Arhive etichetă | Emotii

Perpetuarea Adevărului intern

Unde îți îndrepți Atenția, acolo îți îndrepți Energia, deci dai Vitalitate unui subiect la care te gândești. Îl îmbrățișezi și îl ”hrănești” ori de câte ori ți-l amintești. Chiar dacă e neplăcut, tot îi oferi găzduire, îl primești în viața ta, îi oferi spre consum resurse importante. Și el își face cărare, apoi cuib. Tu pui sămânța… el știe ce are de făcut.Cum niciun gând nu vine singur, simpla privirea asupra unuia singur,  atrage alte gânduri de aceeași frecvență (din aceeași… ”familie”). Musafirul tău își aduce neamurile.

Cum îți consumi gândurile? Prin Cuvinte. Dialog Intern. Ce fac cuvintele în mintea ta?
Dialogul Intern pozitiv generează Cuvinte încântătoare.
Care generează Reprezentări Interne frumoase.
Care generează Emoții plăcute.
Care generează Comportamente agreabile.
Care generează Rezultate convenabile. Pentru tine și ceilalți din  mediu. Și ce îți spui tu sau îți spun ei?
Cuvinte încântătoare.
Care generează Reprezentări Interne frumoase….

Observi ciclul?

Când îți spui ”Azi arăt ca o floare””… la ce te gândești? Ce Reprezentări Interne ai?
Dar când gândești: ”Vaccinurile…” la ce te gândești? Care este fratele acestui gând? Te rog să îl observi. Ce Reprezentări Interne ai? Sunt deja prezente câteva dezacorduri legate de păreri pro și contra, eventual un mic conflict interior (”să fac sau să nu fac vaccin copiilor mei… dar dacă…”)?

Ei bine, aceste exemple sunt niște ”capete de paragraf” în gândurile noastre.
Evident, un paragraf durează cât durează…. Cât îi dai tu voie să dureze sau până ceva extern (mai puternic) îți ”atrage Atenția” și declanșează alt șir de gânduri, începând alt dialog Intern/extern. Știi asta, de la copiii mici: când nu vrei să îi lași supărați, le atragi atenția asupra unui alt stimul. Și ei își schimbă starea aproape instantaneu. Starea este rezultatul unui ”paragraf” care conține cuvinte, reprezentări interne, ceva fiziologie, emoții, comportamente…

Ai circa 60.000 de gânduri într-o zi… câte paragrafe s-au scris azi în romanul vieții tale? Cine le-a scris? Despre ce vorbesc ele? Dacă ar fi să le recitești (și ori de câte ori povestești ceva din trecut, nu faci decât să repui un paragraf pe tapet), pe care le-ai reciti? Ce te entuziasmează? Ai observat că, ori de câte ori repovestești o întâmplare, o faci cu aceleași cuvinte, nu-i așa? Pentru că vrei să recreezi Starea!

În afară de vocabularul personal, avem și un stil personal de a ne crea paragrafele sau de a le reitera. În romanele noastre avem paragrafe negative, cu și/sau despre emoții distructive, situații devastatoare, paragrafe încurajatoare, simpatice, pline de veselie, ghidușii, cateva paragrafe cu recunoștință, respect sau cu iubire, adorație, sau paragrafe cu gingășie, minuni, afecțiune… mii de paragrafe zilnic se scriu sau se reiterează în romanul trăit al vieții noastre. Toate acestea sunt declanșate de Atenția pe care o dăm la stimuli interni/externi și sunt descrise de Cuvintele pe care ni le spunem.

Ori de câte ori cineva este cu mintea în trecut, nu face decât să perpetueze un Adevăr intern și are tendința nu numai de a-și ocupa Prezentul cu el, dar și de a-l proiecta in Viitor. Observă asta. Meditează.

Alege să îți construiești viitorul pe care îl dorești. Dacă tot e ca Viitorul să fie contaminat de Trecut, alege să fie perpetuate doar acele momente consumate în stări de măreție, de mulțumire, de congruență, de deplină claritate și de tot ce ai nevoie ca resurse. Perpetuează-ți ACEST Adevăr intern.

Tu poți construi, ca un scriitor tot mai experimentat și mai înțelept, un roman tot mai surprinzător pentru valoarea lui.
l5c6D8

Uraaa!!! M-am dezamăgit!

Dez-amăgirea… ce emoții vă stârnește acest cuvânt?

Ați observat că dez-amăgirea nu e ca dez-moştenirea sau ca dez-informarea, dez-minţirea sau ca dez-…alte o sută de cuvinte formate din prefixul dez si substantivul ce urmează?

Hai să judecăm puţin…

Mai întâi, dacă facem o listă de cuvinte compuse cu prefixul citat mai sus (sau varianta des, ca în des-trămare, des-hidratare etc.) observăm un lucru important: cuvantul rădăcină e o nominalizare (sau, mai pe româneşte, un substantiv provenit dintr-un verb „îngheţat în timp”).

Cu alte cuvinte, a amăgi  – amăgire, a hidrata – hidratare etc. Este o mică problemă cu nominalizările: folosindu-le în limbaj, putem uita sensul verbelor din care provin.

A doua judecată: daca evaluăm înţelesul multora dintre  cuvintele astfel compuse, observăm că  destule au conotaţii negative. Ei, dar nu chiar toate: ce zici de a dezbrăca, a desigila, a descoperi etc?

Numai că suntem atât de învăţaţi cu preluarea „pe încredere” a unor lucruri, fără să le mai trecem prin filtrul judecăţii noastre încât, uneori, cădem în câte o capacană hazlie…

Câte persoane întristate ai întâlnit care ţi-au spus că sunt… dezamăgite sau (aşa, mai ca la liceu) deziluzionate…? Este că ai întâlnit destule încât să începi să crezi că aceste două cuvinte au sens negativ şi e musai să suferi când le foloseşti…

Dar, dacă judecăm puţin, cum e preferabil: să fii amăgit sau să fii dezamăgit? Dacă dezamăgit e… de rău atunci amăgit e… de bine, aşa e? Sau îmi scapă mie ceva…?

Frate, ce e rău în a te elibera de amăgiri? Dar de iluzii? Serios vorbind… Întreb şi confuzionez atât de multă lume, mai ales în perioada asta când se poartă dezamăgirea…

Ce mică, simplă judecată…

Azi m-am decis să mă pronunţ şi pe această cale:

Hei, e de bine să fii dezamăgit şi deziluzionat,  deşteaptă-te, române…!!!