Arhive etichetă | relație

Cum de… tot atâta… 8 Martie?

NU există sărbătoare mai apreciată, mai respectată, mai bine ținută de poporul român, de la vlădică până la opincă, fără osebire de gen, etnie, orientare religioasă, apartenență ori preferință politică decât 8 Martie. Vă spune un specialist în sărbători care aproape 20 de ani a servit poporul român de la pălmaș la majoritatea instituțiilor private sau particulare, Președinția și Casa Regală cu cadouri, felicitări și flori. Nici Crăciunul care ține două luni, nici Anul Nou, nici Sf. Parascheva sau orice alt sfânt din calendarele lumii, nu sunt sărbători cinstite ca această binecuvântată zi. 

Balanța este înclinată clar. Pare că nu se poate altfel. Nici nu ne putem imagina cum ar fi ”8 Martie” scris cu litere mici. S-a scris ceausescu, iliescu… tot ce vrei. Dar 8 Martie? Pare un sacrilegiu pe care nu îl putem comite.

Pare imposibil să fie altfel.

Mă întreb: de ce?
Unii au zis, după ”89, că e o sărbătoare comunistă și nu prea mai contează. S-o eliminăm odată cu apa din ligheanul revoluționar. Să citim în Wiki… un fragment de istorie: ”După Revoluția din Octombrie, comuniștii Alexandra Kollontai și Vladimir Ilici Lenin au declarat 8 martie ca sărbătoare oficială în Uniunea Sovietică”. Sovietică? Deci – dezagreabilă! Dar poporul nostru s-a ținut! S-a ținut în formă continuată, ca să vorbim în tonul epocii.Alții atrag atenția asupra Sărbătorii de mâine, a celor 40 de Mucenici. Dar poporul a rezolvat. Se vând sfinți și mucenici de post și de dulce la brutărie și supermarket și câștigăm timp să sărbătorim azi. AZI! 

De ce? Pe orice parte ai lua-o, explicația nu e suficient de completă.

Dacă o iei pe partea visului: Nu cred că se gândește cineva la menținerea peste veacuri a unui obicei sau la crearea unei convingeri naționale.

Dacă o iei pe partea simplității, a lipsei de efort: Nu este mai simplu să faci cadouri și felicitări de 8 Martie decât cele de Crăciun, de mărțișor sau de Paște.

Dacă o iei pe partea efortului minim: Nu este lipsit de efort, chiar de sacrificiu, să te ”descurci” în lume în ziua de 8 Martie. Chiar e destul de complicat, căci nimeni nu cunoaște doar o femeie.

Dacă o iei pe partea obligației: Nu suntem atât de datori unii altora încât să mergem cu daruri și buchete pe străzi ca niște cărăuși.

Dacă o iei pe partea galanteriei: Nici asta nu ține. Galanteria mai există doar ca nume de magazin de ațe și jartiere, inutile și acestea în vremea industriei ușoară care a înlocuit industria grea și, odată cu ea, și obiceiurile casnice, feminine. Gesturile cavalerești par niște idei prostești pe cale de dispariție, că doar femeia a luptat pentru egalitate cu bărbatul. Și corectitudine! Politică! E adevărat că o doamnă a cerut de curând eliminarea din programele educative a poveștii ”Frumoasa din Pădurea Adormită” fiindcă prințul a sărutat prințesa fără consimțământul acesteia? E real, adevărat și există. Corectitudine politică. Nu ne mai trebuie cavaleri, că doar școli de șoferi sunt pentru toate genurile, parfumurile și hainele sunt unisex, pe toate le putem face / procura oricare dintre noi. Cu toate acestea, băiețeii, adolescenții, tinerii, vârstinicii umblă de 8 Martie ca niște Pomi de Crăciuni împodobiți și le stă bine!

Dacă o iei pe partea diferențierii: Să te ferească Dumnezeu. Femeile sudor, macaragiu, vopsitor, prelucrător prin așchiere… chiar le-ați uitat? Bărbații șefi (adică bucătari), stiliști (adică frizeri și bărbieri), asistenți medicali, educatori de grădiniță…  sunt deja peste tot. Nu valorizăm.

Dacă o iei pe partea dragostei: Nu e destul. A fost deja Sf. Valentin, Dragobete, ocazii explicit legate de dragoste. Dacă o iei pe partea relațiilor, a aprecierii: Nu e doar pentru că toți avem o mamă, o educatoare sau o iubită, o soră, o profesoară, o prietenă sau o colegă dragă.

Dacă o iei pe partea profitului: Conștienizați ce mare tămbălău se face de Luna cadourilor. Așa de mare încât Pruncul Iisus a dispărut complet în competiția cu Moș Crăciun! EL pare că nici nu se mai înscrie în cursă. Dați o căutare la felicitări de Crăciun și trimiteți-mi una cu Pruncul Iisus care să nu fie o icoană sau o imagine stilizată în care personajul principal e Steaua. Deci, 8 Martie nu este un efect al publicității.

Dacă o iei pe partea exemplului celorlalți: este o sărbătoare internațională, un prilej de conștientizare, dar și Crăciunul și Paștele sunt sărbători internațional celebrate, au rădăcini mult mai spirituale și mai elevate, sunt celebrate de mai mult de o sută de ani. Mult mai mult…

E altceva dincolo de toate acestea, e un răspuns dincolo de emoțiile, sentimentele, visurile noastre ori de obiceiul recent împământenit. Cum se face că, dincolo de manifestarea exterioară, chiar trăim autentic valoarea și bucuria acestei sărbători? 

Eu risc un răspuns: e vorba de educație continuă.

E pentru că în casă și în grădiniță, în școală, fetele și băieții au fost învățați, an după an, cu osârdie, de către educatori că NOI SĂRBĂTOAREA ASTA O ȚINEM! O CINSTIM! Educație continuă. Copiii fac an de an, cu mânuțele lor mici, frumoase și sincere podoabe, scriu cu caligrafia lor plină de siguranță interioară și imprecizie exterioară ”La mulți ani” și primesc atâta bucurie și recompensă, încât amintirile astea au parfumul de Rai pe care am vrea să îl regăsim în orice timp al vieții noastre. Copiii ajung adolescenți și continuă. Ajung tineri și continuă. Ajung adulți, maturi, vârstnici și continuă să manifeste această apreciere, indiferent de exterior și de motiv. S-a internalizat, deja, o valoare care duce la un comportament aproape automat. Prin educație continuă.

Sigur că înjurăm de mamă, că ne certăm ori bârfim între noi, că avem de contestat (mai ales) femeile nepotrivite în locurile nepotrivite, sigur că trăim într-o societate (mai degrabă) a bărbaților… dar ținem sărbătoarea și măcar o zi ne curățăm de toate acestea. O zi de respect și apreciere.

Ne plângem mereu de una, de alta, ne asfixiem în propriile noastre urâțenii… Ce bine ar fi dacă noi toți am ține să omagiem și să manifestăm cu aceeași stăruință, seriozitate, perseverență și valorile morale, și dreptatea și pacea socială, și istoria, și identitatea națională… Observați? Nu trebuie decât să ne ȚINEM de ele, prin educație continuă, educație continuă, educație continuă

Mai mult decât atât, suntem oaspeții vremelnici și neînsemnați ai acestui Timp, ai acestui Loc, ai acestui Univers. Cu alte cuvinte, suntem chiar Fii Timpului, ai Locului, ai Universului. Ne-au primit şi ne-au susținut ca niște mame ale noastre. Ce bine ar fi dacă noi toți am ține să le omagiem cu la fel de multă strădanie, zel, ardoare… Nu trebuie decât să ne ȚINEM de ele.

Și, chiar mai mult decât atât, cum ar fi dacă le-am trata pe toate ca de 8 Martie? Hai, că putem. Prin educație continuă.

Reclame

Privindu-ne în Oglinzi

Îmi amintesc povestea Singurului Ucenic. Se spune că exista un timp binecuvântat când toată lumea ajunsese la stadiul de Maestru. Nu rămăsese decât un singur Ucenic. Acela eram Eu.

Întâlnirile cu Maeștrii ne inspiră! Sau exteriorizăm partea noastră luminoasă, sau scoatem la iveală Umbrele noastre. Aceasta – pentru că suntem cu toții conectați energetic și tot ce se întâmplă în interiorul nostru are consecințe în exterior. Tot ce se întâmplă în mine este și în tine.

La ce ne folosește această cugetare?

La a ne da răspunsul la întrebarea: de ce întâlnim oamenii pe care îi întâlnim pe drumul nostru prin viață?

Fie că suntem mulțumiți de relația cu cineva, fie ni se pare că acea persoană este pusă în existența noastră doar ca să ne aducă necazuri, cu siguranță secretul e la noi, la tiparele și filtrele propriei noastre gândiri. Judecăm persoana. Când suferim, suntem ”despărțiți” de ea. Când o admirăm, suntem mai ”apropiați” de ea. Dar, de fapt, noi sesizăm aspecte cu care intrăm ”în rezonanță”, indiferent cum ne poziționăm emoțional și rațional.

Tot ceea ce detestăm și respingem la celălalt scoate în evidență probleme și inconveniente nerezolvate încă în noi înșine. Deși este dezagreabil să recunoaștem, momentele când ne ofensează comportamentul cuiva sunt chiar semnele că el “ne atinge unde ne doare”, adică acolo unde conservăm o problemă activă, nesoluționată. Spunem despre celălalt că… ”nu e rezonabil”. Ba bine că nu! Exact acel aspect deranjant e în rezonanță cu problema noastră. Doar că ego-ul nostru, ocupându-se cu buna imagine a importanței noastre, are de suferit. Și nu ne place… noi vrem să ne simțim importanți și fără de pată. Și să nu fim treziți din iluzie… Partea bună a lucrurilor este că acela e momentul în care “Oglinda” ne dezvăluie o situație pe care suntem pregătiți să o rezolvăm. Sau, și mai acut: Trebuie! Creșterea se face, de cele mai multe ori, cu durere. Avem nevoie de un ”des-cântec”…

Tot ce admirăm la alții are un corespondent în calități și aptitudini dovedite sau încă nedezvăluite din noi înșine. Dacă nu le-am avea în noi, nu le-am putea vedea în alții. Le sesizăm pentru că rezonează cu o energie identică ce vibrează în adâncul ființei noastre. Suntem la unison cu acel aspect, ca atare el ne ”în-cântă”. Suntem pregătiți să recunoaștem, să cultivăm sau să onorăm mai mult acea trăsătură. E un “semn” care ne conștientizează acest potențial interior de dezvoltare.

Ca ucenic, îți poți adresa câteva întrebări utile:

  • Cu ce scop a apărut această persoană în viața mea? Care e mesajul pe care mi-l transmite despre mine?
  • Ce nu-mi place la aceasta persoană?
  • Ce mă face să o vreau cât mai departe de mine?
  • Ce îmi place la această persoană?
  • Ce am eu de învățat de la această întâlnire
  • Care este partea mea de responsabilitate în această situație?
  • Ce învăț DESPRE MINE din modul de a stăpâni / conduce / gestiona relația noastră?

Poți alege să privești cu ochi mulțumitori pe cei care te supără, te deranjează: gândește că TE privești, de fapt, în Oglindă.
Apoi, poți întoarce privirea către tine. Acolo, poți căuta de unde provine neacceptarea, ce mai ai de cunoscut și vindecat în ființa ta. 

Cel mai nesuferit om îți poate deveni un Maestru Învățător.
Poate ar fi cazul să îi multumeşti.

Ce este pe deplin învățat, nu se va mai repeta, spune un Maestru. Observă cum au dispărut și au apărut Oglinzi în viața ta. Vei trage o concluzie înțeleaptă pentru viitor. În fond, totul este desprte TINE și niciodată despre ALȚII.

5 mituri care ne fac să ratăm lecția de dans

Una dintre experiențele de viață cele mai semnificative este să fii conectat la cineva drag.

De-a lungul timpului, am observat că multe persoane își imaginează un cuplu ca pe o dualitate, nu ca pe o relație tripartită: el, ea și relația!

Astfel, uitând de relație, mulți parteneri vor să se schimbe și să se reconstruiască unul pe altul, ca și cum, imediat ce se căsătoresc sau mai trece puțină vreme de la primele declarații de dragoste, s-au defectat și trebuie reparați.

De fapt, nu de schimbarea altor oameni suntem răspunzători, ci de construirea cu atenție a relațiilor. Ele trebuie întreținute cu delicatețe și împrospătate mereu. Astfel, dispare grija pentru perfecționarea partenerului (oh, întotdeauna celălalt e de vină!) și începe disponibilitatea pentru înțelegerea și cunoașterea sa profundă.

Prietenia, iubirea, căsătoria sunt căi spre creșterea intimității. Multe cupluri trec prin  momente dificile, când se partenerii se depărtează și parcă nu mai găsesc calea înapoi. Partenerii chiar nu pot depăși dificultăți ivite pe parcurs și… se pierd unul de celălalt, pierzând, de fapt, legătura, nu persoana.  Conectarea îi făcea să te simtă întreg/jumătatea cuiva/suflet-pereche/complet… Pierderea legăturii o resimte ca pe o ruptură, ca pe o puternică dezamăgire, poate o neașteptată lovitură. Normal, era concentrat pe persoană (a sa, a celuilalt) și nu pe relație.

Lecția de dans poate fi o metaforă bună pentru a descrie pașii dintr-o relație. Dansul implică rapportul dintre doi parteneri care învață armonizarea, se cunosc, își anticipează mișcările, se potrivesc dinamic unul cu altul, din propria voință… Așteptări și răspunsuri sincrone, anticipări fericite și inspirații.

Da, o relație de cuplu e ca o lecție de dans continuă. Nici marii profesioniști nu se odihnesc și continuă să se perfecționeze!

Dar ce strică fluiditatea, curgerea lină a unei relații în continuă dezvoltare? Iată, pe scurt,  5 mituri pe care le-am auzit de atâtea ori…

1. ”Dacă mă iubește, ar trebui să știe”: Așteptări nerealiste pentru nevoi necomunicate clar, în limbajul partenerului.
2. ”Dacă mă iubește, ar trebui să vrea/simtă/placă/fie etc și el/ea la fel, suntem un cuplu, doar!” Nu, suntem un cuplu format din două identități diferite.
3. ”Să rupă toate legăturile anterioare cu prietenii săi vechi care nu-mi plac mie”. Serios? Rupe-le și tu, dacă poți, și ai să vezi că nu poți.
4. ”O relație reușită se bazează în exclusivitate pe petrecerea timpului doar în doi, e normal, nu?” Eh, nu chiar. Fiecare trebuie să primească aer, să-și hrănească și alte valențe de comunicare decât cele din relație, de pildă: un hobby, un sport, un proiect cu persoane diferite, poate timp petrecut cu unul din părinți ori chiar frați, alte rude…
5. ”Trebuie să ne asemănăm ca să avem o relație bună”. Dimpotrivă, anumite aspecte unice ale partenerului te-au atras, nu asemănările cu tine.

Lecția de dans presupune disponibilitate, deschidere, distracție și respect reciproc. Ringul e totdeauna liber pentru cei ce vor să învețe și totdeauna prea aglomerat pentru cei ce se iubesc pe ei înșiși și temerile lor.

În dans ideea e să te controlezi pe tine și să te potrivești cu celălalt, nu să-l ții sub control și să-l miști cum vrei tu. De ce oare atât de puțină lume observă acest lucru în relații?