Arhive etichetă | viitor

Australia – note de călătorie III

 

De pe la 40 de ani mă gândesc ce penibil e sa fii o femeie adultă, să te machiezi și să nu fi făcut niciodată măcar un curs scurt de 2 ore, ca să știi niște principii, acolo…  barem să nu greșești atât de rău în fiecare zi, dacă nu se poate să îți pui în valoare frumusețea naturală. Sau măcar un curs de îmbrăcat corect. Sau măcar un curs de nutriție. Sau un curs de păstrat ordinea în casă mai ușor. Ori echilibrul între toate rolurile de femeie…

Ei bine, în vacanțe mă gândesc că e impardonabil ca eu să nu fi luat măcar un curs scurt de fotografie. Sunt atâtea minunății pe care nu vi le pot împărtăși pentru că nu știu să fac fotografii, încât mă simt rușinată și nedemnă de atâta frumusețe din jurul meu, oriunde aș fi. Promisiune publică: Un curs de fotografie – scurt – este primul curs pe care îl voi urma în 2018. Parol dhoneur… Ăăă… Sorry. On my word of honor. Și, pentru că mi-am amintit ceva, vă las să intrați în atmosferă…

https://www.youtube.com/watch?v=CwunURdLq4M!

În cazul în care se șterge automat linkul de mai jos din cauza drepturilor de autor, puteți căuta pe youtube The Platters – On my word of honor.

De ce mi-am amintit asta? Pentru că ieri am găsit la un magazin discuri de vinil cu Mario Lanza, Engelbert Humperdinck, Mireille Mathieu… o capsulă a timpului, și despre acest subiect vreau să vorbesc astăzi, 31 decembrie 2017. Despre…

mm

Capsula timpului. Majoritatea impresiilor, lucrurilor, situațiilor pe care le percep aici par a fi dintr-o capsulă a timpului. Pentru a n-a oară îmi reamintesc cum, datorită schimbărilor dramatice de regim (deci, de valori și principii de viață), ceea ce a clădit poporul nostru în milenii a fost șters cu buretele agresiv al fiecărui nou venit în calitate (sau cu gânduri de) stăpân. În alte țări (de pildă Franța, Monaco, Austria, Germania – partea exfederală) observi o continuitate logică organizatorică, arhitectonică, educațională, istorică… Pare că locuitorii nu se rușinează cu istoria, cu trecutul, cu strămoșii, cu moștenirile generațiilor precedente, fie că sunt primite pe căi spirituale, culturale, fie pe căi materiale. Am observat peste tot în țările unde comunismul nu a demolat patrimoniul că a fi patriot este firesc, că a respecta străbunii și strămoșii este onorabil, că a păstra case, lucrușoare, modele de educație, obiceiuri sau instituții este normal, stimabil și chiar benefic.

Australia îmi pare o capsulă a timpului pentru lumea (britanică) de altădată, pe de o parte așa cum o cunosc eu din anii 60-70, pe de altă parte ca istorie trăită de imperiu.

Să mă explic. Câteva decenii în urmă era corect (chiar și la noi, pentru cei educați antebelic sau foarte curând după război) ca fiecare membru al unei generații să fie politicos cu celelalte generații, să fie corect / curat îmbrăcat, să poarte o discuție ”corectă” – adică politicoasă cu oricine, într-un cuvânt buna-creștere era dovada unui caracter frumos și o carte de vizită pentru familia de proveniență. Scriu aceste rânduri după șaptesprezece zile de observații (și observ pe capitole, înregistrez și înmagazinez cu meticulozitatea unui căutător cu temă dată). Ei bine, buna creștere pare liantul între generații, aici. Același ton, aceeași înclinare a capului, același zâmbet amabil, aceleași cuvinte de întâmpinare, de salut sau de rămas bun, aceleași formule de excesivă politețe, empatice și de succes, purtând parcă parfumul celor din cărțile surorilor Brontë, Jane Austen sau William Thackeray. Suntem în statul Victoria… la propriu dar parcă și la figurat! Există un fel de a face, dincolo de etichetă și de reguli. E mai degrabă un stil de comunicare.

NU am văzut niciun pian în casele în care am fost, la care să interpreteze domnișoara familiei cu obrajii îmbujorați de emoție cele câteva piese învățate la lecțiile primite de la tânărul compozitor uscat și cam gălbejit de modestie financiară, nevoit să lucreze până la epuizare pentru câteva lire pe săptămână.

NU erau bărbați în costume elegante retrăgându-se după prânz în ”bibliotecă” pentru discuții care nu ar fi confortabile sensibilităților gingașelor spirite ale doamnelor.

Nici doamnele NU agitau, transpirate și parfumate cu odoare grele, dulci, niște evantaie de mătase chinezească, în discuțiile lor frivole.

Majordomii NU purtau mănuși albe pentru a nu atinge cu mâinile, în mod direct, musafirii, obiectele sau personalul din subordine. Și nici măcar NU erau prezenți. Nimic din toate aceste elemente ale imaginii societății victoriene.

Dar am simțit mereu prezentă acea formulă familială în care generațiile nu numai că pot fi puse împreună ci în care pare că își oferă mingea la fileu ca să poată străluci din nu-contează-ce-motiv la nu-contează-ce-subiect. Își pun în valoare calitățile, se tratează cu un respect pe care unii români nu l-ar cunoaște decât din romane sau filme victoriene…

Și când mă gândesc că mulți australieni vorbesc despre alții că sunt educați very english…

Prea mult rău ne-a făcut exemplul punerii la zid, al re-educării piteștiene, aiudene sau prin programul omului de tip nou, al (auto)criticii tovărășești în ședința de partid. Prea multă negare a valorilor fundamentale de respect, confort al celuilalt, prețuire a tradiției și moștenirii.

De ce oare aici nu văd ruptura între generații? Ei, o să spuneți, nu cunoști subtilitățile limbii engleze. Oho, și ce limbă engleză se vorbește aici… pentru mine e cam așa: $#@%^&(*&^%$#$… (nu, nu sunt înjurături, e o conversație la care neuronii personali sunt solicitați suplimentar la capitolul decodare). Ca atare, am învățat să spun la intrare: dacă vreți să comunicăm mai ușor, vorbiți cu mine mai clar, mai lent și puțin mai tare și dați-mi puțin timp de compilație… dar despre asta, altădată. Ei bine, da, limba engleză australiană e cam dificilă pentru mine și tocmai de aceea pot afirma că limbajul corporal, energia dintre oameni au rol primordial în a dezvălui autentica relație între ei. Casele sunt mari, spațiile sunt suficient de largi pentru a fi la distanță și vizitele prilejuite de sărbători suficient de lungi pentru un ager observator ca mine. Strănepoți, bunici, fii și fiice, gineri și nurori, verișoare și prieteni de familie… un spectacol al unei societăți admirabil educate, autentic conectate la valori serioase.

În plus, la magazin, pe stradă, la școală, la biserică, lumea necunoscută te salută cu nesimulată bucurie, te întreabă de bine și (reiau): comitetul de primire este peste tot… Doamnele de orice vârstă poartă niște haine very english (nu demodate, dar nici ultimul răcnet), siluetele domnilor sunt very english (nici șvarțenegherite, dar nici purtând respectabile insemne ale confortului financiar), mersul pe stradă, distanța dintre oameni când discută, fețele lor, surâsul, spațiul personal, subiectele… very english (pentru mine, evident). Emisiunile tv, idem. Folosesc termenul very english în sensul de echilibrat. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Niciun râs gros, nicio poantă care să facă a izbucni un grup, nicio victorie prea răsunătoare, până și paramedicii sosiți la o urgență prin vecini nu s-au făcut auziți. Nici nu am știut când ambulanța a sosit și a plecat. Fără sirene, fără lumini, fără surle și trâmbițe. Doar am zărit. Discret. Very english. Serbarea de final de an școlar a durat 22 de minute. 400 de copii și vreo 150-200 de părinți. Imnul țării, imnul școlii, declarația de credință, trei cântecele, șase diplome la copii (credeți-mă, le-am numărat), trei anunțuri cu mulțumiri și recunoașteri, plecarea în deplină ordine a părinților și a copiilor pe clase… pentru a aplauda într-un ”tunel” al onoarei și a pentru un high five între prichindeii de clasa I și cei mari, de clasa a VI-a, care părăseau școala, mergând la secundary school. Very english.

Și, peste tot, un cult al rememorării, al celebrării și onorării celor care, cu orice mic efort, participă la dezvoltarea societății. Altădată poate vom atinge subiectul: cultura mândriei de a fi cetățean al țării, localității, cartierului, comunității… 

Concluzia. Dacă cumva cineva crede că canapeaua (sic a) lu’ Capatos, batjocura tip Huidu&Găinușă, Dezbrăcatu’ & alții ca ei, ”umorul” de multe ori bădărănesc de la iUmor, sau din parlament, lumea lui Nea Mitică, emisiuni mondene cu domnișoare golașe precum puii de găină smotociți de cocoșii cu burtă și mușchi în portofel sau talk-show-urile cu vedete umplute cu substanțe pe cale chirurgicală, mai puțin cu carte pe cale naturală sunt elemente inerente ale civilizației și libertății de opțiuni, se poate constata că civilizații ceva mai înaintate economic și mai dezvoltate social nu le apreciază prea mult… Ce să vezi, distracțiile lor sunt mai degrabă sportul în parc, joaca cu copiii, educația masivă în orice loc și moment, plimbatul cățelului, pescuitul de pe barca proprie sau participarea la o regată (cu iahtul personal) ori la un campionat local de cricket sau golf, plaja și călătoriile tematice în toată lumea, o croazieră pe un vas de lux, fiecare după putere… și toate obținute din propria muncă, cu propriul efort și talent, cu propriile abilități educate moderat și prețuite de generații.

Foto: partea de Grădină Botanică dedicată copiilor. Te-ai fi gândit?

Foto: Mausoleu dedicat luptătorilor din Primul Război Mondial. Pe altă latură, Centru de educație. În semn de recunoștință, poți pune un mac.

Despre Capsula istorică, data viitoare…

Anunțuri

Între Majestatea Sa şi Conu′ Mişu

 

Toată lumea e la curent cu dureroasa veste a pierderii Regelui nostru.

Sumedenie de vorbăreți s-au întrecut, de-a lungul timpului, la televiziuni, a-l denumi ”Regele Mihai” sau ”Mihai I” sau chiar… ”Cetățeanul Mihai”… De ”Majestatea Sa” a uitat multă lume. E un apelativ prea lung? Prea vetust? Vrem să vorbim mai repede, mai mult, să facem praf, să ne auzim? Chiar și acum, la capul mortului, cand e nevoie de tăcere și pioasă reflecție?

Ce bine ar fi să luăm un moment de repaus. A răposa are origini chiar in latinescul pausa, a se odihni, a face o pauză. Să stăm strâmb și să cugetăm drept. Măcar acum să ne alegem vorbele cu mai multă atenție și înțelepciune. Cum vorbim, așa trăim. Acum să ne amintim cuvintele frumoase, de la ”comentariile” învățate pe de rost la școală sau măcar de pe vremea celor șapte ani de-acasă și le spunem la televizor, să se mândrească și mama și doamna noastră educatoare de așa vocabular cultivat și extins. Putem măcar să ne gândim la cel plecat ca la ”Majestatea Sa”? Iar dacă nu le putem rosti nici la plecarea Majestății Sale Regele Mihai dintre noi, măcar să ne gândim la… majestatea Sa, în general..

Căci ”Majestatea” nu e doar apelativul cuvenit unui rang… Cu bunăvoința necesară, Majestatea am observat-o în fiecare zâmbet, gest, cuvânt, hotărâre a Majestății Sale… căci Majestatea e o stare.

Majestatea s-a manifestat în modestia cu care a trecut prin ranguri și poziții în copilăria sa măreață în zbuciumul și tristețea ei.

Majestatea s-a manifestat în asumarea deciziilor grele la vârste atât de fragede.

Majestatea s-a manifestat în acceptarea destinului pribeag, când a fost silit să abdice. Ce spun eu ”silit”?… siluit cu amenințarea morții celor o mie de tineri compatrioți.

Majestatea s-a manifestat în smerenia cu care a trecut prin viața simplă, obișnuită, El, ne-obișnuitul.

Majestatea s-a manifestat an de an când ne-a transmis mesajele Sale de Crăciun și Anul Nou și vocea Sa catifelată ne-a încurajat și ne-a învățat statornicia.

Majestatea s-a manifestat în demnitatea cu care trecea prin umilința de a mai fi alungat încă o dată de pe melegurile Țării sale de (conțopiștii?) tovarășul(ui) Nelu.

Majestatea s-a manifestat în blândețea cu care și-a întâlnit detractorii când, neostenit de așteptare și iubire, a fost lăsat, în fine, să-și revadă Țara pe care a slujit-o cu toată viața Sa.

Majestatea s-a manifestat în delicatețea cu care a acceptat să vorbească în Parlamentul României în 2011, la împlinirea vârstei de 90 de ani, după ce, la primul vot, înțelepții PDL au votat CONTRA!

Majestatea nu e o vorbă, un cuvânt, un apelativ de politețe. Ea nu vine doar din caracter, ci și din dimensiunea interioară a purtătorului ce pare că descinde din și (iată, acum, chiar urcă la) Cer.

Un Rege care și-a asumat și purtat Majestatea dându-ne, vreme de aproape un secol, exemplul său de distincție și întorcând mereu obrazul său ales când a fost nu refuzat, ci de-a dreptul alungat. Iar când a fost primit, a revenit cu decență tăcută și blândă. În majestuoasă liniște.

Acum pleacă tot la liniște. Am toată încrederea că va fi condus cu solemnitatea pe care o merită din plin, așa cum a trăit. Noi ne pricepem la solemnități și la omagieri post-mortem. Țara va organiza o solemnitate ca și cum l-ar fi iubit. Sunt sigură că îl va iubi și mai mult de acum înainte, pentru că oamenii își vor fi dat șansa să se apropie mai mult de Majestatea Sa.

Vorbitorii spun: un Rege fără Țară. Greșit. Țara este fără Rege. Noi rămânem văduviți de marele reper de onoare și demnitate.

Căci, privind în jur și extrapolând prezentul, mă întreb, ce ne rămâne nouă, Țării, adică oamenilor de rând, ca dumneata și ca mine…?

…să ne uităm la gesturile îmbufnaților de anul ăsta că nu au fost invitați anul trecut la tribuna oficială, la apărătorii României de ghinion, să luăm lumină refractată prin păhărelul de whisky al (ex-)conducătorului sau de la emanațiile celui dintâi ortac și alungător de Rege, să ne plecăm urechile la câțiva circari din Parlament ori la indignatele de serviciu, să-l ascultăm pe cel cu nume de rege francez, șef al opoziției, clamând grav sentințe pe care nu le crede nici el, să-l privim pe conu′ Mișu arătându-i limba colegului de partid sau pe noii salvatori uniți, dormindu-și kilogramele generoase, revărsate pe fotoliile parlamentare, pardon, meditând profund la noile decizii înspre binele Țării ori făcând agitație, în loc să argumenteze și să producă idei bune? Majestățile acestor cetățeni o să ne conducă Țara, adică pe noi, norodul, către visul românesc?

 

Doamneeee!

Fă o minune, Doamne, la catafalc, acolo, când vor veni nesfârșite șiruri de oameni însemnați ai timpurilor noastre, simpatizanți sau monarhiști ad-hoc!

Ia, Doamne, Altitudine din duhul Majestății Sale Regele Mihai I, că este din belșug, și dă așa, un duh de noblețe prin toți acești ”aleși”, să înceapă a vorbi în limba nouă a curățeniei sufletești, a seriozității, a responsabilității și a dragostei de popor și Țară, dă-le, Doamne, mintea de pe urmă…

Și când vor zice ei (mai nou) Drum Lin, că parcă pleacă la Dumnezeu cu avionul, în loc de strămoșescul ”Odihnească-se în pace”, și când vor posta ei pe ”pagina personală de pe o rețea de socializare” niște regrete nemărginite, dă-le Doamne, așa, ca un curent electric zguduitor, să le străbată conștiințele vechi și să se instileze o fărâmă de har, de suflet, de credință, de semn de Majestate autentică. Dă-le, Doamne, o ultimă șansă de a înțelege că ”spirit” nu e un banc, ”nobil” nu e un soi de vin, ”model” nu înseamnă manechin, ”verticalitate” nu e despre firul cu plumb iar ”loialitate” nu e despre punctele de la cumpărături. Ci spirit nobil, model de verticalitate și loialitate e un ideal uman pe care l-am văzut transpus în viață de Majestatea Sa, Regele Mihai I.

Îți mulțumim, Doamne, că am trăit în contemporaneitate cu un asemenea exemplu de virtuți. Și, dacă vrei, Doamne, dă-ne și nouă, celor mulți, puterea de a recunoaște, de a promova  și de a ne crește copiii în valori garantate: respect, modestie, măreție, cinste, loialitate, dragoste de Țară. Mai dă-ne înțelepciunea de a ne alege busolele veritabile care să ne inspire și să ne asigure că suntem pe nobila cale a desăvârșirii ca neam și Țară.

Dă, Doamne, că mare e mila Ta.

Ai luat Regele? Lasă-ne, nouă, MAJESTATEA SA.

Calea Babelor

Sarcasm pe Facebook: „Alertă de trafic intens în Iași. Pe drumul către moaște se circulă babă la babă!”

Da, sunt din Iași. Locuiesc de 17 ani pe traseul Babelor către moaște. De 17 ani am străzile îngrădite, mă satur să dau explicații jandarmilor când sunt la volan și uneori merg pe jos, am mai mult de curățat la poartă, am găsit un portofel golit, într-o primăvară, pe sub frunze și zăpadă, cu acte de Babă în el, aruncat peste gard, în grădina mea, în toamnă, de un șmecher de hoț… și, împreună cu niște surori catolice dintr-un sat, am găsit Baba și i-am trimis actele…

Mă uit la mulțimea aceea de Babe (de copii, de tineri, de mai puțini moși, că bărbații sunt mai puțin rezistenți ori rămân cu animalele acasă ori sunt deja plecați la Domnul). Le privesc cum stau nopți la rând în frig. Eu mă culc la căldură (și tu), iar Babele stau ca fraierele și zgribulesc în ploaie, li se face rău, apelează SMURD-ul & ambulanța deja ocupate, nu-i așa? cu chestii mai elevate în orașul nostru, capitală blablabla…

Dar nu cad prea multe Babe pe jos, că se sprijină unele pe altele. Se țin între ele drepte, fiecare cu păcatele și durerile ei, orideunde ar fi. Și se ațin așa, ca niște pinguini autohtoni osoși, unele de spatele altora, și toate împreună, de firul nevăzut care leagă durerea de speranță.

S-a fi făcut grâu`, maicî, pi la voi, anu‘ ista? Pi la noi, nu, c-o plouat… Șî, câți copchii zîci cî ai? Șî pi undi‘s, maicî? Ș-a mii, tăt diparti…Tăt duș cu treabî, au șî ii copchii la școli… Nu, niși a mii n-o vinit anu ista… da‘ cu ajutoru Sfintii poati vin la anu că de-amu sî cam gatî… s-o cam gătat cu viața noastrî… atâta bucurii mai avem șî noi… gându‘ la copchii și aișea, la Sfântî…

Și mai fac un pas… și mai trec de un gând. Și mai spun o rugăciune, când le este frig, se mai încurajează… se mai contrazic unele cu altele, apoi se împacă, își mai dau un colț de pâine, doar au drum de dus înainte… poate mâine dimineață o să ajungă coada…

Uneori ies în stradă cu ceaiuri calde, cu porții de hrană fierbinte. Și ne bucurăm de a dărui, nu de a primi. Și fac asta împreună cu fiica mea. Cum aș putea s-o învăț, mai direct, respectul, compasiunea? Există un curs mai bun de Personal Development?

Câteodată plouă crunt și e un frig de îți aduci aminte și păcatele nefăcute. Și de Sfânta Parascheva e frig când plouă, fraților. Anul ăsta, cât pentru cei zece în care nu a plouat… Când intru în casă: căldurică, Chopin pe youtube, supă fierbinte, sfeșnic cu lumânare aprinsă pe masă… bețișoare parfumate… subiecte… suntem ”normali”. Afară, lame de cuțit. Și ploi însemnate cantitativ. Cu intensificări ale vântului.

Vine noaptea. Dai să te culci. Te gândești că e alegerea Lor. Și… Vrei să scapi de Babe? Nu poți. Le vezi la televizor: umilite, arătate în posturi jenante, căutate cu lumânarea de niște mici șacali care, astfel, își ascut dințișorii pentru viitor.

Dar, slavă Domnului, Babele de la televizor parcă nu seamănă cu cele din rând. Eu mă duc de dimineață să verific. Când colo, ce văd? Basmale și Mâini. Mâinile crăpate, aspre, uscate și înnegrite de muncă, de frig, de zloată, de arșiță… Mâinile lor noduroase, cioturi închircite de cărat greutăți la animale, cu sacul, de la câmp…

io-hk-df-2

Mă uit la Ele. Sunt Babele născute înainte sau chiar în timpul Războiului. Poate le-au fost răpiți tații ori frații de gloanțe. Sunt Babele care au dus Greul. Care au trecut prin foamete. Cărora li s-a furat averea. Babele care, pe când erau fete, n-au avut dosar bun și n-au mai făcut liceul ori vreo școală mai înaltă. Ai căror părinți, frați ori uncheși au înfundat pușcăriile comuniste.

Babele astea au trăit în carnea vieții lor mărirea și căderea epocilor. Ele Știu. Ele sunt Memoria. Pe fața fiecăreia citești Istoria țării, mai abitir decât în manualele actuale.

Babele astea au muncit la CAP-uri până la ultima sudoare. Babele au semănat, au prășit cu sapa, au cules, au cărat cu spinarea, au făcut snopi și au dat la dobitoace. Babele astea au mers pe lângă căruță sau car, să le fie mai ușor animalelor.

io-hk-df-1

Pe spinarea Babelor s-au clădit fabricile, uzinele, spitalele, grădinițele și școlile. Babele au pansat rănile bolnavilor, Babele au spălat murdăria din toate birourile, din toate w.c.-urile, din trenurile, din grădinițele și școlile prin care noi am trecut. Babele au fost lângă bărbați pe șantiere. Babele astea au ridicat copii și au dat țării ăsteia inteligență cât în alte zece țări.

Babele au căutat găinile în fund să vadă dacă au ou să-l dea nepoților la oraș, ”să aibă oușor bun, de țară, maică…”. Babele astea au muls vacile și aduc la oraș brânză adevărată, ca să nu se mai spurce pruncii cu otrăvuri cu brand și preț din supermarket. Babele au făcut cozonacii cu iz de fum și pâinea bună, cu cruce deasupra, păștile de Paști și ouăle înroșite.

Babele astea au adus pe lume miei, viței, pui de găină sau gâște fără număr, ele au dat la păsări, ele au dat la dobitoace, ele le-au gătit, ele le-au îngrijit. Și au grijit omul, copiii, casa și curtea, grădina, câmpul și cimitirul. Babele au zis ”Doamne ajută!” la vremi de grele încercări și au învățat să ceară ajutor de sus cu teamă și blândețe, pe când Omul lor suduia. Babele au  învățat fetele să fie cinstite și cinstitoare. Babele au moșit femeile. Babele au lăut pruncii și i-au vindecat la ceas de cumpeni. Babele astea mai știu câte un leac din plante sau câte o poveste ori descântec. Babele astea au pus flori mirositoare în grindă: de curat, de leac și de frumos. În poala Babelor ăstora nepoții au primit o mângâiere aspră când părinții au plecat să spele domnești dosuri italiene pentru câțiva firfeurei.

io-hk-df-6

Babele astea nu au avut curent și au învățat carte la lumânare. Dar au scris ori au ținut minte și au dus mai departe povești, cântece, snoave și tradiții. Babele au tors lâna oilor, au boit-o cu vopsele din flori de câmp, au cusut la lampă ii cu altițe, cămeși de mireasă și de mire, au țesut covoare, lăicere, cuverturi, grindare, au împletit șosete groase bărbaților care s-au dus la pădure să aducă un car de lemne, copiilor care s-au dus cu uratul ori la școală… Am întrebat o Babă de la Sucevița, care cususe astă-iarnă cămeșa soțului și ia ei, bătute cu mii de cruciulițe, de ieșiseră împreună, în straie aidoma, la o Mare și Sfântă Sărbătoare: ”Când ai cusut atâta, mătușă, în trei luni? Printri treabî, maicî!”. Stâlpi. Stâlpi de oameni ce țin și Cerul sus și Pământul jos, și mai duc și portul, în cel veac ce vine.

Babele astea ele au grijit vatra, casa, tinda, prispa și ograda, au vopsit gardurile, au albit ștergarele și au împodobit ferestrele și porțile. Babele au făcut masă mare cu zamă de cucoș, găluci cu carni și cuptioare de poali-n brâu și au așteptat oaspeți mari, copiii-domni, la hram ori la sărbători. Atunci și-au spălat mânurile mai abitir, numai că nu iese negreala, chiar cu sare de lămâie. Nu iese decât oleacî de sânge prin crăpăturile adânci, dar trece cu seu de oaie.

Babelor ăstora le-au murit copiii în burtă sau în leagăn din lipsă de medici, de medicamente ori de cunoștințe, pile și relații. Le-au murit bunii și străbunii, iar ele se tot țin de calendar, de biserică și de cimitir. Babele astea nu mai au părinți, nu mai au alean. Doar dor. Babelor ăstora capitalismul le-a luat și ce le mai rămăsese după comuniști. Le-a luat serviciul, demnitatea, copiii și nepoții. Lor nu le-au mai rămas decât pomenile, rugăciunile, lacrimile și batistele cu noduri în care stau ascunși câțiva lei. Și câțiva biscuiți ieftini.

Și niște sfinți. Cu care ele vorbesc, se sfătuiesc, la care se roagă și de la care nădăjduiesc ajutor. De la cine, altcineva, să aștepte? Copiii? Ocupați. Nepoții? Plecați după Pokemoni aka diplome. Statul? Care? Societatea civilă? Pe bune? Neamurile? Vecinii? Ei, da, neamurile și vecinii. Neamurile și vecinii de rând, la moaște. Să pupe un mort.

io-hk-df-4

Pentru că, pentru ele, morții și viii sunt tot o lume. Iar sfinții sunt mijlocitorii. ”Da, Ghiță, așteaptă-mă, vin la Sân‘ Dunitru”, zicea mătușa mea, pe la Schimbarea la Față, omului ei, plecat în ceea lume, de aproape un an. Ea trăia la fel de conștientă și coerentă peste Tot. Glissando. Apoi se uita la mine și zicea: ”Îi ghini vițălu‘, c-o fost cam galeș? Da‘ vaca, ați dat la vacî? Sî culegi prunili, maicî, sî faci magiun la feti…” Apoi iar se uita la moșul Ghiță al ei din aer și vorbea cu el dându-i vești despre vițel… Și se muta cu ochii la Sfânta din icoană. ”Maicî Precistî, sî mă duci la Sân‘ Dunitru la omu‘ nieu”. Și exact la Sân‘ Dunitru s-a dus la întâlnire. Zis și făcut. Cu rânduială, rost și prin conlucrare.

Cele mai multe Babe nu știu de FaceBook. Pentru ele a Face înseamnă a Fi. Ele nu îți dau Like. Îți dau o binecuvântare, un măr, un ou, o poală de nuci sau de fasole. Nu virtual, în materie, maică. Nu au cont bancar, dar au un pitac deoparte pentru nepoți. Babele pierd casele la inundații sau pământurile și pădurile, fraierite de primari. Dar ele mereu găsesc o încurajare pentru tine, cel venit cu Audi la țară, la fresh air. Pentru că ele, sărmanele Babe, de-atâta suferință, așteptare și credință, aproape că s-au sfințit așa, și ele, tot ținându-se de funia rugăciunii înălțate către Cer. Și s-ar duce în sus, să nu deranjeze ieșenii spilcuiți și miștocari…

io-hk-df-8

 

Iar dacă încă nu te vezi și pe tine, acolo, printre ele, nu crede că nu ești în pomenit în rugi. Nu scapi. Noi toți suntem în rugile lor ”mult folositoare”. Căci dintr-o Cale de Babe ne tragem toți, ca niște frați estimp și în ist loc. E Calea noastră Lactee.  Dacă nu crezi, uită-te la bunele și străbunele tale. Mai sunt ele fete mari cu obrajii rumeni? Poate prin tablouri vechi.

Alertă de trafic intens în zona Mitropoliei Iași. Se circulă Babă la Babă. Statui umblătoare de carne înghețată și rugă fierbinte. În miroznă de aspru busuioc și dulce mir. Babele-Arhanghel circulă prin frig, ploaie, pe Calea lor, tăcute. O dată pe an. Se văd și Ele cu Sfânta lor-speranța lor. Apoi, ca niște biserici mici, călcând tot cu baticul înaintea frunții, streașină – acoperământ al feței, te întreabă, sfioase, în care parte-i gara. Se retrag. Ca Mieii. Vulnerabile, buimăcite, mulțănind în stânga și-n dreapta domnilor jăndari. Duc cu ele, în măruntul lor triumf, iconițe ieftine pentru cumătre și vecini, agheazmă pentru casă și animale. Și ne lasă singuri. Noi între noi. Ne lasă Iaș-ul, trafic-ul, Facebook-ul, mișto-ul, Mall-ul. Și Halloween-ul! Rămânem fiecare cool, trendy, stylish, cu deadline-urile, income-urile și insight-urile noastre.

Mă întreb, în termeni de management, dacă Babele astea, și-au atins, per total, ținta. Cât s-au căznit ele, cât au scos din carnea lor prunci, cât au zidit lut cu pleavă și balegă cu mâinile lor, cât au ridicat, cât au cărat, cât au stins jarul febrei vreunui om, cât s-au rugat, cât au plâns și au îngropat, totuși n-au putut clădi un strat cât de subțire de rușine care să stea pe veci în obrazul tuturor copiilor lor.  Și asta, pentru că n-au cerut pentru ele nimic. Credeau că cineva va observa că li se cuvine un pic de onoare? Au așteptat ca buna educație să o dea școlile prin care copiii le-au trecut?

Ei bine, ele au rămas așa, simple și singure, cu modestia de femei străine, necunoscătoare și trecute. Și cu nădejdea, credința și dragostea lor. Și cu Sfinții. Și cu Dumnezeu.

Iar noi? Va trebui să reușim noi singuri să devenim o țară de oameni cuviincioși, care să le sărute mâinile și să își ridice pălăria în fața lor, a Babelor, oricine și oricare ar fi ele.  Și să avem și noi atâta iubire, nădejde ziditoare, smerenie, bună-cuviință și putere câtă au Babele astea din viam senectute.

Dacă vrei, întoarce-le un bob de respect. Căci rândul și rânduiala Babelor a ținut osia țării și chingile neamului. Până acum. În veacul vecilor, le-om ține noi și-ai noștri.

Putea-vom?

MATRICEA sau BAGĂ CAPUL LA CUTIE!

Despre Ray Kurzweil am aflat de curând, de la Editura FOR YOU. Într-un articol al acestei edituri, care citeaza un interviu din The Times, am găsit câteva ”profeții despre viitor” ale unui om care chiar lucrează activ la construirea viitorului omenirii.
Redau pasaje din articol:

”Iată ce crede Kurzweil că ne pregăteşte viitorul:
2017 – Automobile care se conduc singure
„Maşinile Google care se conduc singure au parcurs până acum peste 800.000 de kilometri pe şoselele oraşelor fără a fi controlate de şoferi şi fără a provoca vreun accident. În 10 ani vor fi ubicue. Oamenii au un câmp vizual restrânspe când aceste maşini au senzori vizuali, laser şi o inteligenţă artificială care le permite să analizeze ce se petrece în mediul lor. În cele din urmă aceste maşini vor comunica una cu cealaltă şi îşi vor coordona mişcările. Nu vom mai avea nevoie să deţinem o maşină, ci vor exista mai multe maşini în circulaţie, iar atunci când vom avea nevoie de una vom putea beneficia de serviciile sale printr-o simplă comandă de pe telefonul mobil”, crede Kurzweil.
2018 – Motoarele de căutare devin asistenţi personali
„În acest moment, căutarea se bazează în cea mai mare parte pe cuvinte cheie”, afirmă Kurzweil. „Acum lucrez la realizarea unui motor de căutare care înţelege sensul acestor miliarde de documente. Va fi mai degrabă asemănător unui asistent uman cu care poţi dialoga, căruia îi poţi expune probleme complicate şi chiar griji personale. Dacă vei purta un sistem de tipul Google Glass, vei putea adnota realitatea. De asemenea, acest motor de căutare ar putea să-ţi asculte conversaţiile şi să-ţi ofere indicii preţioase. Spre exemplu, ţi-ar putea sugera o anecdotă care s-ar potrivi de minune în dialogul pe care îl porţi”, spune vizionarul.
2020 – Ne vom putea dezactiva celulele adipoase
„Acum o mie de ani, era în interesul nostru să stocăm fiecare calorie. Nu existau frigidere, astfel că organismul depozita caloriile în celulele adipoase ale corpului, însă asta a condus azi la o epidemie a obezităţii şi a diabetului de tip 2. Mulţumită Human Genome Project, medicina a devenit informatică, astfel că învăţăm în mod exponenţial cum să reprogramăm acest software învechit cu care este dotat corpul nostru. Oamenii de ştiinţă au reuşit deja în experimentele desfăşurate pe animale bolnave de diabet să dezactiveze gena receptorului pentru insulină. Animalele supuse acestei modificări mâncau cu poftă, dar rămâneau slabe şi nu făceau diabet, trăind cu 20% mai mult. Eu cred că acest lucru va deveni realitate şi în cazul oamenilor în aproximativ 5-10 ani, oferindu-ne abilitatea de a ne controla greutatea indiferent de ceea ce mâncăm”, prezice Kurzweil.

2020 – Cu un simplu click ne vom tipări haine „de marcă” în propria casă
„Momentan există un entuziasm exagerat pentru imprimantele 3-D. De regulă, atunci când oamenii se extaziază prematur, acest fenomen este urmat de deziluzii şi falimente, aşa cum s-a întâmplat la începutul deceniului trecut cu «crash-ul dot.com». Cred că suntem la 5 ani distanţă de modalităţile de utilizare cu adevărat importante ale imprimantelor 3-D. La începutul deceniului 2020-2030 cred că vom înlocui o bună parte din procesele de producţie cu imprimantele 3-D. Vom putea tipări haine şi va exista o piaţă open source cu design-uri gratuite. Vor exista imprimante 3-D personale, dar şi unele folosite în comun, disponibile în coffee shop-ul din cartier”, afirmă futurologul.
2023 – Realităţi virtuale în care ne vom putea pierde cu totul
„Jocurile pe computer au reprezentat pionieratul realităţilor virtuale, iar în maxim 10 ani (dar mai probabil în 5 ani) vom avea la dispoziţie realităţi virtuale absolut convingătoare, cel puţin în ceea ce priveşte simţurile vizual şi auditiv. Deasemenea, va exista o cvasi-simulare a simţului tactil. Pentru a stăpâni pe deplin simţul tactil vom avea nevoie să acţionăm asupra sistemului nervos, iar asta va dura vreo 20 de ani. Vom putea să trimitem mici dispozitive, nanoroboţi, în creier şi în vasele capilare, iar aceştia vor oferi semnale senzoriale adiţionale, care vor părea că vin din simţurile noastre reale”, spune Kurzweil.
Care vor fi beneficiile? „Spre exemplu, aţi putea să vă întâlniţi cu un prieten care se află la sute de kilometri distanţă şi să vă plimbaţi împreună pe malul mării Mediterane, ţinându-vă de mână şi simţind cum sunteţi  mângâiat pe faţă de aerul umed al valurilor”, exemplifică specialistul.

2030 – Ferme verticale de legume şi carne
Kurzweil crede că „va avea loc o nouă revoluţie în agricultură, una verticală, pentru că acum folosim o treime din suprafaţa utilă a Pământului pentru a produce mâncare, ceea ce este foarte ineficient. În schimb vom produce alimente într-o fabrică computerizată verticală, ce va fi controlată de o inteligenţă artificială. Această fabrică va folosi terenul mult mai eficient şi va recicla toate substanţele nutritive, astfel că nu va avea niciun impact asupra mediului. Ea va include plante hidroponice, fructe şi legume şi carne clonată in vitro”.
Eficienţa sporită nu va fi singurul beneficiu al acestui sistem. „Vom putea beneficia de alimente mai sănătoase, spre exemplu carne cu grăsimi Omega-3 în loc de grăsimi saturate”, crede vizionarul de la Google. În plus, carnea va fi obţinută prin clonarea in vitro a ţesutului musculareliminând astfel suferinţa animalelor.
2033 – Vom utiliza exclusiv energie solară
„Folosim noi nanotehnologii în conceperea panourilor solareiar costurile se reduc semnificativ de la o zi la alta. Un raport publicat de curând de Deutsche Bank sublinia că «în India şi Italia costul energiei solare nesubvenţionate este aproape de costul energiei disponibile în reţeaua electrică, iar în 2014 alte 11 ţări vor atinge acest prag de cost». Aşadar, cred că în maximum 20 de ani vom putea obţine toată energia de la soare”, afirmă Kurzweil.
„I-am prezentat acestui lucru acum nu foarte mult timp prim-ministrului statului Israel, Benjamin Netanyahu, care mi-a fost coleg de clasă la MITla Sloan School of Managementiar el m-a întrebat: «Raydar, există suficientă energie solară pentru a face acest lucru?». Răspunsul meu a fost «da,există de 10.000 de ori mai multă decât avem nevoie”, a mai spus Kurzweil.

2040 – Vom rămâne tineri pentru totdeauna 

Ultima previziune a lui Kurweil este şi cea mai îndrăzneaţă: „În douăzeci de ani din acest moment vom adăuga mai mulţi ani la speranţa dumneavoastră de viaţă decât anii care se scurg. Speranţa de viaţă a crescut de 4 ori în ultima mie de ani şi s-a dublat în ultimii 200 de ani. Acum putem să reprogramăm sănătatea şi medicina ca pe un software, astfel că acest ritm va continua să se accelereze. Există trei «punţi» care ne vor permite să ne extindem speranţa de viaţă.

Prima punte este să luăm decizii agresive care să ne permită să rămânem sănătoşi astăzi.

Obiectivul este să ajungem la cea de-a doua punte: revoluţia biotehnologiei, care ne va permite să reprogramăm biologia pentru a evita boala.

Cea de-a treia punte este revoluţia nanotehnologiei. Cel mai elocvent exemplu al acesteia îl reprezintă nanoroboţii, care vor fi prezenţi în fluxul nostru sanguin şi care ne vor augmenta sistemul imunitar. Astfel vom putea crea un sistem imunitar care recunoaşte toate bolile şi care poate fi reprogramat pentru a contracara agenţii patogeni noi”.”

Aici închei articolul citat. Wow!
Cred că ceea ce se spune este doar pregătirea noastră psihologică. Lucrurile sunt mult mai avansate. Ne uităm la filmele puse pe piață și știm că suntem în pregătiri, cum s-ar zice: facem joc de glezne

Cum vă place lumea creionată de acest futurolog? Eu văd cum, sub ochii noștri și cu (ne-)participarea noastră se creează, zi după zi, capcana Matrix. Având la dispoziție toate aceste tehnologii, care e filmul unei dimineți liniștite din viitor?

Te trezești de ”dimineață”, după o noapte de ”plimbări pe malul mării XYZ” cu proiecția virtuală a ”persoanei” generate de computer, te simți fresh, nu contează că te-ai epuizat astă noapte, tu ești mereu tânăr și musculatura ta e fin lucrată, mulțumit de tine, mănânci oricât și orice, căci celulele tale adipoase sunt programate să te țină zvelt, te sui în automobilul care dialoghează cu celelalte surate și te îndrepți, desigur, dacă ai chef azi, spre coffe-shop-ul din celălalt colț, care are imprimantă 3-D, să-ți listezi o ținută Larf Raulen, Cuggi, LSY, sau ce-o fi, după modă, … te uiți în jur, nu-ți prea place ce vezi, pentru că toți sunt conectați la device-urile lor. Firește, din moment ce sunt conectați la motoarele de căutare inteligente care le înțeleg conversațiile (doar ”pentru a-ți sugera anecdota potrivită”), ce conversație să mai faci tu, din mintea ta, și pe ce subiecte? Așa că îți pui casca potrivită, te așezi în cutia ta și te faci că te duci la muncă asistat de ”Her”.

Întrebări: oare cine o să aibă ”grijă” de noi, cei din viitor? Cine o să ne mai spele vasele, wc-urile, cine o să mai scrie poezii sau o să ne mai miște din cutie? Dar cui o să-i mai pese, când fiecare va obține tot ce ”vrea”, iar diferența dintre noi o să o facă device-ul, nu persoana?
Hai să mai lucrăm puțin, cât ne-a mai rămas, la conștiență! În vremurile copilăriei mele, ”bagă capul la cutie” însemna: ”ferește-ți capul, păzea, fii prudent”!
În viitor, vom alege, ÎN CEL MAI BUN CAZ! în ce ”cutie” să băgăm capul… la propriu sau la figurat…

d