Teii și cedrii, o poveste deja scrisă


Prima vizită în Orient am făcut-o acum circa 14 ani, într-un iulie de jar. Aveam un bebeluș de cinci luni și eram plină de așteptări minunate… cele mai multe mi s-au împlinit, așa că, ceea ce nu am povestit aproape deloc a fost șocul întâlnirii cu vegetația.

Plecasem în ținutul cedrilor falnici, în tărâmul fenicienilor navigatori și al misteriosului Baalbeck (ce experiență!) și ajunsesem într-o lume aspră de praf, de foc și de piatră. O lume a lutului roșu, în care ochii căutau cu nesaț o urmă de verde…

Întâlnirea mea cu Orientul a fost un bun prilej de revizuire a scării personale de valori: dacă, venind din Germania am recunoscut cu jenă drumuri și toalete românești, iată că, întorcându-mă din Liban, am trăit cu adevărat sentimentul recunoștinței pentru fiecare palmă de verdeață.

După vreo două zile de stat în casă, am început plimbările prin împrejurimi. Dincolo de clădiri, stiluri arhitectonice, temperatura înaltă, noutatea limbii arabe – muzicalitatea graiului, de fapt, tot nu mă obișnuiam cu lipsa vegetației…. Ba , ce spun eu, existau niște scaieți arși de soare… era toamnă vara. Tot ce fusese iarbă era deja pârjolit, tot ce fusese frunză verde era deja ars de soare și purtat de vânt ca niște amintiri nedemne de a fi retrăite. Era dezolant, pentru mine. Mergeam prin țară, la țară…. și tot nu apărea ”țara”, așa cum o știm noi… cu drumuri, cu vegetație, cu păsări și animale pe dealuri… Kilometri întregi de dogoare tristă, pleșuvă, și, într-un fel, agresivă, un fel de iad anticipat, cu figuri umane… Muzee, restaurante…. Locuri…. Baalbeck… hectare de cenușă roșie, fierbinte și goală… ici-colo câte un beduin, uneori cămile și, adesea, soldați… nu spun de care, mulți soldați… garduri de sârmă și mulți scaieți cu spini, exact ca sârma… și mult spațiu deșert, în sensul de gol, un ținut secătuit de sevă, de viață, de puls…

Și eu țineam copilul clocotit în brațe și nu reînviam decât în mașina cu aer condiționat. Și binecuvântam biletul de avion de întoarcere și țara cu mușețel, cu rostopască și cu buruieni de leac, binecuvântam patria cu miros de brad, de tei, de busuioc… meleagurile cu freamăt de păpușoi legănat alene de vântul molcom al amiezilor de vară … și râvneam cu păcat la zumzetul unui lan de floarea soarelui plin de oaspeți înaripați…. țara aceea cu glod și țărani cu cizme frământând bătătura flămândă spre înduplecarea animalelor…

Treceau zilele și eu așteptam să apară o iarbă verde. În fiecare zi am pus pariu cu familia că azi va ploua, și în fiecare zi am pierdut.

Ca inginer, am o formare puternic carteziană. Eu număr lucruri, eu socotesc, verific, chiar mai mult decât aș vrea. Am numărat toate soiurile de vegetație pitică spontană întâlnite. Nu arbori, nu arbuști, nu culturi. Am descoperit, cu umilele mele cunoștințe (aveam florărie, pe atunci), treisprezece forme diferite de scaieți, și le spun astfel pentru că nu am recunoscut vreo plantă și pentru că toate semănau cu ceea ce noi numim scaieți.

Trăiam într-o casă unde apa se cumpăra aproape zilnic. Cam la două zile venea cineva la ușă și, numaiștiuprincesistem alimenta gospodăria cu apă. Și vedeam cum o plătește stăpâna casei: 50 de dolari. Peste două zile, aceeași mișcare. Apoi am înțeles cum e cu apa, pe-acolo. Am întrebat unde sunt cedrii și am aflat că sunt pe steag. Pe restul, i-au tăiat strămoșii fenicieni și au făcut corăbii. Și negoț. Mult negoț.

Odată am văzut copii jucându-se în pădurea de pini. Pinii sunt acei arbori foarte înalți, cu ceva coronament sus, în vârf, ce nu pot lăsa nici un strop de umbră sau răcoare. Stăteam la masă, pe o terasă și auzeam chiotele celor din pădure. Se dădeau pe derdeluș, cu sacul de plastic, precum noi, la vale, pe zăpadă. Și ei, și părinții. Doar că ei se dădeau pe praf. Mai precis, pe colb. Pulberea era atât de fină… încât ei râdeau tușind.

Am ajuns și la țară. În gospodăria familiei, ceva mai răcoare. Bolți de viță de vie, cu struguri de masă imenși, pârguiți, cu boabe mari și dulci, lămâi, portocali și alți arbori asigurau oarece umbră, spre odihna pruncei și liniștea mea.
Dar ce spun eu… liniștea? De dimineață, vorbe. Și toată ziua, zgomote, ca și cum, într-un univers paralel, în același loc, se mai întâmplau niște vieți. Auzeam deslușit dialoguri, mișcări, forfotă și nu înțelegeam… Cine vorbește aici și acum? Nimeni nu era și nu locuia simultan cu noi, acolo. Apoi am urcat la etaj, pe terasă și m-am dumirit cum Iisus ”le vorbea oamenilor de peste munte”. Toate zgomotele gospodăriei de pe celălalt munte erau și aici, la noi. Nici un fir de iarbă, nici un pom, nici un ciripit de pasăre nu atenuau și nu acopereau vreo silabă.

Și așa… în țara fără albine și miere, fără stupi și castani care ne deranjează și îi tăiem, fără păduri de brazi și urși călcând obraznic prin cartiere mărginașe, fără inundații în prag de primăvară, fără mascați bătăuși de Anul nou, fără pocnitori periculoase …. Dar și fără livezi de meri în floare și fără pajiști pe care să mergi desculț, fără păduri cu luminișuri în care să faci grătare și să arunci ca boul sticle de plastic, fără izvoare și pâraie șerpuitoare susurând șăgalnic pe lângă tine, în țara fără ciocârlii, ciocănitori, fără mierle, sturzi, ori lebede, în țara aceea trăiesc (binișor) oameni care primesc această realitate și încă din antichitate își pun problema să ocrotească pomii sau să împădurească, o generație pentru alta, petec după petec de pământ.

Ei au construit rezervații  pentru a permite supravieţuirea câtorva exemplare și fac eforturi, prin politici dedicate sustenabilității, să readucă gloria cedrului de odinioară. 


Oare vine și mintea românului cea de pe urmă, sau trebuie să facem cu toții excursii în deșert?

stapanii inelelor

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s