Arhive etichetă | viitor

Calea Babelor

Sarcasm pe Facebook: „Alertă de trafic intens în Iași. Pe drumul către moaște se circulă babă la babă!”

Da, sunt din Iași. Locuiesc de 17 ani pe traseul Babelor către moaște. De 17 ani am străzile îngrădite, mă satur să dau explicații jandarmilor când sunt la volan și uneori merg pe jos, am mai mult de curățat la poartă, am găsit un portofel golit, într-o primăvară, pe sub frunze și zăpadă, cu acte de Babă în el, aruncat peste gard, în grădina mea, în toamnă, de un șmecher de hoț… și, împreună cu niște surori catolice dintr-un sat, am găsit Baba și i-am trimis actele…

Mă uit la mulțimea aceea de Babe (de copii, de tineri, de mai puțini moși, că bărbații sunt mai puțin rezistenți ori rămân cu animalele acasă ori sunt deja plecați la Domnul). Le privesc cum stau nopți la rând în frig. Eu mă culc la căldură (și tu), iar Babele stau ca fraierele și zgribulesc în ploaie, li se face rău, apelează SMURD-ul & ambulanța deja ocupate, nu-i așa? cu chestii mai elevate în orașul nostru, capitală blablabla…

Dar nu cad prea multe Babe pe jos, că se sprijină unele pe altele. Se țin între ele drepte, fiecare cu păcatele și durerile ei, orideunde ar fi. Și se ațin așa, ca niște pinguini autohtoni osoși, unele de spatele altora, și toate împreună, de firul nevăzut care leagă durerea de speranță.

S-a fi făcut grâu`, maicî, pi la voi, anu‘ ista? Pi la noi, nu, c-o plouat… Șî, câți copchii zîci cî ai? Șî pi undi‘s, maicî? Ș-a mii, tăt diparti…Tăt duș cu treabî, au șî ii copchii la școli… Nu, niși a mii n-o vinit anu ista… da‘ cu ajutoru Sfintii poati vin la anu că de-amu sî cam gatî… s-o cam gătat cu viața noastrî… atâta bucurii mai avem șî noi… gându‘ la copchii și aișea, la Sfântî…

Și mai fac un pas… și mai trec de un gând. Și mai spun o rugăciune, când le este frig, se mai încurajează… se mai contrazic unele cu altele, apoi se împacă, își mai dau un colț de pâine, doar au drum de dus înainte… poate mâine dimineață o să ajungă coada…

Uneori ies în stradă cu ceaiuri calde, cu porții de hrană fierbinte. Și ne bucurăm de a dărui, nu de a primi. Și fac asta împreună cu fiica mea. Cum aș putea s-o învăț, mai direct, respectul, compasiunea? Există un curs mai bun de Personal Development?

Câteodată plouă crunt și e un frig de îți aduci aminte și păcatele nefăcute. Și de Sfânta Parascheva e frig când plouă, fraților. Anul ăsta, cât pentru cei zece în care nu a plouat… Când intru în casă: căldurică, Chopin pe youtube, supă fierbinte, sfeșnic cu lumânare aprinsă pe masă… bețișoare parfumate… subiecte… suntem ”normali”. Afară, lame de cuțit. Și ploi însemnate cantitativ. Cu intensificări ale vântului.

Vine noaptea. Dai să te culci. Te gândești că e alegerea Lor. Și… Vrei să scapi de Babe? Nu poți. Le vezi la televizor: umilite, arătate în posturi jenante, căutate cu lumânarea de niște mici șacali care, astfel, își ascut dințișorii pentru viitor.

Dar, slavă Domnului, Babele de la televizor parcă nu seamănă cu cele din rând. Eu mă duc de dimineață să verific. Când colo, ce văd? Basmale și Mâini. Mâinile crăpate, aspre, uscate și înnegrite de muncă, de frig, de zloată, de arșiță… Mâinile lor noduroase, cioturi închircite de cărat greutăți la animale, cu sacul, de la câmp…

io-hk-df-2

Mă uit la Ele. Sunt Babele născute înainte sau chiar în timpul Războiului. Poate le-au fost răpiți tații ori frații de gloanțe. Sunt Babele care au dus Greul. Care au trecut prin foamete. Cărora li s-a furat averea. Babele care, pe când erau fete, n-au avut dosar bun și n-au mai făcut liceul ori vreo școală mai înaltă. Ai căror părinți, frați ori uncheși au înfundat pușcăriile comuniste.

Babele astea au trăit în carnea vieții lor mărirea și căderea epocilor. Ele Știu. Ele sunt Memoria. Pe fața fiecăreia citești Istoria țării, mai abitir decât în manualele actuale.

Babele astea au muncit la CAP-uri până la ultima sudoare. Babele au semănat, au prășit cu sapa, au cules, au cărat cu spinarea, au făcut snopi și au dat la dobitoace. Babele astea au mers pe lângă căruță sau car, să le fie mai ușor animalelor.

io-hk-df-1

Pe spinarea Babelor s-au clădit fabricile, uzinele, spitalele, grădinițele și școlile. Babele au pansat rănile bolnavilor, Babele au spălat murdăria din toate birourile, din toate w.c.-urile, din trenurile, din grădinițele și școlile prin care noi am trecut. Babele au fost lângă bărbați pe șantiere. Babele astea au ridicat copii și au dat țării ăsteia inteligență cât în alte zece țări.

Babele au căutat găinile în fund să vadă dacă au ou să-l dea nepoților la oraș, ”să aibă oușor bun, de țară, maică…”. Babele astea au muls vacile și aduc la oraș brânză adevărată, ca să nu se mai spurce pruncii cu otrăvuri cu brand și preț din supermarket. Babele au făcut cozonacii cu iz de fum și pâinea bună, cu cruce deasupra, păștile de Paști și ouăle înroșite.

Babele astea au adus pe lume miei, viței, pui de găină sau gâște fără număr, ele au dat la păsări, ele au dat la dobitoace, ele le-au gătit, ele le-au îngrijit. Și au grijit omul, copiii, casa și curtea, grădina, câmpul și cimitirul. Babele au zis ”Doamne ajută!” la vremi de grele încercări și au învățat să ceară ajutor de sus cu teamă și blândețe, pe când Omul lor suduia. Babele au  învățat fetele să fie cinstite și cinstitoare. Babele au moșit femeile. Babele au lăut pruncii și i-au vindecat la ceas de cumpeni. Babele astea mai știu câte un leac din plante sau câte o poveste ori descântec. Babele astea au pus flori mirositoare în grindă: de curat, de leac și de frumos. În poala Babelor ăstora nepoții au primit o mângâiere aspră când părinții au plecat să spele domnești dosuri italiene pentru câțiva firfeurei.

io-hk-df-6

Babele astea nu au avut curent și au învățat carte la lumânare. Dar au scris ori au ținut minte și au dus mai departe povești, cântece, snoave și tradiții. Babele au tors lâna oilor, au boit-o cu vopsele din flori de câmp, au cusut la lampă ii cu altițe, cămeși de mireasă și de mire, au țesut covoare, lăicere, cuverturi, grindare, au împletit șosete groase bărbaților care s-au dus la pădure să aducă un car de lemne, copiilor care s-au dus cu uratul ori la școală… Am întrebat o Babă de la Sucevița, care cususe astă-iarnă cămeșa soțului și ia ei, bătute cu mii de cruciulițe, de ieșiseră împreună, în straie aidoma, la o Mare și Sfântă Sărbătoare: ”Când ai cusut atâta, mătușă, în trei luni? Printri treabî, maicî!”. Stâlpi. Stâlpi de oameni ce țin și Cerul sus și Pământul jos, și mai duc și portul, în cel veac ce vine.

Babele astea ele au grijit vatra, casa, tinda, prispa și ograda, au vopsit gardurile, au albit ștergarele și au împodobit ferestrele și porțile. Babele au făcut masă mare cu zamă de cucoș, găluci cu carni și cuptioare de poali-n brâu și au așteptat oaspeți mari, copiii-domni, la hram ori la sărbători. Atunci și-au spălat mânurile mai abitir, numai că nu iese negreala, chiar cu sare de lămâie. Nu iese decât oleacî de sânge prin crăpăturile adânci, dar trece cu seu de oaie.

Babelor ăstora le-au murit copiii în burtă sau în leagăn din lipsă de medici, de medicamente ori de cunoștințe, pile și relații. Le-au murit bunii și străbunii, iar ele se tot țin de calendar, de biserică și de cimitir. Babele astea nu mai au părinți, nu mai au alean. Doar dor. Babelor ăstora capitalismul le-a luat și ce le mai rămăsese după comuniști. Le-a luat serviciul, demnitatea, copiii și nepoții. Lor nu le-au mai rămas decât pomenile, rugăciunile, lacrimile și batistele cu noduri în care stau ascunși câțiva lei. Și câțiva biscuiți ieftini.

Și niște sfinți. Cu care ele vorbesc, se sfătuiesc, la care se roagă și de la care nădăjduiesc ajutor. De la cine, altcineva, să aștepte? Copiii? Ocupați. Nepoții? Plecați după Pokemoni aka diplome. Statul? Care? Societatea civilă? Pe bune? Neamurile? Vecinii? Ei, da, neamurile și vecinii. Neamurile și vecinii de rând, la moaște. Să pupe un mort.

io-hk-df-4

Pentru că, pentru ele, morții și viii sunt tot o lume. Iar sfinții sunt mijlocitorii. ”Da, Ghiță, așteaptă-mă, vin la Sân‘ Dunitru”, zicea mătușa mea, pe la Schimbarea la Față, omului ei, plecat în ceea lume, de aproape un an. Ea trăia la fel de conștientă și coerentă peste Tot. Glissando. Apoi se uita la mine și zicea: ”Îi ghini vițălu‘, c-o fost cam galeș? Da‘ vaca, ați dat la vacî? Sî culegi prunili, maicî, sî faci magiun la feti…” Apoi iar se uita la moșul Ghiță al ei din aer și vorbea cu el dându-i vești despre vițel… Și se muta cu ochii la Sfânta din icoană. ”Maicî Precistî, sî mă duci la Sân‘ Dunitru la omu‘ nieu”. Și exact la Sân‘ Dunitru s-a dus la întâlnire. Zis și făcut. Cu rânduială, rost și prin conlucrare.

Cele mai multe Babe nu știu de FaceBook. Pentru ele a Face înseamnă a Fi. Ele nu îți dau Like. Îți dau o binecuvântare, un măr, un ou, o poală de nuci sau de fasole. Nu virtual, în materie, maică. Nu au cont bancar, dar au un pitac deoparte pentru nepoți. Babele pierd casele la inundații sau pământurile și pădurile, fraierite de primari. Dar ele mereu găsesc o încurajare pentru tine, cel venit cu Audi la țară, la fresh air. Pentru că ele, sărmanele Babe, de-atâta suferință, așteptare și credință, aproape că s-au sfințit așa, și ele, tot ținându-se de funia rugăciunii înălțate către Cer. Și s-ar duce în sus, să nu deranjeze ieșenii spilcuiți și miștocari…

io-hk-df-8

 

Iar dacă încă nu te vezi și pe tine, acolo, printre ele, nu crede că nu ești în pomenit în rugi. Nu scapi. Noi toți suntem în rugile lor ”mult folositoare”. Căci dintr-o Cale de Babe ne tragem toți, ca niște frați estimp și în ist loc. E Calea noastră Lactee.  Dacă nu crezi, uită-te la bunele și străbunele tale. Mai sunt ele fete mari cu obrajii rumeni? Poate prin tablouri vechi.

Alertă de trafic intens în zona Mitropoliei Iași. Se circulă Babă la Babă. Statui umblătoare de carne înghețată și rugă fierbinte. În miroznă de aspru busuioc și dulce mir. Babele-Arhanghel circulă prin frig, ploaie, pe Calea lor, tăcute. O dată pe an. Se văd și Ele cu Sfânta lor-speranța lor. Apoi, ca niște biserici mici, călcând tot cu baticul înaintea frunții, streașină – acoperământ al feței, te întreabă, sfioase, în care parte-i gara. Se retrag. Ca Mieii. Vulnerabile, buimăcite, mulțănind în stânga și-n dreapta domnilor jăndari. Duc cu ele, în măruntul lor triumf, iconițe ieftine pentru cumătre și vecini, agheazmă pentru casă și animale. Și ne lasă singuri. Noi între noi. Ne lasă Iaș-ul, trafic-ul, Facebook-ul, mișto-ul, Mall-ul. Și Halloween-ul! Rămânem fiecare cool, trendy, stylish, cu deadline-urile, income-urile și insight-urile noastre.

Mă întreb, în termeni de management, dacă Babele astea, și-au atins, per total, ținta. Cât s-au căznit ele, cât au scos din carnea lor prunci, cât au zidit lut cu pleavă și balegă cu mâinile lor, cât au ridicat, cât au cărat, cât au stins jarul febrei vreunui om, cât s-au rugat, cât au plâns și au îngropat, totuși n-au putut clădi un strat cât de subțire de rușine care să stea pe veci în obrazul tuturor copiilor lor.  Și asta, pentru că n-au cerut pentru ele nimic. Credeau că cineva va observa că li se cuvine un pic de onoare? Au așteptat ca buna educație să o dea școlile prin care copiii le-au trecut?

Ei bine, ele au rămas așa, simple și singure, cu modestia de femei străine, necunoscătoare și trecute. Și cu nădejdea, credința și dragostea lor. Și cu Sfinții. Și cu Dumnezeu.

Iar noi? Va trebui să reușim noi singuri să devenim o țară de oameni cuviincioși, care să le sărute mâinile și să își ridice pălăria în fața lor, a Babelor, oricine și oricare ar fi ele.  Și să avem și noi atâta iubire, nădejde ziditoare, smerenie, bună-cuviință și putere câtă au Babele astea din viam senectute.

Dacă vrei, întoarce-le un bob de respect. Căci rândul și rânduiala Babelor a ținut osia țării și chingile neamului. Până acum. În veacul vecilor, le-om ține noi și-ai noștri.

Putea-vom?

Anunțuri

MATRICEA sau BAGĂ CAPUL LA CUTIE!

Despre Ray Kurzweil am aflat de curând, de la Editura FOR YOU. Într-un articol al acestei edituri, care citeaza un interviu din The Times, am găsit câteva ”profeții despre viitor” ale unui om care chiar lucrează activ la construirea viitorului omenirii.
Redau pasaje din articol:

”Iată ce crede Kurzweil că ne pregăteşte viitorul:
2017 – Automobile care se conduc singure
„Maşinile Google care se conduc singure au parcurs până acum peste 800.000 de kilometri pe şoselele oraşelor fără a fi controlate de şoferi şi fără a provoca vreun accident. În 10 ani vor fi ubicue. Oamenii au un câmp vizual restrânspe când aceste maşini au senzori vizuali, laser şi o inteligenţă artificială care le permite să analizeze ce se petrece în mediul lor. În cele din urmă aceste maşini vor comunica una cu cealaltă şi îşi vor coordona mişcările. Nu vom mai avea nevoie să deţinem o maşină, ci vor exista mai multe maşini în circulaţie, iar atunci când vom avea nevoie de una vom putea beneficia de serviciile sale printr-o simplă comandă de pe telefonul mobil”, crede Kurzweil.
2018 – Motoarele de căutare devin asistenţi personali
„În acest moment, căutarea se bazează în cea mai mare parte pe cuvinte cheie”, afirmă Kurzweil. „Acum lucrez la realizarea unui motor de căutare care înţelege sensul acestor miliarde de documente. Va fi mai degrabă asemănător unui asistent uman cu care poţi dialoga, căruia îi poţi expune probleme complicate şi chiar griji personale. Dacă vei purta un sistem de tipul Google Glass, vei putea adnota realitatea. De asemenea, acest motor de căutare ar putea să-ţi asculte conversaţiile şi să-ţi ofere indicii preţioase. Spre exemplu, ţi-ar putea sugera o anecdotă care s-ar potrivi de minune în dialogul pe care îl porţi”, spune vizionarul.
2020 – Ne vom putea dezactiva celulele adipoase
„Acum o mie de ani, era în interesul nostru să stocăm fiecare calorie. Nu existau frigidere, astfel că organismul depozita caloriile în celulele adipoase ale corpului, însă asta a condus azi la o epidemie a obezităţii şi a diabetului de tip 2. Mulţumită Human Genome Project, medicina a devenit informatică, astfel că învăţăm în mod exponenţial cum să reprogramăm acest software învechit cu care este dotat corpul nostru. Oamenii de ştiinţă au reuşit deja în experimentele desfăşurate pe animale bolnave de diabet să dezactiveze gena receptorului pentru insulină. Animalele supuse acestei modificări mâncau cu poftă, dar rămâneau slabe şi nu făceau diabet, trăind cu 20% mai mult. Eu cred că acest lucru va deveni realitate şi în cazul oamenilor în aproximativ 5-10 ani, oferindu-ne abilitatea de a ne controla greutatea indiferent de ceea ce mâncăm”, prezice Kurzweil.

2020 – Cu un simplu click ne vom tipări haine „de marcă” în propria casă
„Momentan există un entuziasm exagerat pentru imprimantele 3-D. De regulă, atunci când oamenii se extaziază prematur, acest fenomen este urmat de deziluzii şi falimente, aşa cum s-a întâmplat la începutul deceniului trecut cu «crash-ul dot.com». Cred că suntem la 5 ani distanţă de modalităţile de utilizare cu adevărat importante ale imprimantelor 3-D. La începutul deceniului 2020-2030 cred că vom înlocui o bună parte din procesele de producţie cu imprimantele 3-D. Vom putea tipări haine şi va exista o piaţă open source cu design-uri gratuite. Vor exista imprimante 3-D personale, dar şi unele folosite în comun, disponibile în coffee shop-ul din cartier”, afirmă futurologul.
2023 – Realităţi virtuale în care ne vom putea pierde cu totul
„Jocurile pe computer au reprezentat pionieratul realităţilor virtuale, iar în maxim 10 ani (dar mai probabil în 5 ani) vom avea la dispoziţie realităţi virtuale absolut convingătoare, cel puţin în ceea ce priveşte simţurile vizual şi auditiv. Deasemenea, va exista o cvasi-simulare a simţului tactil. Pentru a stăpâni pe deplin simţul tactil vom avea nevoie să acţionăm asupra sistemului nervos, iar asta va dura vreo 20 de ani. Vom putea să trimitem mici dispozitive, nanoroboţi, în creier şi în vasele capilare, iar aceştia vor oferi semnale senzoriale adiţionale, care vor părea că vin din simţurile noastre reale”, spune Kurzweil.
Care vor fi beneficiile? „Spre exemplu, aţi putea să vă întâlniţi cu un prieten care se află la sute de kilometri distanţă şi să vă plimbaţi împreună pe malul mării Mediterane, ţinându-vă de mână şi simţind cum sunteţi  mângâiat pe faţă de aerul umed al valurilor”, exemplifică specialistul.

2030 – Ferme verticale de legume şi carne
Kurzweil crede că „va avea loc o nouă revoluţie în agricultură, una verticală, pentru că acum folosim o treime din suprafaţa utilă a Pământului pentru a produce mâncare, ceea ce este foarte ineficient. În schimb vom produce alimente într-o fabrică computerizată verticală, ce va fi controlată de o inteligenţă artificială. Această fabrică va folosi terenul mult mai eficient şi va recicla toate substanţele nutritive, astfel că nu va avea niciun impact asupra mediului. Ea va include plante hidroponice, fructe şi legume şi carne clonată in vitro”.
Eficienţa sporită nu va fi singurul beneficiu al acestui sistem. „Vom putea beneficia de alimente mai sănătoase, spre exemplu carne cu grăsimi Omega-3 în loc de grăsimi saturate”, crede vizionarul de la Google. În plus, carnea va fi obţinută prin clonarea in vitro a ţesutului musculareliminând astfel suferinţa animalelor.
2033 – Vom utiliza exclusiv energie solară
„Folosim noi nanotehnologii în conceperea panourilor solareiar costurile se reduc semnificativ de la o zi la alta. Un raport publicat de curând de Deutsche Bank sublinia că «în India şi Italia costul energiei solare nesubvenţionate este aproape de costul energiei disponibile în reţeaua electrică, iar în 2014 alte 11 ţări vor atinge acest prag de cost». Aşadar, cred că în maximum 20 de ani vom putea obţine toată energia de la soare”, afirmă Kurzweil.
„I-am prezentat acestui lucru acum nu foarte mult timp prim-ministrului statului Israel, Benjamin Netanyahu, care mi-a fost coleg de clasă la MITla Sloan School of Managementiar el m-a întrebat: «Raydar, există suficientă energie solară pentru a face acest lucru?». Răspunsul meu a fost «da,există de 10.000 de ori mai multă decât avem nevoie”, a mai spus Kurzweil.

2040 – Vom rămâne tineri pentru totdeauna 

Ultima previziune a lui Kurweil este şi cea mai îndrăzneaţă: „În douăzeci de ani din acest moment vom adăuga mai mulţi ani la speranţa dumneavoastră de viaţă decât anii care se scurg. Speranţa de viaţă a crescut de 4 ori în ultima mie de ani şi s-a dublat în ultimii 200 de ani. Acum putem să reprogramăm sănătatea şi medicina ca pe un software, astfel că acest ritm va continua să se accelereze. Există trei «punţi» care ne vor permite să ne extindem speranţa de viaţă.

Prima punte este să luăm decizii agresive care să ne permită să rămânem sănătoşi astăzi.

Obiectivul este să ajungem la cea de-a doua punte: revoluţia biotehnologiei, care ne va permite să reprogramăm biologia pentru a evita boala.

Cea de-a treia punte este revoluţia nanotehnologiei. Cel mai elocvent exemplu al acesteia îl reprezintă nanoroboţii, care vor fi prezenţi în fluxul nostru sanguin şi care ne vor augmenta sistemul imunitar. Astfel vom putea crea un sistem imunitar care recunoaşte toate bolile şi care poate fi reprogramat pentru a contracara agenţii patogeni noi”.”

Aici închei articolul citat. Wow!
Cred că ceea ce se spune este doar pregătirea noastră psihologică. Lucrurile sunt mult mai avansate. Ne uităm la filmele puse pe piață și știm că suntem în pregătiri, cum s-ar zice: facem joc de glezne

Cum vă place lumea creionată de acest futurolog? Eu văd cum, sub ochii noștri și cu (ne-)participarea noastră se creează, zi după zi, capcana Matrix. Având la dispoziție toate aceste tehnologii, care e filmul unei dimineți liniștite din viitor?

Te trezești de ”dimineață”, după o noapte de ”plimbări pe malul mării XYZ” cu proiecția virtuală a ”persoanei” generate de computer, te simți fresh, nu contează că te-ai epuizat astă noapte, tu ești mereu tânăr și musculatura ta e fin lucrată, mulțumit de tine, mănânci oricât și orice, căci celulele tale adipoase sunt programate să te țină zvelt, te sui în automobilul care dialoghează cu celelalte surate și te îndrepți, desigur, dacă ai chef azi, spre coffe-shop-ul din celălalt colț, care are imprimantă 3-D, să-ți listezi o ținută Larf Raulen, Cuggi, LSY, sau ce-o fi, după modă, … te uiți în jur, nu-ți prea place ce vezi, pentru că toți sunt conectați la device-urile lor. Firește, din moment ce sunt conectați la motoarele de căutare inteligente care le înțeleg conversațiile (doar ”pentru a-ți sugera anecdota potrivită”), ce conversație să mai faci tu, din mintea ta, și pe ce subiecte? Așa că îți pui casca potrivită, te așezi în cutia ta și te faci că te duci la muncă asistat de ”Her”.

Întrebări: oare cine o să aibă ”grijă” de noi, cei din viitor? Cine o să ne mai spele vasele, wc-urile, cine o să mai scrie poezii sau o să ne mai miște din cutie? Dar cui o să-i mai pese, când fiecare va obține tot ce ”vrea”, iar diferența dintre noi o să o facă device-ul, nu persoana?
Hai să mai lucrăm puțin, cât ne-a mai rămas, la conștiență! În vremurile copilăriei mele, ”bagă capul la cutie” însemna: ”ferește-ți capul, păzea, fii prudent”!
În viitor, vom alege, ÎN CEL MAI BUN CAZ! în ce ”cutie” să băgăm capul… la propriu sau la figurat…

d