar și de a-l proiecta in Viitor. Observă asta. Meditează.

Alege să îți construiești viitorul pe care îl dorești. Dacă tot e ca Viitorul să fie contaminat de Trecut, alege să fie perpetuate doar acele momente consumate în stări de măreție, de mulțumire, de congruență, de deplină claritate și de tot ce ai nevoie ca resurse. Perpetuează-ți ACEST Adevăr intern.

Tu poți construi, ca un scriitor tot mai experimentat și mai înțelept, un roman tot mai surprinzător pentru valoarea lui.
l5c6D8

SUferință – SUficiență – SUveranitate

Ce vrem noi de la Sistem?
Locuri de muncă, câini comunitari îngrijiți, școli, creșe, învățământ și educație cu programe reformate, pensii mai mari și pușcării mai pline/goale, alte locuri de muncă, reforma sănătății, taxe juste, utilizarea corectă a resurselor, respect pentru valori…

Cu ce o ard EI?
Discuții despre panseluțe și palmieri, fântâni arteziene, căsătorii LGBT, corectitudine politică (gen ”Season greetings!” în loc de ”Hristos a Înviat!”), spitale – nu catedrale, cătușe, vacanțe și pușcăriabili la putere, o mătușă a dat 30 de ouă la un doctor și e dusă cu duba la București, una jură pe Biblie duminica la biserică că ea însăși era cea care a votat…

Și noi ce facem? Noi SUferim și reclamăm: Nedreptate, Dezamăgire, Trădare! Noi LE cerem să rezolve cauze mari. Ei NE pierd în detalii mici.

Cu alte cuvinte, NOI (Victimele aflate în SUferință) le cerem LOR (Salvatorilor) să … (verb)…. Cine dă vina pe Sistem și vrea cu orice chip ca El să se reformeze, să se îmbunătățească pentru mai mult… (orice)… are implicit intenția de a perpetua relația Victimă – Persecutor – Salvator.

Sună rău, nu-i așa? Mai citește o dată fraza de mai sus. Apoi, meditează la asta: mai multă SUferință înseamnă Mai-Mult-Salvator (Sistem). Mai-mult-Salvatorul dorește… mai multă justificare (SUferință), deci are nevoie de un Mai-Mult-Persecutor. Așa că, Mai-Mult-Salvatorul hrănește Mai-Mult-Persecutorul, pentru mai multă legitimare…. Culmea e că Persecutorul și Salvatorul poate fi, în mod nostim, una și aceeași entitate, în această ecuație! Pentru că nu este nevoie ca Persecutorul să fie real, este suficient să fie perceput sau (cel mai economic) doar imaginat… 🙂

Care e Soluția?
La limită, dacă nu ar exista SUferință, nu ar exista Salvatori. Soluții, Sisteme, Societăți, Strategii, blablabla, ar dispărea. Pe apa Sâmbetei. S-ar dizolva. Fiecare dintre noi și-ar fi auto-SUficient la nivel familial, tribal, local…

Pentru că toată lumea știe clar care îi este SUferința, ar putea defini oarecum cum ar fi propria SUficiență, să ne amintim ce înseamnă SUveranitatea (cuvânt nemaiauzit de 26 de ani în spațiul public).

SUveran – Persoană sau colectivitate care e liberă să dispună de soarta sa, de actele sale, de interesele sale etc. DEX.
Cum poți tu ajuta Alep, Bangladesh sau un cutare de nu-știu-unde? Sigur că nu prea poți. Dar, în timp ce te gândești, discuți sau te revolți despre soarta lui, mintea îți este ocupată cu acea cauză, în loc să îți fie ocupată cu elaborarea unei soluții pentru familia, comunitatea ta, cartierul tău. Mai mult, tineretul are o nouă cauză. El caută Pokemoni. Ei bine, SUveran acum nu e cel care îți domină pământurile, pădurile, apele (care?). Ci cel care îți domină mintea. Cu alte cuvinte, tu ești liber să îți decizi soarta. Dar, oare, mintea ta e acolo?

Nu vi se pare ciudat că noi, pe măsură ce tot ne îndreptăm cererile (îndreptățite) spre Salvator, solicitându-i tot mai multă … corectitudine, transparență, modestie, inteligență, blablabla… de fapt hrănim o hidră care devine tot mai mare ca dimensiuni și mai rapace pe măsură ce se ”îmbunătățește”?

Mai mult ajutor social înseamnă, de fapt, mai multă neajutorare a clienților, menținuți, în acest perfid mod, în starea lor de letargie. De ce te-ai ridica să culegi para mălăiață, dacă ea e cade singură? Mai mult ajutor social atrage mai puțină școală, mai puțină muncă, mai puțină instruire și educație, mult timp liber, mai multă infracționalitate și, ca atare, mai multă contribuție a societății, în ansamblul ei, la justificarea și întărirea Salvatorului.

Cum ar fi viața dacă fiecare dintre noi ar fi plin de Bravură, Cutezanță, Încredere, Stimă de sine, Putere interioară, Năzuințe înalte, Sănătate, Responsabilitate, Grijă față de aproapele, Iubitor de natură, Păstrător de valori înalte, Autor al propriului destin, Liber, SUveran și Conștient?
🙂

Ei bine, dacă eu nu critic Sistemul, nu înseamnă că îl laud sau îl aprob. Pur și simplu am învățat să îl ignor. Nu îi mai dau energie Mentală, Emoțională sau Vitală. Doar așa pot să părăsesc rolul de Victimă dezamăgită. Și mă străduiesc să mi-l construiesc pe cel de persoană conștientă, responsabilă și cât mai autonomă. Care se dezvoltă sustenabil. Cu cât sunt mai fericită și independentă față de El, cu atât sunt mai SUverană.

Cel mai ”corect” cadou pentru copii – I

Azi m-a întrebat o mamică într-un e-mail: care cred eu că ar fi un cadou frumos pentru fiica ei? Când cadourile standard nu par a fi primite așa cum sunt dăruite și așteptările părinților nu se împlinesc, ce ar trebui schimbat?

Nu cred că trebuie schimbat. Doar șlefuit. Copiii noștri, da, merită tot. Da, da.

Dacă vrei să le dai Obiecte, dă-le Obiecte. Ei merită Obiecte: haine, jucării, case, mașini, fabrici și uzine, conturi pline, servitori și echipe care să lucreze pentru ei. Nu pentru că învață bine, nu pentru că sunt cuminți, nu pentru că așa suntem noi, ne sacrificăm pentru familie, ci pur și simplu pentru că sunt. Pentru că există. Da, ei merită pentru că există, nu pentru că ne sunt, mai târziu recunoscători, iubitori, de ajutor la bătrânețe. Doar pentru simplul fapt că ei, ca daruri ale divinității, ne-au onorat cu prezența la masa Vieții. Da, dă-le Obiecte, satură-i cu Obiecte (în caz că se poate obține asta), fericește-i cu Obiecte (cred că nimeni n-a găsit încă secretul acolo, fiecare generație o ia de la capăt cu căutările), inundă-i cu Obiecte, dacă asta e oferta ta.

Însă dacă ai și altceva de oferit, atunci cu atât mai bine.

Mă refer la amintiri, la intimitate, la modele și lecții de viață într-un mod delicat și bine ocrotit… Inundă-i cu inima ta, cu timpul tău, cu pasiunile și cu entuziasmul tău și sigur, ca familie, veți avea rezultate mai bune. Ei bine, chiar și…da, fabrici și uzine mai bune, conturi mai pline, în general, Obiecte mai bine folosite și administrate.  Dar dincolo de acestea, o viață și o menire îndeplinită. Parol d’honneur!

Iar dacă ești părinte și te plângi de copilul tău că nu e recunoscător sau că nu merită toate acestea, te desfid să îmi spui cum ar fi viața ta dacă nu l-ai fi născut, crescut și educat. Cum ai fi arătat, cum ai fi vorbit, ce mari chestii ai fi făcut și el te-a împiedicat…? Ai fi clădit fabrici și uzine, proiecte incomensurabile și titluri de noblețe, recunoașteri științifice și imperii financiare…. și toate acestea, întru ce? Dă-mi voie să îți spun că mă îndoiesc de valoarea acestor realizări când le compar cu  un scâncet sau un zâmbet, o poznă sau un mulțumesc de copil.

Copiii sunt ei înșiși un dar pentru noi și toate comportamentele lor sunt lecțiile smereniei noastre. Cadourile drăgălașe cu zulufi nevinovați și mânuțe firave ne învață pe noi cum e ”frumos”, iar noi le spunem cum e ”corect”. Vreau să dizolv mitul ”corectitudinii” când e vorba de copii. ”Corect” e un termen relativ al adevărului personal. Un Pat al lui Procust în care nu intri decât tu. Copilul tău va fi întotdeauna prea mic sau prea mare față de măsurile tale. El, însă, da, va fi perfect în măsurile divine.

Să revenim: dacă gândim într-o paradigmă mai largă și ne imaginăm cum cadoul posibil ne include, putem face alegeri mai inspirate. Deci, ce mă frământă?

Momentul. Ofer un cadou dacă nu am ocazia? Da. Copilul e ocazia și tu ești ocazia. Totdeauna ai o bună justificare să îți surprinzi copilul. Cred că cel mai bun moment este mereu Acum. Oferă Acum. Cum, n-ai ce? Întotdeauna, pe tine.

Intenția. Din ce motiv fac un cadou? Că nu mă mai pot abține și nu pot să nu dăruiesc? Ori ca să cumpăr o recunoștință care nu vine? Ei bine, cadoul îl transformă pe cel care dăruiește. Dând din ce ai, dobândești în ce ești. E vorba despre tine.

Canalul. Îi ofer personal și frontal, sau o fac delicat, folosind o a treia parte? Ți-l amintești pe Moș Crăciun? Poate nu întotdeauna e ideal să spui: iată, pentru tine. Un bilețel pe pernă, seara, la culcare, un prosop în cui la baie înainte de duș, prăjitura apreciată sau un bilet la filmul preferat, împreună cu tine, pot fi mesaje mai profunde și mai ample…

Cantitatea. Excesiv, ca să îl copleșesc sau cu măsura mică, precum în tratamentele homeopatice? Cu măsuri mici vei crea un copil atent și sensibil la nuanțe și detalii. Și îi vei da un bun exemplu ca și el să te copieze, cu puterile lui.

Ambalajul. Îl ambalez în straturi ușoare, în pânze fine de mătase ori îl fac un cartof fierbinte? Comportamentele tale îl învață și îl formează. Mai mult decât un curs de bune maniere.

Discreția. E un gest ascuns între mine și el sau mi-ar plăcea să-l știe toată lumea? Tu cum crezi?

Cap

Restul, în partea a II-a…

(Credit foto: patch.com,  Families in the Garden)

Cum înghețăm apele doar cu un cuvânt?

Uite-așa. Prin încremenire!

Începem cu un exercițiu: care e factorul comun în următoarele expresii…

  • nu există comunicare între noi,
  • nu mai e iubire în cuplul nostru,
  • nu e respect în țara asta,
  • minciuna stă cu regele la masă,
  • nu sunt destui bani,
  • viața e o luptă,
  • nu e timp de-așa ceva,
  • nu mai am nicio dorință de împăcare,
  • nu există nicio explicație din partea lor…

În NLP se vorbește despre nominalizare (transformarea unui verb într-un substantiv). De ce ar fi asta o problemă? Nu ar fi o problemă dacă omul ar face nominalizări în mod conștient și ar folosi procedeul cu scop precis, așa cum fac specialiștii în comunicare (o-ho-ho! la televiziune e belșug de nominalizări!).

De obicei, însă, noi folosim inconștient acest mod de a vorbi și, după suficient de multe repetări, el devine un tipar de exprimare. Și acest tipar atrage o problemă. Oamenii încep să vadă ”adevărul” în ceea ce spun. Și. crezând acest adevăr ei ajung într-un punct mort, în poziția de Victimă, când nu mai întrezăresc soluții la problemele lor. Atunci, vorbitorii par a evita responsabilitatea, ca și cum cele spuse ar fi cu adevărat reale.  Dar nominalizările sunt niște minciuni curate în care noi ajungem să credem! Înghețăm apele cu fiecare nominalizare…

 uw

Despre ce e vorba?

Nominalizările sunt unele dintre ”păsările mari” pe care, în calitate de terapeut sau coach, le vânez încă de la primul interviu. Când omul suferă, el nu spune ”eu sufăr căci mă simt singur”. El spune ”E multă suferință și singurătate în viața mea”, ca și cum suferința și singurătatea ar fi două piese de mobilier impuse și plasate de cineva din exterior, cu proprietatea că ocupă spațiul-timpul vieții protagonistului în interiorul ei. Păi, scoate-le, domle de-acolo! Omul le-ar scoate dacă singure s-ar putea mișca, doar că ele sunt… înghețate în timp. Sunt acolo.

De ce nu se pot scoate singurătatea și suferința din viața cuiva? ”Vinovat” aici este verbul este. Pentru că verbul ”este” este un pasiv! Și pentru că verbul ”este”, așa cum îl folosim în mod curent, falsifică adevărul nostru interior și realitatea ”exterioară”. Pentru că, la o adică, ce ”este” încremenit și înghețat în timp și spațiu, dragii mei? De la nivel atomic și subatomic până la ceea ce mintea noastră poate imagina, totul se mișcă, se schimbă continuu…

Copilul este timid, Câinele este gras și Profesorul este bun se referă la un Este care descrie o Identitate. Evident, afirmațiile descriu realități false pentru că Identitatea nu poate fi descrisă într-un atribut, pentru că Identitatea nu e statică, deoarece, așa cum am afirmat, nimic nu e neclintit. Când afirmăm asemenea lucruri ar trebui să fim conștienți că ne referim la un aspect singular și minuscul al realității.

Copilul este timid, Câinele este gras și Profesorul este bun se referă la așa numita Predicație, ca și cum acel ceva (copilul, câinele sau profesorul) are niște însușiri independente de experiența vorbitorului. De fapt, acestea sunt însușiri pertinente doar din punctul de vedere personal al vorbitorului și ne transmit ceva despre experiența internă a vorbitorului, nu despre o realitate externă. La fel de bine altcineva poate afirma despre copil că este liniștit, despre câine că este puternic sau despre profesor că e bine pregătit.

Cu alte cuvinte, mai corect ar fi să exprimăm sau măcar să fim conștienți de operațiunile de evaluare pe care le facem în interiorul nostru și să spunem: ”Eu evaluez copilul ca fiind timid”, ”Apreciez câinele ca fiind gras și ”Cred că profesorul e bun”. În acest fel evidențiem procese mentale proprii și nu numai că trăim, suntem vii, ci mai exprimăm și faptul că facem alegeri.

Acum, ”la cestiune”! Privind prin prisma NLP, Este + nominalizare (cu sens negativ) = univers static, înghețat, imposibil de schimbat, mort, imuabil, stop-cadru, fotografie. Văd clientul nemișcat cum plânge privind o poză veche (o stare pe care a resimțit-o undeva, cândva). Tot stând și privindu-și fotografia, a înghețat și el și trăiește (pardon, există) așa, ca tabloul în tablou.

Ce e de făcut când te auzi vorbind astfel? Transformă substantivele în verbe. Dă suflare de viață cuvintelor tale. Trezește-le, pune-le aer în aripi și dă-le drumul să zboare. Asumă-ți responsabilitatea schimbării.

E multă singurătate și suferință în viața ta? Ți-aș lua suferința și singurătatea cu mâna, dar nu le găsesc. Arată-mi-le, să le dizolv, să le micșorez, să le transform, să le iau cu mine când plec de la tine. Dar tu nu poți să mi le arăți pentru că nominalizezi ceva ce nu există!

Ce poți să faci? Ei bine, poți spune: eu sufăr și mă simt singur. Atunci, în mod simplu, vei observa că responsabilitatea schimbării stărilor emoționale îți aparține doar ție și doar tu poți s-o faci.  Sunt verbe, slavă Domnului, descriu procese, deci poți schimba

Concluzia: nominalizările care ne închid mintea, ne blochează căile de acțiune, provoacă controverse, creează un univers ireal și inexistent, o imagine statică, o realitate periculoasă logic. O minciună.

Remediul: redă contextul, denominalizează nominalizarea și scoate la iveală verbul ascuns.

Ca mai jos:

  • nu există comunicare între noi, – să comunicăm mai mult unul cu altul,
  • nu mai e iubire în cuplul nostru, – să ne iubim mai mult,
  • nu e respect în țara asta, – cine nu respectă pe cine?
  • minciuna stă cu regele la masă, – cine minte?  
  • nu sunt destui bani, – de câți bani ai/am nevoie?
  • viața e o luptă, – cine cu cine luptă?
  • nu e timp de-așa ceva, – cât timp să acord?
  • nu mai am nicio dorință de împăcare, – vreau să ne împăcăm,
  • nu există nicio explicație din partea lor… – explicați, vă rog…

 Așa-i că viața e altfel, acum, când ai cunoaștere? Pardon… Ai cunoaștere sau știi ?

De acasă

Când Isabella e la  noi, avem o poveste perpetuă: cu Miki, Niki și Piki, cei trei șoricei.

Miki e Maron, Niki e Negru, iar Piki e Pestriț. Anul trecut erau trei băieței, dar anul acesta, nu mai știu din ce motive, am avut nevoie ca Piki să fie surioara cea mică. Desigur, mai apar pe la ei prin familie, Viki, Riki și Ziki, trei fetițe, și singuratecul Tiki, atoateștiutorul. Miki, Niki și Piki au părinți: Diki și Kiki. Și, cum mi se terminaseră consoanele în seara când i-am introdus pe bunici, ei s-au numit Bicu și Bica.
Povestea e simplă, de tipul: ce fac azi Piticii? Merg în grădină. Ok. In grădină văd azalee, bumbișori, crăițe, dalii, eucalipt, fuchsia, gherghine…și tot așa, până se termină alfabetul. Limbajul hipnotic, enumerarea, imageria… toate îl cheamă pe Moș Ene pe la gene…
Mâine seară, Miki, Niki și cu Piki se plimbă prin grădină,  văd copaci: arțar, baobab, corcoduș… și dă-i și caută, bunico, nume de pomi cu toate literele alfabetului… și așa mai trece o culcare de seară

Altădată personajele noastre văd insecte sau animale din pădure. Ori fac curat în cămară, alături de mama, și pun pe rafturi toate dulcețurile, compoturile, conservele imaginabile, pungile cu făină, condimentele și tot ce vă mai trece prin cap.

Iar povestea se derulează astfel: eu dau cadrele (Cei trei merg în pădure. Pe o cărare era…) și Isabella inserează amănuntele (o vulpiță cu blana roșcată și cu codița…). Pe parcurs intră în basm fiecare dintre celelalte personaje. Și toate poveștile se termină cu: toți copiii au mers acasă, s-au spălat și s-au culcat, căci erau foarte obosiți și le era un sooooomn…

Isabella iubește triada: ponei, căluț, unicorn. Așa că, deși îmi propusesem să inventariem aparate de zbor, iată cum subiectul îmbogățit de Isabella:

Bunica: Într-o dimineață, după micul dejun, Miki, Niki și Piki s-au dus într-o zonă cu aparate de zburat.  Miki a luat un elicopter, Niki a luat un avion…

Isabella: Spun eu, spun eu!!!! 

Bunica: Spune!

Isabella: …și Piki a luat un unicorn!

MATRICEA sau BAGĂ CAPUL LA CUTIE!

Despre Ray Kurzweil am aflat de curând, de la Editura FOR YOU. Într-un articol al acestei edituri, care citeaza un interviu din The Times, am găsit câteva ”profeții despre viitor” ale unui om care chiar lucrează activ la construirea viitorului omenirii.
Redau pasaje din articol:

”Iată ce crede Kurzweil că ne pregăteşte viitorul:
2017 – Automobile care se conduc singure
„Maşinile Google care se conduc singure au parcurs până acum peste 800.000 de kilometri pe şoselele oraşelor fără a fi controlate de şoferi şi fără a provoca vreun accident. În 10 ani vor fi ubicue. Oamenii au un câmp vizual restrânspe când aceste maşini au senzori vizuali, laser şi o inteligenţă artificială care le permite să analizeze ce se petrece în mediul lor. În cele din urmă aceste maşini vor comunica una cu cealaltă şi îşi vor coordona mişcările. Nu vom mai avea nevoie să deţinem o maşină, ci vor exista mai multe maşini în circulaţie, iar atunci când vom avea nevoie de una vom putea beneficia de serviciile sale printr-o simplă comandă de pe telefonul mobil”, crede Kurzweil.
2018 – Motoarele de căutare devin asistenţi personali
„În acest moment, căutarea se bazează în cea mai mare parte pe cuvinte cheie”, afirmă Kurzweil. „Acum lucrez la realizarea unui motor de căutare care înţelege sensul acestor miliarde de documente. Va fi mai degrabă asemănător unui asistent uman cu care poţi dialoga, căruia îi poţi expune probleme complicate şi chiar griji personale. Dacă vei purta un sistem de tipul Google Glass, vei putea adnota realitatea. De asemenea, acest motor de căutare ar putea să-ţi asculte conversaţiile şi să-ţi ofere indicii preţioase. Spre exemplu, ţi-ar putea sugera o anecdotă care s-ar potrivi de minune în dialogul pe care îl porţi”, spune vizionarul.
2020 – Ne vom putea dezactiva celulele adipoase
„Acum o mie de ani, era în interesul nostru să stocăm fiecare calorie. Nu existau frigidere, astfel că organismul depozita caloriile în celulele adipoase ale corpului, însă asta a condus azi la o epidemie a obezităţii şi a diabetului de tip 2. Mulţumită Human Genome Project, medicina a devenit informatică, astfel că învăţăm în mod exponenţial cum să reprogramăm acest software învechit cu care este dotat corpul nostru. Oamenii de ştiinţă au reuşit deja în experimentele desfăşurate pe animale bolnave de diabet să dezactiveze gena receptorului pentru insulină. Animalele supuse acestei modificări mâncau cu poftă, dar rămâneau slabe şi nu făceau diabet, trăind cu 20% mai mult. Eu cred că acest lucru va deveni realitate şi în cazul oamenilor în aproximativ 5-10 ani, oferindu-ne abilitatea de a ne controla greutatea indiferent de ceea ce mâncăm”, prezice Kurzweil.

2020 – Cu un simplu click ne vom tipări haine „de marcă” în propria casă
„Momentan există un entuziasm exagerat pentru imprimantele 3-D. De regulă, atunci când oamenii se extaziază prematur, acest fenomen este urmat de deziluzii şi falimente, aşa cum s-a întâmplat la începutul deceniului trecut cu «crash-ul dot.com». Cred că suntem la 5 ani distanţă de modalităţile de utilizare cu adevărat importante ale imprimantelor 3-D. La începutul deceniului 2020-2030 cred că vom înlocui o bună parte din procesele de producţie cu imprimantele 3-D. Vom putea tipări haine şi va exista o piaţă open source cu design-uri gratuite. Vor exista imprimante 3-D personale, dar şi unele folosite în comun, disponibile în coffee shop-ul din cartier”, afirmă futurologul.
2023 – Realităţi virtuale în care ne vom putea pierde cu totul
„Jocurile pe computer au reprezentat pionieratul realităţilor virtuale, iar în maxim 10 ani (dar mai probabil în 5 ani) vom avea la dispoziţie realităţi virtuale absolut convingătoare, cel puţin în ceea ce priveşte simţurile vizual şi auditiv. Deasemenea, va exista o cvasi-simulare a simţului tactil. Pentru a stăpâni pe deplin simţul tactil vom avea nevoie să acţionăm asupra sistemului nervos, iar asta va dura vreo 20 de ani. Vom putea să trimitem mici dispozitive, nanoroboţi, în creier şi în vasele capilare, iar aceştia vor oferi semnale senzoriale adiţionale, care vor părea că vin din simţurile noastre reale”, spune Kurzweil.
Care vor fi beneficiile? „Spre exemplu, aţi putea să vă întâlniţi cu un prieten care se află la sute de kilometri distanţă şi să vă plimbaţi împreună pe malul mării Mediterane, ţinându-vă de mână şi simţind cum sunteţi  mângâiat pe faţă de aerul umed al valurilor”, exemplifică specialistul.

2030 – Ferme verticale de legume şi carne
Kurzweil crede că „va avea loc o nouă revoluţie în agricultură, una verticală, pentru că acum folosim o treime din suprafaţa utilă a Pământului pentru a produce mâncare, ceea ce este foarte ineficient. În schimb vom produce alimente într-o fabrică computerizată verticală, ce va fi controlată de o inteligenţă artificială. Această fabrică va folosi terenul mult mai eficient şi va recicla toate substanţele nutritive, astfel că nu va avea niciun impact asupra mediului. Ea va include plante hidroponice, fructe şi legume şi carne clonată in vitro”.
Eficienţa sporită nu va fi singurul beneficiu al acestui sistem. „Vom putea beneficia de alimente mai sănătoase, spre exemplu carne cu grăsimi Omega-3 în loc de grăsimi saturate”, crede vizionarul de la Google. În plus, carnea va fi obţinută prin clonarea in vitro a ţesutului musculareliminând astfel suferinţa animalelor.
2033 – Vom utiliza exclusiv energie solară
„Folosim noi nanotehnologii în conceperea panourilor solareiar costurile se reduc semnificativ de la o zi la alta. Un raport publicat de curând de Deutsche Bank sublinia că «în India şi Italia costul energiei solare nesubvenţionate este aproape de costul energiei disponibile în reţeaua electrică, iar în 2014 alte 11 ţări vor atinge acest prag de cost». Aşadar, cred că în maximum 20 de ani vom putea obţine toată energia de la soare”, afirmă Kurzweil.
„I-am prezentat acestui lucru acum nu foarte mult timp prim-ministrului statului Israel, Benjamin Netanyahu, care mi-a fost coleg de clasă la MITla Sloan School of Managementiar el m-a întrebat: «Raydar, există suficientă energie solară pentru a face acest lucru?». Răspunsul meu a fost «da,există de 10.000 de ori mai multă decât avem nevoie”, a mai spus Kurzweil.

2040 – Vom rămâne tineri pentru totdeauna 

Ultima previziune a lui Kurweil este şi cea mai îndrăzneaţă: „În douăzeci de ani din acest moment vom adăuga mai mulţi ani la speranţa dumneavoastră de viaţă decât anii care se scurg. Speranţa de viaţă a crescut de 4 ori în ultima mie de ani şi s-a dublat în ultimii 200 de ani. Acum putem să reprogramăm sănătatea şi medicina ca pe un software, astfel că acest ritm va continua să se accelereze. Există trei «punţi» care ne vor permite să ne extindem speranţa de viaţă.

Prima punte este să luăm decizii agresive care să ne permită să rămânem sănătoşi astăzi.

Obiectivul este să ajungem la cea de-a doua punte: revoluţia biotehnologiei, care ne va permite să reprogramăm biologia pentru a evita boala.

Cea de-a treia punte este revoluţia nanotehnologiei. Cel mai elocvent exemplu al acesteia îl reprezintă nanoroboţii, care vor fi prezenţi în fluxul nostru sanguin şi care ne vor augmenta sistemul imunitar. Astfel vom putea crea un sistem imunitar care recunoaşte toate bolile şi care poate fi reprogramat pentru a contracara agenţii patogeni noi”.”

Aici închei articolul citat. Wow!
Cred că ceea ce se spune este doar pregătirea noastră psihologică. Lucrurile sunt mult mai avansate. Ne uităm la filmele puse pe piață și știm că suntem în pregătiri, cum s-ar zice: facem joc de glezne

Cum vă place lumea creionată de acest futurolog? Eu văd cum, sub ochii noștri și cu (ne-)participarea noastră se creează, zi după zi, capcana Matrix. Având la dispoziție toate aceste tehnologii, care e filmul unei dimineți liniștite din viitor?

Te trezești de ”dimineață”, după o noapte de ”plimbări pe malul mării XYZ” cu proiecția virtuală a ”persoanei” generate de computer, te simți fresh, nu contează că te-ai epuizat astă noapte, tu ești mereu tânăr și musculatura ta e fin lucrată, mulțumit de tine, mănânci oricât și orice, căci celulele tale adipoase sunt programate să te țină zvelt, te sui în automobilul care dialoghează cu celelalte surate și te îndrepți, desigur, dacă ai chef azi, spre coffe-shop-ul din celălalt colț, care are imprimantă 3-D, să-ți listezi o ținută Larf Raulen, Cuggi, LSY, sau ce-o fi, după modă, … te uiți în jur, nu-ți prea place ce vezi, pentru că toți sunt conectați la device-urile lor. Firește, din moment ce sunt conectați la motoarele de căutare inteligente care le înțeleg conversațiile (doar ”pentru a-ți sugera anecdota potrivită”), ce conversație să mai faci tu, din mintea ta, și pe ce subiecte? Așa că îți pui casca potrivită, te așezi în cutia ta și te faci că te duci la muncă asistat de ”Her”.

Întrebări: oare cine o să aibă ”grijă” de noi, cei din viitor? Cine o să ne mai spele vasele, wc-urile, cine o să mai scrie poezii sau o să ne mai miște din cutie? Dar cui o să-i mai pese, când fiecare va obține tot ce ”vrea”, iar diferența dintre noi o să o facă device-ul, nu persoana?
Hai să mai lucrăm puțin, cât ne-a mai rămas, la conștiență! În vremurile copilăriei mele, ”bagă capul la cutie” însemna: ”ferește-ți capul, păzea, fii prudent”!
În viitor, vom alege, ÎN CEL MAI BUN CAZ! în ce ”cutie” să băgăm capul… la propriu sau la figurat…

d

Randy Pausch și ultima prelegere

Dacă ai avea o ultim curs înainte de a muri, despre ce ar fi acesta?

…e întrebarea la care își răspunde renumitul profesor Randy Pausch, la Carnegie Mellon University, din Pittsburgh, Pennsylvania.

Mi-am amintit azi de această înregistrare făcută 2008, cu câteva luni înainte de trecerea sa în neființă.  Pentru cine are o oră și un sfert de petrecut în mod semnificativ, link-ul e mai jos, și meriți să fii student la un asemenea curs!

http://www.youtube.com/watch?v=ji5_MqicxSo

Pentru cine vrea scurtaturi, iată subiectele:

1.Visele personale din copilărie

2 Ajută la realizarea viselor altora

3. Cum poți să-ți atingi visele copilăriei sau să ajuți la realizarea viselor altora

Și iată căile propuse în ultimul său curs, dedicat în întregime celor trei copii ai săi, pe atunci în vârstă de 2, 5 și 6 ani.

* Decide ce vrei să fii: un tigru sau un măgar plângăcios?
* Nu pierde niciodată minunile copilăriei
* Ajută pe alţii
* Loialitatea este o stradă cu două sensuri
* Niciodată să nu renunți!
* Cum să te lași ajutat de alții:

1. Nu poți obține ce vrei de unul singur
2. Spune adevărul
3. Fii serios (serios este pe termen lung)
4. Cer scuze sincere

* Concentrează-te pe alții, nu pe tine
* Nu negocia: cel mai bun aur este în partea de jos a unei tone de rahat
* Dă feedback şi, mai ales, ascultă ce ți se spune!
* Fii recunoscător și arată recunostință
* Nu te plânge, doar muncește din greu
* Fii bun în ceva: te face valoros
* Muncește din greu … ceilalți te vor întreba: ”care e secretul tău?”
* Găsește ce este cel mai bun în fiecare persoană: nu contează cât va trebui să aștepți până iese la iveală acea calitate
* Fii pregătit: „norocul” este locul unde pregătirea întâlneşte oportunitatea
* Cum îți poți realiza visele tale nu este despre cum să le atingi, ci este despre cum să-ți conduci viaţa pe drumul cel bun; atunci visele tale vor fi atinse