8 Martie în diverse realități

Cornelia e din Vaslui și are cancer. Am cunoscut-o la parcul de mașini ”umflate” ca urmare a staționării intr-o zona nepermisă.

Stăteam amandoua și ne priveam, cu lacrimi in ochi, mașinile blocate dupa marea poartă dublă din plasă. Închisă cu un lacăt imens, ruginit și urât, dar important, Înalta Poartă poprea, ca într-un țarc de animale fără speranță, autovehiculele noastre triste, căzute pradă unui anume tip de hingherit…

Strângând cheia în pumnul strâns, ca al țăranului răsculat din tabloul lui Băncilă, cu mintea prelucrând în viteză strategii de ieșire, vedeam semnalele pe care mi le facea prietena mea din cușcă, cerând, tăcută, ajutor: clic, clic, se aprindeau cele doua luminițe de alarmă…

Dimineață, în dreptul florăriei, zeci de mașini lăsate în grabă, alandala, pe doua rânduri… eu, mai precaută, găsesc o jumătate de loc în zona permisă, lăsand, totuși, o roată pe zebra trecerii de pietoni… Intru în fugă, cu banii pregătiți, să-mi iau buchetele comandate… dar vigilența organelor e mai mare decât viteza cu care se petrec lucrurile în florărie, de 8 Martie. Ca într-un alambic fermecat, într-o frenezie, se amestecă foșnind nerăbdare, solidaritate, bucurie, așteptare, surpriză și dragoste, florile se transformă în declarații de dragoste colorate, emoționate, înmiresmate… Buchetele mele încă nu sunt gata, unul e deja vândut din greșeală… și uite-așa trec vreo 20 de minute…

Când ies cu brațele încărcate cu imense buchete, cu cheia în mână, mă uit ca la poartă nouă, dacă mă-nțelegi… în locul mașinii, altele două parcate neregulamentar de-a dreptul, strada plină ochi, dar a mea… nicăieri… stau, practic, blocată în orice chip: fără mâini libere, fără nici un ban,  telefon, acte (poșeta mi-o lăsasem sub banchetă pentru 3 minute)… întarziată la două întâlniri… Ma întorc la florărie, mă ajută cu telefon si bani, ajung cu un taxi plin de flori la… padoc... intr-o altă realitate…

…și stăteam, ca la poartă veche, alături de Cornelia… și, privind: clic, clic,…auzeam, pe fundal, vocea ei mică… dati-mi masina, să ajung la spital… am iesit din perfuzie… am cancer… vă rog frumos… Am evaluat si am înțeles rapid: Moscova nu crede in lacrimi... nu merge cu chestii de-astea de 8 martie… agentul constatator – mare, dar îngrădit de proceduri, nenea de după poarta fermecată – prea mic pentru un război așa de mare, polițistul – plecat la cules prin oraș, tanti de la casierie: nu e nici un șef aici, doamnă… decid sa acționez rapid și dau sa plătesc amenda, în valoare de o sută de euro, că, deh, Târgul Ieșîlor îi în Evropa, bre, şî avem şî noi… tot felul de fandosăli cosmopoliti…

…un domn tânăr şi liniştit stă în faţă, lângă gemuleţul acela mic de la casierie… Îmi fac loc pe lângă el, bag capul într-n fel de tunel, îmi lungesc gâtul și vocea, ca într-o scenă de Caragiale, şi spun doamnei pe ton hotărât, dar plângăcios: îmi luaţi amenda? Vă rog, mă grăbesc… – Stați, doamnă, nu vedeți că număr banii? zice mâhnită, cu o față împietrită de umilință (cum, Doamne, și ea?). Privesc cu conștiență și mă trezesc imersată într-o altă nouă realitate: printre flori si flori primite în dar (iar e 8 martie) pe policioara de la ghișeu, pe masa femeii, pe un birou alăturat, punguțe, punguțe cu monede de 5 bani… mii și mii de monede de 5 banuți, din alea arămii… Și înțeleg… ici, de partea noastră, a poporului, cu o sacoşă de iută la picioare, încărcată cu punguţe… domnul tânăr și liniștit protesta în fața organului cu mijloacele lui…

De sub mânecile hainei de fâș se zăresc mici tubulețe albe de plastic, cu capăt albastru, cu ace înfipte în vasele de sânge, fire de pansament… ea chiar nu glumește… sunt programată la citostatice și m-a trimis de la spital la farmacie după medicamente… am parcat pe unde am apucat… vă rog dați-mi mașina… – Aduceți banii și v-o dăm, zice agentul mare de după flori… pe biroul lui mic, in camera de doi pe doi, cu fișet metalic, lângă condica mare în care scrie, corect ca un caligraf, pentru posteritate, date din buletin și permis, trântisem, mai devreme, buchetele mele uriașe, în semn de reproș: tocmai Azi?

Și, ca într-o placă veche și stricată, cu muzică proastă de periferie, se instaurează un fel de încremenire în mișcare, cu reluare în ralenti cu noi – autiști în diverse realități, una mai plină de neputință decât alta: dincolo de poarta mare – nenea, stăpân pe puterile noastre, dincoace, în curticică – Cornelia, tânguindu-se încet, înfrigurată în soarele rece, în încăperea mică – agentul în cămașă de culoarea cerului de-afară, domnul cu punguțe în sacoșa mare tip basarabean, și eu, cu actele și banii, învârtindu-mă când spre unul, când spre altul, când băgând capul în peștera fierbinte de după ghișeu unde oftează, dintre zambile mari, casiera, obidită sub povara datoriei: suta de euro în monede de 5 bani…

Stop cadru cu liniște. Pentru o clipă, în tăcerea suferindă a Corneliei se așterne iar 8 Martie: Ei și Ele, încleștați solidar într-o sumbră conlucrare… fiecare dintre cele trei femei așteaptă dovada unui gest de bunăvoință și fiecare dintre cei trei bărbați ar vrea să fie un cavaler… dar totul e invers. Așa, ca într-un moment dramatic de Cehov, când implacabilul se produce alunecând pe sub ochii tăi… când se scurge viața într-o direcție și n-o poți opri… totul stă într-o liniște grea, în timp ce, totuși, se mișcă…

Țârrr: ne trezește un telefon. Cornelia răspunde: da, doamna doctor, înțeleg,… nu am cu ce să ajung… mi-au luat mașina… vin cât de repede pot… din cutiuța neagră, ieftină, se aude vocea doctoriței strigând că programarea… că pacienții… că aparatele… dați-mi mașina, vă rog… m-au trimis după medicamente și știți… – Plătiți și plecați! – Vă rog… abia am venit de la Vaslui, de luni de zile fac drumul ăsta… Nu sunt pregătită…

Scena mi se schimbă. Cuvintele astea te seacă: nu sunt pregătită… Mă întorc într-o realitate brutală, a lor, realitatea duală, cu răi și buni, cu politicieni și fraieri, cu TV și cancer, morfină, abuzuri, cu  prințesa și duba, cu incertitudini, cu zăpezi sub care moare osul țării (cică: dacă mor, maică, să mă țineți în zăpadă până la îngropare)… Doamne, unde ești, Dumnezeu de România?

Reiau demersurile mele. Nu mi-a mers cu nenea, nu mi-a mers cu agentul. Intru în colaborare cu tinerețea. Mai durează? Mai aveți? – Până se termină, îmi răspunde el, arătând în jos. Ca venite direct din peștera lui Ali-Baba, pungile doldora de mărunțiș stau îngălbenite, indiferente, la rând. Bag capul în peșteră: Ați putea să îmi luati mie banii? – N-am terminat cu domnul, nu vedeți?

Și totul e autentic, real, adevărat, deși pare un film prăfuit, cu o peliculă Azomureș de dinante de…

Zgomot mare! Intră în curte masina cu o noua prada. Iată și harnicul polițist de serviciu. Incerc o noua alianță, și-așa suntem blocate de răzbunarea pungilor flegmatice. Domnul polițist, dați-ne mașinile, suntem două femei, chiar Azi…? – Dacă știam că sunteți femei, nu vi le luam… – Păi, nu aveati numarul? … Cum să facem să plecăm? mai încerc eu, deși actele fuseseră scrise, dar banii erau (sau nu) încă la noi… – Păi, vorbiți cu șefa…- Și unde e șefa? – Acolo, arată el spre gura peșterii…

Iar îmi iau gâtul și vocea de lebădă rănită și le-ntind prin tunel spre doamna cu zambile: – Unde e șefa? – N-avem nici o șefă…

Țârrr, telefonul. Nu, dragă, nu mi-au dat-o, sună la cumnata sa-ți trimită bani cumva… Între Vaslui și Iași. Prin poșta, probabil. N-am nici măcar de medicamente…și iar plânge încet, lacrimi lungi curg precum streșinile de la televizor într-o știre despre posibile inundații, pe obrajii cu pielea ștersă, de femeie tânără învechită de Vaslui, de fabrică, de munca la curte, de copii și nepoți….

Plătesc între două pungi, o iau pe Cornelia și plec precipitat spre un loc cat mai apropiat de spital. Pe drum, vorbim de lucruri femeiești: la ce ai cancer, la sân, la care sân, la stângul, ce ai facut, am trecut prin toate, de la sinucidere pana la credință și speranță, de cand vii la iași, de multă vreme, aștept mereu rezultate, fac chimioterapie, nu mai am bani, dar macar am fost susținută de familie, ai copii, da, o fată, sunt și bunică, am și eu rude la vaslui, tu unde stai, în cutare loc, stai cu fata și nepoții, nu, am casa mea , ei stau la bloc, las ca acum cancerul e tratabil, ştii şi tu…. de-astea… despre ce şi cine să vorbim? Despre boală? Despre deznădejde? Despre CAS-ul platit o viață? Despre CNAS și programele informatice? Despre umilință? Despre România?

Capăt de drum, capăt de discuţie. Ne îmbrățișăm. Schimbăm numere de telefon. Pleacă fiecare în treaba ei. La un moment dat, aud glasu-i din spate și mă-ntorc: La mulți ani, de ziua noastră… E Cornelia, din Vaslui, cu un surâs amar printre lacrimile lungi, ce curg ca din streșini de martie.

Anunțuri

3 gânduri despre „8 Martie în diverse realități

    • Poate ca ar trebui sa alegem dupa valori, nu dupa interese de moment. Dupa ce am scris aceasta trista poveste m-am intrebat: in fond, care sunt valorile poporului roman? N-ar trebui sa pornim de la spirit, sa trecem prin identitatea poporului si apoi sa ajungem la valori, iar in numele lor sa facem legi si reguli pe care sa le respectam in comportamentele noastre cotidiene?

      Daca am fi aliniati la valori, nimeni n-ar incalca nici o regula, am incapea toti impreuna intr-un popor respectabil, onorabil, cu radacini adanci, cu un prezent ca un proiect continuu luat in serios de toate generatiile si un viitor mereu ajustabil… si am creste impreuna și am dărui omenirii calitate nu prin accident, ci: ca si consecinta…

      Oricum, schimbările sunt in curs si totul merge spre mai bine… spre o constiinta mai inaintata… Va veti bucura de ea, voi, generatiile urmatoare…

  1. Scrisesem acum cateva zile dar comentariul a zburat…nu stiu unde… ca e prea plina lumea de neputinta si pedepse: de la neputinta de a face parcari pana la neputinta de a pastra sanatatea si de la pedeapsa cu amenda pana la pedeapsa cu moartea… Cornelia platea si ea in moneda ei mica, secunde si minute din viata ei, inca. Si ‘sistemul’ primeste orice – metale, secunde, minute.
    Sa speram impreuna cu tine ca oamenii for sti tot mai mult sa-si gaseasca putinta (care e poate diferita de putere) si vor sti tot mai mult sa renunte la pedepse.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s