Arhive etichetă | Oglinzi

Privindu-ne în Oglinzi

Îmi amintesc povestea Singurului Ucenic. Se spune că exista un timp binecuvântat când toată lumea ajunsese la stadiul de Maestru. Nu rămăsese decât un singur Ucenic. Acela eram Eu.

Întâlnirile cu Maeștrii ne inspiră! Sau exteriorizăm partea noastră luminoasă, sau scoatem la iveală Umbrele noastre. Aceasta – pentru că suntem cu toții conectați energetic și tot ce se întâmplă în interiorul nostru are consecințe în exterior. Tot ce se întâmplă în mine este și în tine.

La ce ne folosește această cugetare?

La a ne da răspunsul la întrebarea: de ce întâlnim oamenii pe care îi întâlnim pe drumul nostru prin viață?

Fie că suntem mulțumiți de relația cu cineva, fie ni se pare că acea persoană este pusă în existența noastră doar ca să ne aducă necazuri, cu siguranță secretul e la noi, la tiparele și filtrele propriei noastre gândiri. Judecăm persoana. Când suferim, suntem ”despărțiți” de ea. Când o admirăm, suntem mai ”apropiați” de ea. Dar, de fapt, noi sesizăm aspecte cu care intrăm ”în rezonanță”, indiferent cum ne poziționăm emoțional și rațional.

Tot ceea ce detestăm și respingem la celălalt scoate în evidență probleme și inconveniente nerezolvate încă în noi înșine. Deși este dezagreabil să recunoaștem, momentele când ne ofensează comportamentul cuiva sunt chiar semnele că el “ne atinge unde ne doare”, adică acolo unde conservăm o problemă activă, nesoluționată. Spunem despre celălalt că… ”nu e rezonabil”. Ba bine că nu! Exact acel aspect deranjant e în rezonanță cu problema noastră. Doar că ego-ul nostru, ocupându-se cu buna imagine a importanței noastre, are de suferit. Și nu ne place… noi vrem să ne simțim importanți și fără de pată. Și să nu fim treziți din iluzie… Partea bună a lucrurilor este că acela e momentul în care “Oglinda” ne dezvăluie o situație pe care suntem pregătiți să o rezolvăm. Sau, și mai acut: Trebuie! Creșterea se face, de cele mai multe ori, cu durere. Avem nevoie de un ”des-cântec”…

Tot ce admirăm la alții are un corespondent în calități și aptitudini dovedite sau încă nedezvăluite din noi înșine. Dacă nu le-am avea în noi, nu le-am putea vedea în alții. Le sesizăm pentru că rezonează cu o energie identică ce vibrează în adâncul ființei noastre. Suntem la unison cu acel aspect, ca atare el ne ”în-cântă”. Suntem pregătiți să recunoaștem, să cultivăm sau să onorăm mai mult acea trăsătură. E un “semn” care ne conștientizează acest potențial interior de dezvoltare.

Ca ucenic, îți poți adresa câteva întrebări utile:

  • Cu ce scop a apărut această persoană în viața mea? Care e mesajul pe care mi-l transmite despre mine?
  • Ce nu-mi place la aceasta persoană?
  • Ce mă face să o vreau cât mai departe de mine?
  • Ce îmi place la această persoană?
  • Ce am eu de învățat de la această întâlnire
  • Care este partea mea de responsabilitate în această situație?
  • Ce învăț DESPRE MINE din modul de a stăpâni / conduce / gestiona relația noastră?

Poți alege să privești cu ochi mulțumitori pe cei care te supără, te deranjează: gândește că TE privești, de fapt, în Oglindă.
Apoi, poți întoarce privirea către tine. Acolo, poți căuta de unde provine neacceptarea, ce mai ai de cunoscut și vindecat în ființa ta. 

Cel mai nesuferit om îți poate deveni un Maestru Învățător.
Poate ar fi cazul să îi multumeşti.

Ce este pe deplin învățat, nu se va mai repeta, spune un Maestru. Observă cum au dispărut și au apărut Oglinzi în viața ta. Vei trage o concluzie înțeleaptă pentru viitor. În fond, totul este desprte TINE și niciodată despre ALȚII.

Anunțuri