Când oamenii îți spun: ”imposibil”…

Pe la 15-16 ani, la liceu, habar nu am cine mi-a ghicit în palmă și mi-a zis: ”Vei avea doi copii”. Chestii copilărești, dar cu impact uluitor. Am luat-o de bună și am purtat această convingere cu mine, fără nicio îndoială, toată tinerețea. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, deși mă uitam la cele două liniuțe din pumnul stâng cu speranță, viața îmi arăta alt adevăr.

La 25 de ani a venit pe lume primul meu copil, Alexandra. Minune, preocupare, dezvoltare… Și mereu o așteptare, acolo, în spatele minții… mereu o speranță…

La 39 de ani, de ziua mea, dimineață, m-am uitat în oglinda de la baie și… m-am văzut ”cu ochi noi”. Am avut o clipă de sinceritate și o convorbire în oglindă. Mi-am spus că sunt o nebună. Pur și simplu nu am mai vrut ”să lupt”. ”Am lăsat” sau ”m-am lăsat” în voia vieții. Ca un observator neimplicat am aruncat, în următoarele 10 minute, toate lucrușoarele de copil pe care le păstram – scumpe și sfinte veșminte – de 14 ani: ”Doamne, dacă tu nu vrei, eu de ce mai vreau? Niciun calcul nu se mai potrivește… Facă-se voia Ta!””

 

La 40 de ani medicii m-au asigurat că ”nu se poate și chiar nu s-a putut în ultimii 14 ani… cum, nu știați? Dacă mai vreți, la vârsta asta, veniți la vară la tratament…” Era toamnă, am ieșit din spital fără nicio bucurie… căci tratamentele în vremea aceea erau înspăimântătoare pentru mine și am renunțat a doua oară la gânduri și calcule… Practic, m-am desprins de atașamentul emoțional, de încrâncenarea cu care îmi doream ceva pentru familia noastră: ”Facă-se voia Ta!”

La 41 de ani am avut o vizită la medic pentru a mă ghida pe calea celei de-a treia vârste a femeilor. Doar că doctorița a făcut o ghidușie: ”Hai să eliminăm orice posibilitate” – mi-a zis ea cu delicatețe… sub formă de glumă, ca să mă protejeze emoțional… și zâmbeam amândouă ca la filmele cu proști, pentru că un test de sarcină părea un gest chiar penibil. Peste câteva minute: ”Doamnă, a venit barza!” ”Păi, nu era imposibil?” –  zic eu. ”Imposibil, medical și științific, doar că… doamnă, încurcate sunt căile Domnului.” Și această femeie de știință, de o calitate profesională ireproșabilă, o doamnă al cărei nume nu îl divulg pentru că nu i-am cerut acordul, în fața temerilor mele, a mai zis: ”Oamenii vor spune că e imposibil. Dar eu cred că, dacă Dumnezeu l-a dat (pe copil), tot El o să-l țină și o să-l ducă la capăt. Așa că noi spunem: ”Facă-se voia Ta” și de-acum încolo ne facem partea noastră…”

 

Și așa, doar pas cu pas și cu atitudinea doctorului smerit, care caută să înțeleagă și să respecte mereu voia Domnului, totul a fost posibil. Nouă luni a tot zis: ”Asta e de Congres… și asta e de Congres…” și a făcut tot ce a știut ca să se împlinească sorocul. Inclusiv rugăciuni.

Pe invitația de botez, tatăl iubitor al Samiei a scris un crez al nostru: ”Copiii voștri nu sunt ai voștri. Sunt fii și fiice ale Vieții care tânjeste chiar dupa ea însăși. Ei vin prin voi, dar nu din voi, și chiar de sunt cu voi, ei nu vă aparțin.” (Khalil Gibran)

În această paradigmă am primit-o, am crescut-o și am respectat-o pe Samia: ca pe un copil al Celui care ni l-a dăruit în custodie, o perioadă. De aceea sunt atât de recunoscătoare pentru toate harurile pe care le-a adus cu ea, ca un plus de responsabilitate pentru noi, părinții și ca o dovadă că, atunci când noi, oamenii, nu ne punem în calea lui Dumnezeu, El își face datoria.

La mulți ani, fiică a lui Dumnezeu, iubitoare, frumoasă și binecuvântată. Să-ți fie calea plină de Lumină și Bucurie! Și ține minte că Lumina și Bucuria izvorăsc din inima ta. Acolo e sălașul Lui. Și tu ești un Cuvânt în discursul lui Dumnezeu despre iubire și despre miracol.20140810_161621

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s