De la Confuzie la Claritate

Criza de suprainformație mărește Confuzia. Ce să alegi, pe cine să urmezi?… Asemănare, ambiguitate… confuzie de valori… Cu cât avem acces la mai multă informație, cu atât avem mai puțin timp de prelucrat. Creierul nu ne mai servește, ci Intuiția.

Cu atât mai mult e necesar să știi cine ești. Să-ți urmezi Unicitatea. Să fii Proiectul Creatorului în curs de realizare!

Totul a fost perfect până când te-ai născut, 9 luni de condiții întrunite ca tu să te naști cel care erai destinat să fii. Apoi, mediul se ocupă cu sprijinul tău și al lui Dumnezeu… să te iubească, să te înveselească,  să te servească… ca și cum ai fi Ok!

Pe urmă, vine un timp când parcă toți vor să corecteze… ca și cum orice ești nu e tocmai bine, nu e ceea era în Proiect… Oamenii își asumă locul Creatorului și… te educă… ei de fapt te instruiesc.

A educa = a ajuta să iasă din tine Unicitatea ta, a te ajuta să o descoperi, să-ți descoperi Misiunea hărăzită ție de Tatăl. Să ai Claritate.

A instrui = a face instrucție… apar o sumedenie de tipi care toarnă în tine informație, te pregătesc să devii o piesă de schimb într-un angrenaj deja învechit și nefuncțional… nu te ajută să (te) descoperi, nu te ghidează să-ți asculți chemările (iartă-i, nici ei nu au învățat s-o facă. Doar reproduc un program ce li s-a aplicat și nu vor/nu pot să iasă din tipar)… În tot procesul acesta tu ești încă mic și nu te întrebi (încă): De ce mă confuzați?

Ești ajutat să pierzi ghidul  interior-Intuiția, să nu mai fii deschis și sincer, să nu mai știi care e Autenticitatea ta… să nu mai cauți fericirea în tine și s-o dăruiești în afară, ci s-o cauți în afară (ce ai, ce faci, ce arăți, cu cine concurezi), și să vrei s-o bagi înăuntru…

Apoi, când ești mare, ești deja ”conform” sau tânjești spre asta… și te căsătorești cu cine  trebuie, faci copii cu cine  trebuie,  stai în cutia unui loc de muncă ”trebuie”… și nu știi că nu există trebuie… Trebuie e doar un cuvânt inventat ca să fii ușor de stăpânit și de manipulat. Trebuie păstrează frica activă în tine. Trebuie e cheia de la cușca ta.

Când afli că ai opțiuni, te simți stingher și te temi puțin…  dar e doar o clipă, un mic shift, ca un întrerupător pe care-l acționezi și, doar dacă tu decizi, te eliberezi de dorința de a controla și devii ca o pasăre liberă… E ca un moment Wow! … și apoi te simți ușor, încrezător și plin de putere reală… pur și simplu Știi, Crezi, ai Încredere, ești Tu, simți asta… ai Entuziasm, Bucurie, simți că ești pe calea ta și a Tatălui… știi că îți îndeplinești misiunea… te-ai dezlegat de atașamentele pe care ți le ținea frica… Vezi altfel, auzi altceva din același Univers material, simți altfel legat de situații comune ție…

A, sigur. Te previn: nu toată lumea te va crede autentic. Te vei obișnui. Dar tu vei fi, în fine, Liber pe calea ta și Unic. Celebrează asta. Ți se vor schimba prioritățile, sistemele de valori, prietenii, gesturile – ca de la sine, ușor și fără efort. Te vei simți ghidat și spiritualitatea ta va fi din ce în ce mai în priorități. Dezvoltarea personală va fi o componentă majoră a vieții tale.

Vei schimba sensul atenției: dinspre afară către înăuntru, să afli ce plan a avut Dumnezeu cu tine. Vei schimba sensul lucrurilor: de la a primi spre a dărui. Vei schimba sensul sunetului: de la a emite spre a asculta. Vei schimba cuvintele: de la Confuzie la Claritate. Vizibilitatea ta nu va mai fi o problemă : nu te va mai interesa. Te va interesa în schimb o inimă umilă, plină de recunoștință, servirea celorlalți ca stil de viață, mulțumirea și pacea interioară ca stare de spirit. Totul va fi clar.

Va fi o călătorie demnă de toată lauda!

A Lui!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s